În România, aproximativ 20% din accidente au loc din cauza consumului de alcool la volan. Iar de multe ori, în spatele acestor povești, stă neglijența – "lasă că am băut doar o bere”, "pot să conduc 2 minute până acasă”, "am mâncat înainte, nici măcăr nu mă simt amețit”. Nimeni nu se gândește că lui sau celor dragi li se poate întâmpla ceva rău.
Geometry Global și-a propus să amintească de acest lucru și să semnalze cât este de important să fii responsabil, chiar și în rolul de gazdă, atunci când organizezi o petrecere acasă.
Atunci când primesc acasă vizita prietenilor, gazdele au de obicei cumpărate și câteva sticle de bere. Există situația în care o parte din cei veniți în vizită să fi ajuns acolo cu mașina, conducând, iar la plecare nu doresc să o lase în parcare. De aceea, este bine ca în frigider să existe și opțiunea de 0.0% alcool.
Pornind de la acest gând, Geometry Global a explorat un moment-cheie: cel în care gazdele pregătesc vizita și sunt la cumparaturi. Dramatizarea acestui moment a fost realizat printr-o acțiune simplă și de impact. Cienții au gasit într-un hypermarket Carrefour din București cărucioare de cumpărături deformate ca și cum au fost implicate într-un accident auto.
Aceasta acțiune a fost dezvoltată pentru Golden Brau 0.0%, sub numele The Cart Crash.