Asociația OIREP Ambalaje atrage atenția asupra modalității în care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) și, implicit, Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) aleg să supună consultării publice proiectele de acte normative, respectiv perioada minimă de 10 zile pe care o alocă de fiecare dată, un timp extrem de limitat în care cetățenii, instituțiile și organizațiile interesate pot transmite opinii, propuneri și sugestii asupra proiectelor de acte normative.

Conform prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, varianta republicată, în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative, autoritățile administrației publice au obligația să publice un anunț pe site-ul propriu și nu numai: ”Acesta va fi adus la cunoștința publicului cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice.”, conform articolului 7, alineatul (2) din lege. De asemenea, ”anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanță asupra mediului de afaceri se transmite de către inițiator asociațiilor de afaceri și altor asociații legal constituite, pe domenii specifice de activitate” în acest termen de 30 de zile. Conform articolului 7, alineatul (4): ”La publicarea anunțului, autoritatea administrației publice va stabili o perioadă de cel puțin 10 zile calendaristice pentru proiectele de acte normative, pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice”.

În anul 2023, pentru cele 83 de proiecte de acte normative publicate pe website-ul MMAP în secțiunea dedicată până la data curentă, 81 dintre ele au termen de 10 zile calendaristice pentru consultare publică, iar 41 dintre acestea (reprezentând 50%) sunt publicate în zilele de joi sau vineri.  Ținând cont de acest termen minim acordat, organizațiile interesate de a participa cu opinii, propuneri sau sugestii la consultarea publică au la dispoziție efectiv doar cinci sau șase zile lucrătoare pentru a se mobiliza, consulta și pentru a oferi un punct de vedere constructiv și argumentat.

Asociația OIREP Ambalaje solicită Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor să acorde un termen mai mare pentru consultările publice decât cel de 10 zile calendaristice, astfel încât dezbaterile pe baza proiectelor de acte normative să poată implica toți actorii interesați și să fie agreate și incluse toate punctele de vedere.

O perioadă suficientă acordată celor din sistem de a transmite propuneri, acceptarea unora dintre aceste propuneri și argumentarea respingerii celorlalte ar demonstra interesul real al ministerului de a beneficia de experiența tuturor în dorința realizării unui sistem eficient de gestionare a deșeurilor.

Această solicitare face apel la reprezentanții autorităților administrației publice în cauză pentru a crea un cadru de dezbateri real, transparent, responsabil și participativ, iar sistemul de gestionare a deșeurilor să fie cel care beneficiază de pe urma viitoarelor consultări publice.

 

***

 

Asociația OIREP Ambalaje este o organizație profesională, neguvernamentală, non-profit, apolitică și independentă, care urmărește promovarea intereselor membrilor săi în contextul desfășurării activității specifice acestora în domeniul gestionării ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, în raport cu autoritățile române și ale Uniunii Europene, vizând asigurarea unui cadru legal optim din punct de vedere financiar și operațional pentru implementarea eficientă a Răspunderii Extinse a Producătorilor în deplină conformitate cu legislația națională și Directivele Europene în materie.