18 echipe din județele Timiș, Caraș Severin și Arad vor primi finanțări pentru a derula activități pentru promovarea mersului pe bicicletă, în urma apelului de proiecte al programului RO Bike Valley, implementat de Fundația Comunitară Timișoara și susținut de Decathlon România.
În anul 2024, cele 18 echipe vor organiza peste 100 de activități care promovează bicicleta ca mijloc de deplasare, educația rutieră în rândul bicicliștilor și alte activități de educație non-formală pe biciclete. Câștigătorii apelului de proiecte vor primi finanțări nerambursabile în proporție de 100%, sub formă de granturi între 4.500 și 15.000 lei. La acestea se adaugă alte 8 competiții de renume din vestul țării, care sunt susținute recurent prin Fondul RO Bike Valley.
În luna octombrie 2023 au fost consiliate 33 de echipe interesate de oportunitatea de finanțare RO Bike Valley. În total s-au depus 26 de proiecte, care au trecut printr-un proces de selecție, în urma căruia au fost alese următoarele 18 proiecte câștigătoare:
- Grup de inițiativă MAGIC Bike - Lănțuind prin Caransebeș ediția a II-a
- Grup de inițativă MTB Otelu Rosu - Inițiere în ciclism montan pe Valea Bistrei
- Grup de inițativă Legendele Beiului - Descoperă fauna și flora Beiului pe bicicletă
- Grup de inițiativă Școala 20 Timișoara - Mini-Bike Ciarda Rosie
- Grup de inițativă Logabike - Tour de Caransebeș
- Grup de inițativă Împreună creștem mari - Biciclim și învățăm
- Asociația Ajutorul copiilor pentru viață/Kinderhilfe fur das leben Caransebeș - KH pedalează
- Asociația Club Sportiv Sport Competition - Arad MTB Trophy - ediția a V-a
- Asociatia Club Kiwanis Timisoara - Cheile Nerei Mountain Bike & Train Run
- Asociația Casa „Buna Mica”- BiciAutentic- Promovarea mersului pe bicicletă
- Asociatia Club Sportiv BA - Fabrica de Bicicliști 2024
- Asociația Bike Attack Reșița - Reșița Mountain Bike Race 2024 - editia 2
- Asociația Sportivă Montană Banat(ASMB) –„Hai afară - bike playground” by Scorilo Sky Race
- Școala Primară „Primii Pași” - Îmi salvez planeta, merg cu bicicleta -ediția a II-a
- Școala Gimnazială nr. 21 Vincențiu Babeș Timisoara - 21...START
- Liceul Teoretic „Tata Oancea” Bocșa - Eco-trasee montane, editia a III-a
- Școala Gimnazială Slatina-Timiș - RUN BIKE
- Centrul Școlar pentru Educație Inclusivă "C-tin Păunescu" – „Fun Pedals Bike"
Dintre cele 18 proiecte selectate pentru finanțare, 11 vor avea loc în județul Caraș Severin, 6 se vor desfășura în județul Timiș și unul în județul Arad. Vor fi implicate 7 grupuri de inițiativă, 6 organizații non-guvernamentale și 5 școli.
Pe lângă aceste proiecte, Fondul RO Bike Valley susține și alte programe recurente de interes regional și național, care vizează competiții sportive de anvergură cum ar fi Timotion, Lunca Timișului CX și Lunca Timișului Trophy, Wolf’s Run, Gugulan MTB & Run, Casoaia Bike, Run & Fun, Ziridava Road Race și Junior Maraton Timișoara.
Totalul fondurilor nerambursabile investite ajunge la peste 350.000 lei.
Mai multe detalii despre acordarea granturilor și mecanismele de finanțare puteți afla pe www.robikevalley.ro și pe www.fundatiacomunitaratimisoara.ro.
RO Bike Valley este mișcarea României către economia circulară, mobilitate, comunități active și stil de viață sănătos, susținută de Decathlon. Aceasta îşi propune să creeze o comunitate de parteneri, alături de care să contribuie la dezvoltarea circulară a întregului lanţ economic şi social de producţie, folosire, reciclare a bicicletelor, precum şi creşterea accesului, infrastructurii şi unor comunităţi prietenoase cu ciclismul. Viziunea economiei circulare este surprinsă în cei patru piloni ai programului RO Bike Valley, care urmăresc impactul economic şi social al utilizării bicicletelor: producție, dezvoltare, access, comunitate.
***
DESPRE FUNDAȚIA COMUNITARĂ TIMIȘOARA
Fundația Comunitară Timișoara (FCTM) face parte din mișcarea Fundațiilor Comunitare din România și a fost înființată în anul 2016 de către un grup de oameni preocupați de binele comun. Misiunea noastră este să construim încredere în comunitate, să sprijinim inițiativele locale și să realizăm conexiuni, contribuind astfel la dezvoltarea armonioasă a unor comunități prospere.
www.fundatiacomunitaratimisoara.ro
FB: FundatiaComunitaraTimisoara
DESPRE DECATHLON ROMÂNIA
Decathlon, cel mai important retailer european de articole sportive, deține în momentul de față 30 de magazine la nivel național, la care se adaugă și platforma online, fiind prezent pe piața de retail sportiv din România încă din 2009, cu aproximativ 1600 de coechipieri în 2023.Decathlon oferă iubitorilor de sport articole și echipamente pentru mai mult de 80 de sporturi, conform celor mai înalte standarde de calitate și inovație în domeniu, păstrând in permanență obiectivul strategic de a face sportul accesibil cât mai multor români prin oferirea unui raport calitate - preț foarte bun. Magazinele includ produse aparținând mărcilor proprii, precum: Quechua, Btwin, Domyos, Nabaiji, etc, dar și altor mărci internaționale, adresându-se atât începătorilor, cât și sportivilor de nivel avansat sau profesionist. Incepand cu 2005, Decathlon colaborează cu mai mulți producători industriali, fabricând astfel chiar în România produse marcă proprie pentru drumeții montane, trekking și escaladă (încălțăminte), dar și pentru ciclism (articole textile și biciclete pentru adulți și copii), vândute în întreaga Europă cu eticheta" Fabricat în România".
www.decathlon.ro