1 martie 2023, Buzău. Fundația Comunitară Buzău lansează a treia ediție a campaniei Luna Femeii, o campanie de promovare a femeilor din Buzău cu inițiativă, femei cu care ne mândrim și femei care pun umărul la dezvoltarea potențialului comunității buzoiene.

Campanie anuală dedicată femeilor implicate în dezvoltarea comunității se derulează în luna Martie 2023, timp de 31 de zile. În fiecare zi a lunii Martie, Fundația Comunitară Buzău va publica pe rețelele sale de socializare Facebook și Instagram, povestea unei femei din Buzău care se implică în dezvoltarea comunității fiind un exemplu de spirit civic, de filantropie și de apartenență la comunitate. Femeile ale căror povești vor fi promovate provin din domenii precum sănătate, educație, sectorul civic, administrație publică, business. Acestea au fost selectate din rândul femeilor cu care Fundația Comunitară Buzău a colaborat, a interacționat sau au fost recomandate. Campania va fi promovată și în presa locală și pe website-ul fundației (www.fcbz.ro)

Valorile pe care Fundația Comunitară Buzău le promovează în cadrul acestei campanii sunt Recunoștință, Conectare, Apreciere. Scopul campaniei Luna Femeii este de a evidenția rolul femeii în societate și în comunitatea locală în special, de a crea exemple de bune practici și de a inspira alte femei să se implice.

Campania Luna Femeii a fost lansată în martie 2021 și face parte din programul Fundației Comunitare Buzău de a promova talentele și resursele locale. Scopul Fundației Comunitare este să dezvolte resursele locale și să susțină dezvoltarea potențialului comunității buzoiene. Împreună cu partenerii săi, Fundația Comunitară Buzău se implicăm activ și proactiv în domenii importante de interes comun precum educație, sănătate și mediu înconjurător. Fundația Comunitară Buzău stimulează construcția unei comunități de care să fim mândri, o comunitate care protejează și valorifică resursele și tradițiile, promovează talentele și îsi depaseste în permanentă potențialul.

***