După 20 de ani de promovare și susținere a incluziunii sociale prin puterea transformatoare a sportului, Fundația Special Olympics din România invită toți iubitorii sportului să devină suporteri până la capăt. Printr-un SMS cu textul SPORT la 8864, donațiile de 4 Euro lunar vor fi puse în slujba sportului pentru toate abilitățile, care beneficiază de sprijinul a zeci de antrenori din toată țara, dedicați misiunii de a crește campioni speciali. Persoanele cu dizabilități intelectuale POT și VOR să facă sport, atâta vreme cât există antrenamente și competiții care să le pună în valoare abilitățile, determinarea și bucuria de a deveni campioni.
 

Prof. univ. dr. Aura Bota, Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, Membru Board Special Olympics România: „Prezența exersării fizice și a sportului în viața copiilor cu dizabilități/abilități limitate reprezintă nu doar bucuria de a fi împreună cu prietenii, ci și un mod de a promova sănătatea, încrederea în sine, independența lor funcțională și, nu în ultimul rând, deprinderile de interacțiune socială. Progresele în planul dezvoltării motrice și psihomotrice, al abilităților cognitive și sferei afectiv-relaționale, sunt cu atât mai importante cu cât intervenția educațională se realizează timpuriu, începând cu vârsta antepreșcolară, sub coordonarea specialiștilor cu competențe în acest domeniu.“
 

Elena Șerban, psihoterapeut, Director Clinic Strong Minds: „Evenimentele Special Olympics creează un sentiment de comunitate și un scop comun, încurajează empatia și compasiunea. Au un rol important în formarea și păstrarea unui echilibru emoțional al sportivilor participanți. Special Olympics promovează o atitudine pozitivă și înțelegerea capacităților persoanelor cu dizabilități intelectuale. Sportul și conectarea cu ceilalți ajută la reducerea anxietății și depresiei, iar acest mediu structurat oferă un cadru pozitiv pentru energia fizică și emoțională. Prin voluntariat și participare la evenimentele Special Olympics poți fi martor la dăruirea și bucuria sportivilor.“
 

Alex Irimia, antrenor baschet U Banca Transilvania și Special Olympics România: „Făcând antrenamente de baschet cu persoane cu dizabilități intelectuale observ că, prin sport, capacitățile lor motrice și cognitive se îmbunătățesc semnificativ, iar încrederea în sine crește considerabil. Cred, însă, că cel mai important aspect este că îi văd sclipind de fericire la cea mai mică reușită! În interacțiunile noastre, încerc să îi învăț elementele de bază ale jocului, dar într-o manieră plăcută și pliabilă nevoilor lor. Sportul aduce în sufletul lor foarte multă iubire, bucurie și împlinire. Mai mult decât atât, le oferă un prilej de integrare socială mai bună și îi conectează cu oamenii din jurul lor.“

 

Liliana Cupșa, Director Clinic Health Promotion: „Sportul înseamnă sănătate! Pentru persoanele cu dizabilități intelectuale, sportul contribuie la deprinderea și menținerea unui stil de viață sănătos, îmbunătățirea condiției fizice și a stării de bine. Sportul este „medicamentul“ care îi menține sănătoși. Sportul schimbă vieți. Spiritul de fair play, determinarea cu care luptă să își depășească propriile limite, disciplina, bucuria de a fi împreună cu prietenii, încurajarea celorlalți sunt lucruri pe care fiul meu, Andrei, le-a „câștigat” prin participarea la competițiile sportive Special Olympics. Medaliile și poveștile care le însoțesc au stârnit curiozitate, apoi apreciere, recunoașterea abilităților și, uneori, admirație. În prezent, Andrei este perceput ca un tânăr cu multe abilități, un model pentru alți copii și tineri.“
 

Campania a fost realizată cu sprijinul partenerilor noștri, Zepelin Media, susținători ai bravilor noștri sportivi încă din 2019. Parteneri de vizibilitate: Phoenix Media.
 

Fii suporter până la capăt! Trimite SMS la 8864 cu textul SPORT, pentru o donație recurentă de 4 Euro lunar pentru sportivii Special Olympics România. Susține-le visul și ajută-ne să creștem campioni speciali! De 20 de ani schimbăm vieți prin sport.

 

***
 

Despre dizabilitatea intelectuală: Mai mult de 200 de milioane de oameni din întreaga lume au o dizabilitate intelectuală, constituind astfel cel mai mare grup cu dizabilități la nivel mondial. Dizabilitatea intelectuală trece dincolo de rase și etnii, nivel de educație, statut social sau economic, putând apărea în orice familie.
 

Despre Fundaţia Special Olympics din România

Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte, pentru a crea o societate tolerantă, deschisă tuturor abilităților. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva discriminării și intoleranței. Din 2003, Special Olympics România a ajutat peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să devină cetățeni activi ai comunității.

Informații și fotografii despre Special Olympics România sunt disponibile pe website-ul oficial www.specialolympics.ro și canalele sociale: pagina de Facebook https://www.facebook.com/specialolympicsromania/ și Instagram https://www.instagram.com/specialolympicsromania/