Scena9.ro, Școala9.ro și Mindcraft Stories.ro, publicații inițiate și susținute deja de câțiva ani de BRD, sunt apreciate de către românii cei mai activi în spațiul digital, interesați de cultură, evenimente artistice, educație și știință. 74% dintre cititorii Scena9 au studii superioare, cifrele fiind apropiate pentru Mindcraft Stories (78%) și Școala9 (68%). Datele provin dintr-o cercetare IZI Data desfășurată în ultima parte a anului trecut, la inițiativa BRD Groupe Société Générale pe un eșantion național reprezentativ pentru publicul online, susținută de o profilare a cititorilor celor trei publicații în baza a 2130 de chestionare.
Scena9 - platforma de cultură, Școala9 - platforma de educație, și MindcraftStories - platforma specializată în știință și tehnologie, sunt publicații independente create de BRD acum 5, 3 și respectiv 2 ani pentru a oferi publicului conținut zilnic de calitate pe teme importante pentru societatea în care trăim.
Studiul a relevat că toate cele trei publicații comunică bine cu Generația Z, patru din zece cititori având vârste sub 25 de ani. Articolele Mindcraft Stories sunt apreciate și de către o audiență matură, 36% dintre cititori fiind peste 35 de ani, în timp ce Scena9 comunică foarte bine cu Millennials. Cititorii Scena9 sunt cei mai deschiși în a împărtăși informațiile descoperite, jumătate din ei aleg să le distribuie în social media.
Cititorii între 35-44 de ani, mulți dintre ei părinți, au exprimat cel mai mare interes pentru temele abordate de Școala9. Cititorii de peste 44 de ani sunt interesați mai degrabă de subiectele de știință și tehnologie abordate de Mindcraft Stories sau de temele culturale și sociale abordate de Scena9. Pentru toate cele trei platforme, publicul loial și implicat este preponderent feminin, în proporție de aproape 80%. 4 din 10 cititori au venituri lunare de peste 3.000 de lei.
„Toate cele trei publicații și-au câștigat voci și audiențe stabile. Vedem investiția în Scena9, Școala9 și Mindcraft Stories ca pe o investiție în viitor, pe care nu-l putem construi fără o conversație relevantă despre cultură, educație și tehnologie. Ne bucurăm că cele trei publicații independente au reușit să câștige încrederea unor cititori profesioniști, care parcurg frecvent presa internațională și au surse de informare variate. Credem că acest studiu este util pentru toate publicațiile independente din România, oferind o fotografie la zi a cititorilor interesați de publicații online”, a declarat Flavia Popa, Secretar General al BRD Groupe Société Générale.
Cititorii loiali ai celor trei publicații sunt mai degrabă interesați să înțeleagă în profunzime idei și concepte (74%), fie că vorbim despre temele momentului (24%) sau subiecte independente de știrile zilei. Momentele preferate pentru a parcurge articolele sunt fie prima parte a zilei, fie seara, după terminarea programului de lucru.
„În ultimii ani, am observat o creștere încurajatoare atât a cererii, cât și a ofertei de articole de profunzime și reportaje pe teme din ce în ce mai diverse despre lumea în care trăim. Această cerere în creștere de produse editoriale de calitate din partea publicului ne-a încurajat să susținem diversificarea conținutului celor trei platforme și dezvoltarea lor. Ne dorim ca ele să crească în continuare și să ajungă la audiențe din ce în ce mai diverse. Aceste publicații au fost construite de la început ca plaforme deschise pentru parteneriate, atât din zona de business, cat și din partea altor actori interesați de aceste subiecte, în beneficiul publicului cititor”, a mai explicat Flavia Popa.
Scena9 a lansat la finalul anului trecut al treilea număr al revistei tipărite, un produs editorial excepțional la care lucrează an de an aproape 50 de jurnaliști, scriitori, artiști. Revista poate fi cumpărată de pe site-ul publicației sau în rețeaua de librării Cărturești.
În 2021, echipa Mindcraft Stories va trece în revistă viitorul cercetării din România, dar și teme puțin discutate la noi, de la argotech la știința sportului de performanță.
Școala9 a încheiat un parteneriat pentru management editorial cu Grupul Ringier și își propune să documenteze mai departe sistemul educațional românesc și să contribuie la creșterea unei piețe a ideilor moderne despre educație.
***
BRD - Groupe Société Générale este o bancă universală care oferă servicii atât persoanelor fizice, cât și companiilor, și face parte din Grupul Société Générale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Ca actor în societate, BRD investește în cultură, educație, știintă și tehnologie, sprijinind proiecte care construiesc, dezvoltă, cresc o nouă generație și aduc valoare pe termen lung. Acesti piloni sunt esențiali în dezvoltarea societății românești, BRD încurajând în această direcție proiecte care să fie recunoscute și apreciate de tânăra generație.
Scena9, aflată sub managementul Fundației culturale a BRD, Fundația9, este parte a unei strategii ample a BRD de a susține cultura. Publicația radiografiază viața culturală din România (și nu numai) și incită la dialog zone care, de obicei, nu se intersectează.
Școala9 este un proiect editorial dedicat educației preuniversitare și își propune să fie o piață a ideilor despre cum se poate ajunge la o educație modernă in Romania. Este manageriată de Ringier prin redacția Libertatea.
Mindcraft Stories este o publicație centrată pe știință și tehnologie, editată de către Fundația Friends For Friends pentru BRD - Groupe Société Générale.