Artiștii preferați ai copiilor se implică și în 2017 în demersul Salvați Copiii de educare a publicurilor mici și mijlocii despre pericolele online. La Ora de net, copiii sunt invitați să creeze mesaje de rezistență împotriva cyberbullyingului, iar artiștii le promovează pe cele mai creative printr-o colecție de tricouri #FărăUrăPeNet.
Kubis a lansat campania Se poartă #FărăUrăPeNet printr-o leapșă în social media a ambasadorilor Alina Eremia, Mircea Erimia, Ami, Andrei Leonte, Ana Baniciu, Liviu Teodorescu și Zmenta. Cei șapte susținători ai cauzei au împărtășit, în intervenții video pe paginile lor de Facebook, din experiențele personale de hărțuire online, în comunitățile pe care le gestionează ca persoane publice:
Poveștile ambasadorilor au deschis concursul de creație la care s-au înscris deja peste 1000 de copii și adolescenți din toata ţara. Mesajele lor pozitive #FărăUrăPeNet sunt integrate în designuri de tricou, printre emojis tematice, iar preferatele ambasadorilor vor fi produse pe tricouri semnate de fiecare artist:
“Continuăm, pentru cel de-al nouălea an consecutiv, să promovăm o utilizare a Internetului care să le permită tuturor copiilor o experiență digitală plăcută și sigură. Rezultatele obținute din cea mai recentă cercetare Salvați Copiii pe această temă au relevat faptul că bullying-ul se menține la un nivel ridicat, 73% dintre copii afirmând că au fost martorii unei situații ce se înscrie în tiparul de hărțuire în mediul școlar, iar 69% au identificat-o în mediul online.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al Organizației Salvaţi Copiii România
Ora de net este un program european unic în România care promovează siguranţa pe Internet pentru copii și adolescenți. Salvaţi Copiii derulează proiectul în România încă din 2008, iar în acest timp au fost incluşi în activități peste 260.000 de copii și 76.000 de părinţi și profesori.
Campania a fost concepută şi implementată de agenţia de digital Kubis Interactive.