O zi de joacă cu totul specială pentru Alex și Andrei, doi copii care cresc la SOS Satele Copiilor și care au visuri mari. Actorii Paul Ipate și Octavian Strunilă au fost cu copiii la un parc de aventură și i-au îndrumat de pe margine să termine traseul cu bine și în siguranță. Alex și Andrei și-au imaginat că sunt primii concurenți ai emisiunii Fort Boyard și au căutat pe traseu indiciile bine ascunse.
 
Întâlnirea dintre Paul, Octavian și cei doi băieți din Satul SOS București face parte din campania de strângre de fonduri Viitorul strigă prezent!, derulată de SOS Satele Copiilor România. Donațiile colectate în această campanie vor fi folosite în totalitate pentru susținerea la scoală a celor aproximativ 200 de copii și tineri lipsiți de îngrijirea familiei biologice și care cresc acum sub ocrotirea organizației. 
 
Alex și Andrei au fost tare curajoși și au căutat indiciile cu mare atenție, iar la final au dezlegat împreună cu cei doi susținători de nădejde misterul. “Ai încredere în ce poți face și ai parcurs deja jumătate de drum” este îndemnul care a reieșit din alăturarea indiciilor.
 
“Este foarte important să nu renunțați niciodată. Dacă v-ați pus ceva în minte, mergeți până la capăt. Curaj, încredere și urmați-vă drumul! Este important să visați și să munciți pentru visul vostru.”, au fost sfaturile pe care copiii le-au primit de la Paul și Octavian.
 
Alex și Andrei cresc împreună în Satul SOS din București, alături de alți copii și de mamele SOS, cele care le sunt alături zi de zi. Alex visează să fie actor și a aflat mai multe despre pasiunea lui de la colegul de joaca, Octavian Strunilă. Iar Andrei vrea să ajungă pilot, pentru a o plimba pe mama SOS prin toată lumea.
 
Campania Viitorul strigă prezent! se desfășoară în perioada 4 septembrie – 4 octombrie.
 
Cei care doresc să se implice, pot contribui prin mai multe metode: 
 donaţii online pe website-ul campaniei.
 donaţii prin SMS la 8844 cu textul Mama (2 Euro/ lună), număr valabil în rețelele Orange, Vodafone și Digi Mobil.
 donații bancare direct în contul bancar al organizației SOS Satele Copiilor România: RO84BACX0000001080003013.
 

***
SOS Satele Copiilor România este o organizaţie neguvernamentală, membră a Federaţiei SOS Children’s Villages International, organism care derulează programe în 134 de ţări ale lumii. Asociaţia SOS Satele Copiilor România este prezentă în România de 27 de ani şi îşi desfăşoară activitatea prin 3 programe la nivel naţional: în Bucureşti, Cisnădie – Sibiu şi Hemeiuş – Bacău. 
 
Activitatea organizaţiei este centrată pe asistarea şi sprijinul acordat copiilor care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei biologice. În prezent, 1000 de copii și tineri sunt sprijiniți direct de organizație, dintre care aproape 200 cresc în familia SOS România.
 
SOS Satele Copiilor România derulează, în paralel, servicii de prevenţie a abandonului, prin Centrele de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi. 

l www.viitorulprezent.sos-satelecopiilor.ro l