Cea de-a doua ediție a concursului național de robotică NEXTLAB.TECH, organizat de NEXTLAB.TECH împreună cu BCR, a avut 33.000 de participanți în anul 2020. Concursul reprezintă cea mai mare competiție de acest gen din România și este parte a programului Romania Tech Nation, înscris în calendarul Ministerului Educației și Cercetării. 
 
Elevii au fost coordonați de 1.598 de profesori implicați în proiect și împreună cu aceștia au rezolvat peste 560.000 de exerciții STEM. Concursul a fost organizat în două faze și, cu toate că inițial presupunea o componentă live, din cauza condițiilor impuse de pandemie, s-a desfășurat în totalitate în online. Prima fază a implicat lucrul cu roboți virtuali, iar în a doua etapă elevii au construit roboți fizici NEXTLAB.TECH, bazați pe tehnologia ARDUINO. 
 
Dintre cei 33.000 de elevi înscriși inițial, s-au calificat în faza a II-a a concursului 4.800 de elevi, iar dintre aceștia aproximativ 1.400 de elevi au primit un roboțel gratuit de la sponsori sau au achiziționat un kit din resurse proprii.
 
La concurs au participat elevi din toată țara, iar cele trei școli aflate pe podium au fost Liceul Teoretic C.A. Rosetti din București, Centrul Județean de Excelență din Vaslui și Școala Ștefan cel Mare din Focșani. Un Top 250 al școlilor poate fi accesat aici. 
 
Nicoleta Deliu, Head of Communication Banca Comercială Română spune că: „Tehnologia și digitalizarea sunt șanse importante pentru România de a reduce diferențele față de țările mai prospere. Pentru asta avem nevoie, în primul rând, de forță de muncă, de oameni pregătiți și pasionați. NEXTLAB.TECH îi ajută pe copii să descopere programarea, oferind noțiuni teoretice, dar, mai ales, practice, prin care aceștia pot construi un roboțel. Faptul că văd un rezultat concret și au șansa să participe și într-o competiției națională, le dezvoltă pe deoparte abilitățile necesare, dar le și trezește pasiunea și curiozitatea pentru face și mai mult în această direcție; poate chiar pentru a-și propune să urmeze o profesie în acest domeniu. În România avem nevoie de copii pasionați să creeze de tehnologie, nu doar să o consume. Este șansa noastră pentru un viitor în care să fim creatori de valoare.”
 
Concursul va continua și în 2021 și pe lângă cele două probe consacrate, va include și o probă de robotică creativă, bazată pe teme ecologice. Prototipul primului robot creativ ecologic va fi expus în cadrul expoziției NASA de la Cluj Napoca, începând cu februarie 2021.
 
„Concursul de robotică NEXTLAB.TECH reprezintă o șansă pentru elevii care doresc să se pregătească pentru profesiile viitorului. În cadrul acestei inițiative, elevii au ocazia să învețe diferite noțiuni într-o manieră transdisciplinară, de la robotică, la programare și chiar digital storytelling. Deja suntem nerăbdători să ne apucăm de organizarea următoarei ediții, unde vor exista trei probe: line follower basic, line follower advanced și robotică creativă. Mulțumim Băncii Comerciale Române și celorlalți sponsori pentru sprijinul acordat” a declarat managerul proiectului, prof. univ. dr. Răzvan Bologa de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE București. 
 
Concursul este organizat de Asociația „Clubul Informaticii Economice – CyberKnowledgeClub” (CKC) fondată de cadre didactice ale Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE București. Banca Comercială Română este sponsor principal la nivel național al acestui program. Sprijinul logistic este oferit de start-up-ul NEXTLAB.TECH. Mediul de business este încurajat să să alăture acțiunii pentru a mări numărul elevilor care vor beneficia de un kit gratuit.     

***
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private și a băncilor de locuinţe.
 
BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 17 de centre de afaceri și 16 de birouri mobile dedicate companiilor și 371 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de bancomate – 1.830 de bancomate, 12.700 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce. 
*  *
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.400 de angajați deservesc 16,1 milioane de clienți în cadrul a 2.230 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul trimestrului III 2020, Erste Group deținea active totale în valoare de 272 miliarde EUR.