Companiile din ecosistemul Renovatio, unul dintre principalii jucători în domeniul energiei solare și al tehnologiei verzi din România, au finanțat recent un proiect caritabil în valoare de o jumătate de milion de euro, care a presupus montarea a 53 de sisteme fotovoltaice pe acoperișurile mai multor școli, licee, grădinițe și instituții publice și de cult din 12 județe ale României.
Mai exact, este vorba despre panouri fotovoltaice care au fost instalate la 15 grădinițe, 19 școli, trei licee, șase cămine culturale, cinci dispensare, o mănăstire, o sală de sport, un centru educațional și două organizații non-guvernamentale.
Astfel, Renovatio a asigurat finanțarea Proiectului “Educație prin Energie Regenerabilă”, derulat de Asociația din Drag și Dor Pentru Comunitate.
”Cele 53 de sisteme fotovoltaice au fost montate în 12 județe din România. Astfel, în județul Galați s-au montat 24 sisteme, în Bacău - 6, în Ialomița - 5, în Călărași - 4, în Constanța - 4, în Satu Mare - 2, în Olt -2, în Dolj – 2, iar în Giurgiu, București, Dâmbovița și Cluj - câte un sistem”, a declarat Doru Voicu, Director de Strategie al Ecosistemului de companii Renovatio.
”Până la data de 7 Septembrie 2023, sistemele au generat 45 MWh de electricitate, conform portalului de monitorizare FusionSolar. Menționăm că panourile fotovoltaice nu exportă deocamdată surplusul în rețeaua electrică, dar acest lucru se va schimba în următoarele luni atunci când vor deveni prosumatori. Capacitatea de producție are o putere totală 340 kW, constând în 52 de sisteme a câte 6,15kW, în timp ce sistemul cu numărul 53 are 14,35kW”, a spus, la rândul său, Ionuț Procop, președintele Asociației din Drag și Dor Pentru Comunitate.
În primă fază a proiectului, intenția asociației a fost ca beneficiarii să conștientizeze avantajele energiei regenerabile. Mai departe, în faza a doua, Asociația din Drag și Dor Pentru Comunitate intenționează să deruleze o campanie de educare despre energia regenerabilă, sub forma unei caravane. Reprezentanții asociației vor vizita comunitățile beneficiare și îi vor informa pe locuitorii interesați despre performanțele sistemelor fotovoltaice, impactul acestora și avantajele imediate.
Cele 15 grădinițe dotate cu panouri fotovoltaice sunt localizate în Huruiești și Dealu Morii (ambele din județul Bacău), Băneasa, Valea Mărului, Smulți, Vârlezi, Drăgușeni/Fundeanu, Țepu, Cudalbi și Negrilești (toate din județul Galați), Bucovăț și Plenița (din județul Dolj), Băneasa (din județul Giurgiu), Amzacea (din județul Constanța) și Ograda (din județul Ilfov).
Mai departe, cele 19 școli sunt din Tătărăști (județul Bacău), Bălăbănești, Berești - Meria, Cerțești, Munteni, Nicorești, Poiana, Buciumeni și Tecuci (toate din județul Galați), Chirnogeni, Săcele și Comana (toate din județul Constanța), Alexandru Odobescu, Nicolae Bălcescu și Valea Argovei (toate din județul Călărași), Grivița, Gheorghe Lazăr și Căzănești (toate din județul Ilfov), precum și din Satu Mare.
Trei licee din Galați, Țăndărei și Onești sunt, de asemenea, beneficiare ale proiectului, iar în ceea ce privește căminele culturale dotate cu panouri solare, acestea aparțin comunităților din Helegiu și Gura Văii (județul Bacău), din Dobrosloveni (județul Olt), Gurbănești (județul Călărași), Mărișel (județul Cluj), precum și din orașul Berești (județul Galați). Mai departe, un număr de cinci dispensare din Cavadinești, Corod, Jorăști, Suceveni și Brăhășești (toate din județul Galați) au acum panouri fotovoltaice și la fel și Mănăstirea Adam (tot din județul Galați).
Totodată, sala de sport din Caracal (județul Olt), organizațiile non-guvernamentale și cu profil educațional, Salvați Copiii din București, Centrul Educațional ERC din Satu Mare și MagiCamp din județul Dâmbovița primesc din acest an energie de la soare, fiind beneficiare directe în cadrul acestui proiect.
Preocupările Renovatio pentru a susține proiecte din domeniul sustenabilității și al ESG (Environmental, Social, Governance) datează de peste 10 ani, perioadă în care ecosistemul de companii a asigurat finanțare și consultanță pentru mai multe organizații non-guvernamentale, care au dezvoltat peste 300 de proiecte caritabile în domenii precum protecția mediului, formarea copiilor și a tinerilor sau cultură.
Renovatio este un pionier în industria energiei regenerabile din România, dezvoltând un ecosistem complet de proiecte regenerabile majore în domeniu, având o experiență de peste 18 ani în dezvoltare, EPC, generare, comercializare, furnizare și management al activelor în energie regenerabilă, ceea ce îl face un jucător de încredere pe piața energetică din România și nu numai.
***
Mai multe detalii despre Ecosistemul Renovatio:
Renovatio derulează proiecte în țări precum România, Portugalia și Columbia și a desfășurat activități și pe piețe ca Polonia, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova sau Italia. Activitățile sale acoperă în mare parte lanțul valoric al energiei regenerabile (eoliană, fotovoltaică și hidro), de la dezvoltarea și operarea comercială a proiectelor de energie regenerabilă și furnizarea de energie verde către clienții finali și până la implementarea de proiecte de eficiență energetică sau de stocare a energiei. De asemenea, prin Renovatio e-charge, ecosistemul Renovatio operează și prima și cea mai mare rețea de stații de încărcare a vehiculelor electrice din România, care cuprinde în prezent peste 655 de puncte de încărcare la nivel național.