Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.
Două spații verzi cu o suprafață totală de 3.000 de metri pătrați vor fi amenajate în București și vor fi deschise publicului în prima jumătate a anului 2024. Asociația CSR Nest, cu sprijinul financiar al Fu...
Școala de Vară este dedicată copiilor de ciclul primar din mediul rural și are drept scop sprijinirea acestora pentru a aprofunda cunoștințele dobândite pe parcursul anului școlar; Peste 70 de...
Cu ajutorul contribuției de 25.000 de euro din partea Metropolitan Life, aproape 1.000 de copii și tineri voluntari din familii vulnerabile, beneficiari ai Asociației Copii pentru Viitor, au luat parte la aproape 30...
Groupama, liderul pieței de asigurări din România, lansează la nivel național programul “Salvatorii de vieți”, un proiect prin care își propune să instruiască cât mai multe persoane în acordarea primului...
Caravana care îi învață pe cei mici despre alimentația sănătoasă ajunge în această vară în vestul țării, în cadrul programului Akademia Kinderland, desfășurat de Kaufland România și Asociația pentru...
Uniunea Europeană (UE), prin intermediul CINEA, va acorda Renovatio e-charge un grant de 9,5 milioane de euro pentru construcția în România a unui număr de 242 de noi stații de încărcare de mare putere pentru...
Sondajul Fundației Vodafone, realizat pe 10.000 de respondenți, părinți europeni, arată variații mari în ceea ce privește accesul la infrastructură și competențe digitale în școlile din țările...
Asociația OIREP Ambalaje atrage atenția asupra modalității în care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) și, implicit, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) aleg să supună consultării publice...
ING Bank România a acordat o finanțare verde în valoare de 426 milioane de lei companiei RetuRO Sistem Garanție Returnare, pentru implementarea celui mai important proiect de economie circulară la nivel național,...
Producția anuală preconizată a parcului solar de 3 MWp este de 3.711 MWh, care va putea alimenta până la 450 gospodării, cu un consum de electricitate lunar mediu de până la 700 kWh; Proiectul energetic a...
Platforma de mediu pentru București, inițiată de Fundația Comunitară București și ING Bank România, lansează o nouă rundă de finanțare pentru proiecte de management al deșeurilor și economie circulară, cu...
Un parc eco de distracții, construit în jurul colectării separate și al upcycling-ului! Asta pregătește ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului), în parteneriat cu Lidl România, pentru toți cei...