100.000 de doze de aluminiu au fost colectate în aparatele puse la dispoziția publicului român de către Can Pack Recycling în cadrul campaniei „Și mama reciclează!”, într-o lună și jumătate de la lansarea proiectului dezvoltat în parteneriat cu Asociația Non Profit Alucro, deținătorul licenței Every Can Counts, și Auchan.
Aparatele de colectare a dozelor de aluminiu au fost amplasate în douăzeci de hipermarket-uri Auchan din țară la finalul lunii iunie, în urma unei investiții de peste 200.000 de euro realizate de către companie. Pentru a veni în întâmpinarea turiștilor aflați pe litoral, un aparat a putut fi găsit și pe plaja Cleopatra din staţiunea Mamaia pe parcursul a trei weekend-uri în această vară (22-24 iulie, 29-31 iulie şi 5-7 august).
Cele mai multe doze au fost colectate la mare (peste 31.000), iar în topul orașelor în care s-au strâns cantitățile cele mai mari de cutii se numără București, Timișoara, Iași, Cluj, Ploiești, Pitești, Sibiu și Deva.
„Pragul la care am ajuns în acest moment, în mai puțin de două luni de campanie, reflectă potențialul pe care o astfel de inițiativă de colectare a ambalajelor o poate avea în rândul populației. Dincolo de volumul de doze înregistrat, mai important este însă numărul persoanelor care au ales să facă parte din campanie și vor contribui în continuare la procesul de reciclare a dozelor de aluminiu prin acest demers. Ne dorim ca din ce în ce mai mulți români să conștientizeze beneficiile reciclării și să transforme colectarea dozelor de aluminiu într-o rutină.”, a declarat Dragoș Doru, Director General Can Pack Recycling.
120 de premii săptămânale, constând în vase termorezistente, și 20 de premii lunare (tigăi ceramică de tip wok) au fost câștigate până în acest moment de către cei care au colectat dozele de aluminiu în hypermarket-urile Auchan și au optat pentru această variantă de răsplată a eforturilor de colectare. În plus, alte 120 de premii instant au fost oferite participanților în campanie, premii care constau într-un pachet de șase doze de băutură răcoritoare, energizantă sau bere.
Pe lângă premiile oferite în cadrul tombolelor săptămânale și lunare și cele instant, consumatorii care folosesc aparatele de colectare din Auchan pot primi vouchere de cumpărături având o valoare ce reprezintă totalul dozelor introduse (fiecare doză valorează 4 bani) sau pot dona suma echivalentă acestora Asociației Non Profit Alucro, pentru programul Every Can Counts.
Campania „Și mama reciclează!” se derulează pe o perioadă de un an, în intervalul 30 iunie 2016 – 30 iunie 2017, iar scopul său este acela de a încuraja reciclarea dozelor de aluminiu în rândul publicului român. Lista de hypermarket-uri în care se găsesc aparatele amplasate de Can Pack Recycling și regulamentul campaniei sunt disponibile aici.
***
Despre Can Pack Recycling
Despre Can Pack Recycling
Can Pack Recycling face parte din grupul Can Pack, singurul producător de doze din aluminiu din România și unul dintre cei mai mari la nivel mondial. Misiunea sa este aceea de a colecta și a recicla dozele introduse în consum, asigurând astfel trasabilitatea pe piața românească.
Despre Asociația Non Profit Alucro
În palmaresul Asociației Alucro se înscriu proiecte care au dovedit că fac diferența în dezvoltarea comunității în care se desfășoară. Programele au avut o contribuție majoră la creșterea gradului de conștientizare și reciclare a dozelor de aluminiu și au creat o schimbare de comportament pozitiv.
Despre Auchan
Auchan România are în portofoliu 33 de hipermarket-uri, cu 280.000 m2 suprafaţa netă de vânzare – al doilea comerciant din ţară, cu circa 11.000 de angajaţi – al cincilea angajator privat din România, cu o cifră de afaceri cu taxe de peste 1 miliard de euro în 2015 şi propune celor circa 5 milioane de locuitori din 18 oraşe în care sunt prezente magazinele Auchan un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount generalizat, cu toate preţurile mici, permanent. Auchan România realizează o serie de acțiuni importante pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor naturale, oferirea la vânzare a unor produse care protejează mediul, promovarea acțiunilor de responsabilitate faţă de mediul înconjurător.