Prin intermediul programului de anul acesta se lansează o inițiativă ecologică importantă, ce are ca scop protecția unor specii de animale aflate pe cale de dispariție. În perioada 8-15 iunie, tineri din 211 țări se vor deplasa la Moscova, pentru a lua parte la activitățile principale ale programului de responsabilitate socială pentru copii
 
Fotbal pentru Prietenie este un program international pentru copii implementat de compania Gazprom – partener oficial al FIFA și al Cupei Mondiale din Rusia, ediția 2018. Obiectivul acestui program este implicarea generației tinere de pe tot globul în promovarea celor mai importante valori umane printre colegii lor – prietenie, egalitate, pace și respect pentru diferite culturi și naționalități. 

211 țări și regiuni s-au alăturat proiectului Fotbal pentru Prietenie în anul 2018. Evenimentele finale ale sezonului se vor desfășura la Moscova, în Rusia, între 8 - 15 iunie 2018.
Și anul acesta, în cadrul programului internațional de responsabilitate socială pentru copii Fotbal pentru Prietenie, au fost aleși să reprezinte România doi copii de 12 ani pasionați de fotbal. Astfel, Victor Stancovici, tânărul fotbalist ales în cadrul programul și Maria Dan, micul „jurnalist” care va documenta experiența trăită în proiect, au stat de vorbă cu personalități din lumea fotbalului și s-au implicat într-o serie de activități menite să-i aducă mai aproape de ceilalți participanți în program. 

Victor Stancovici are 12 ani, este elev în clasa a VI-a la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești și joacă fotbal de la o vârstă foarte fragedă. De un an și jumătate e parte din echipa Petrosport Ploiești. 
 
„Mă bucur că am șansa de a participa, în calitate de tânăr fotbalist, în acest program internațional și că pot promova valori în care eu cred și care mi-au îndrumat pașii zi de zi. În fotbal, ca de altfel în orice altceva, nu reușești dacă nu respecți anumite reguli și nu crezi în anumite valori. În cadrul acestui proiect, timp de câteva zile vor fi alături de mine tineri fotbaliști din întreaga lume, cu care vreau să vorbesc, să povestesc și cărora vreau să le împărtășesc din propriile experiențe, să promovez valorile în care cred și pe care le respect.” a declarat Victor 

La vârsta de 12 ani, Maria Dan este pasionată de jurnalism și extrem de entuziasmată să participe în cadrul programului „Fotbal pentru Prietenie”. Ea va reprezenta România în calitate de „tânăr jurnalist” și va fi unul dintre membrii Centrului Internațional de Presă pentru Copii.
 
„Oportunitatea de a participa la un astfel de program mă face să mă simt mândră, mai ales pentru că am ocazia să-mi reprezint țara în cadrul unui eveniment de talie internațională. La Moscova mă aștept să am parte de o experiență de neuitat, alături de toți ceilalți tineri participanți, pe care sunt nerăbdătoare să îi cunosc.” a spus Maria 
 
„Fotbal pentru Prietenie” este unul dintre cele mai importante programe internaționale de responsabilitate socială din toate timpurile, organizat pentru copii sportivi și implementat de Gazprom (partener oficial al FIFA și al ediției 2018 a Cupei Mondiale din Rusia). Tinerii ambasadori vor fi întâmpinați la Moscova, în stagiul final al programului care va avea loc în luna iunie. Programul reunește mai mulți tineri din 211 tări și regiuni și celebrează nouă valori umane esențiale: prietenia, egalitatea, corectitudinea, sănătatea, pacea, devotamentul, victoria, tradiția și onoarea.

De asemenea, Fotbal pentru Prietenie susține și mediul înconjurător printr-o inițiativă ecologică în cadrul misiunii sale de natură umanitară și educațională. Tinerii ambasadori ai programului, dar și susținătorii acestuia au participat la evenimentul HAPPY BUZZ DAY, care susține speciile rare de animale, aflate pe cale de dispariție – tigrul Amur, ursul Panda roșu, foca baltică, marele papagal Fig și lemurul roșu, unul dintre cei mai mari lemuri din Madagascar. Rezervațiile care adăpostesc aceste specii rare de animale din Nepal, SUA și Rusia s-au alăturat misiunii ecologice.

Principalul scop al misiunii ecologice sprijinită în cadrul programului Fotbal pentru Prietenie este de a atrage atenția atât copiilor, cât și adulților asupra aspectelor legate de protecția mediului. Totodată, această inițiativă urmărește să determine tinerele generații să își formeze o atitudine atentă față de natură și să încerce să îmbunătățească lumea în care trăim.

Evenimentele principale pentru copii din cadrul programului Fotbal pentru Prietenie vor avea loc la Moscova în luna iunie. Copiii vor participa la Campionatul Mondial al Echipelor Internaționale Fotbal pentru Prietenie – pe 12 iunie – și cel de-al Șaselea Forum Internațional Fotbal pentru Prietenie, pe 13 iunie.
NOTE

Prima zi Internațională a Fotbalului și Prieteniei a fost anunțată de către Tinerii Ambasadori ai proiectului Gazprom, Fotbal pentru Prietenie, în 2014.  
De-a lungul anilor, evenimentele au inclus aparițiile unor fotbaliști celebri, inclusiv apărătorul sârb Branislav Ivanovic și portarul rus Yuri Lodygin de la Zenit (Saint Petersburg), dar și atacantul danez Dirk Kuyt de la Feyenoord (Rotterdam) și câștigătorul Euro 2004, Theodoros Zagorakis, de la echipa națională a Greciei.

Un total de 500 000 de oameni a participat la evenimentele legate de Ziua Internațională a Fotbalului și Prieteniei. Sărăbătoarea a fost susținută de sute de fotbaliști; legenda mondială a fotbalului Franz Beckenbauer (Germania), unul dintre cei mai puternici atacanți din istoria africană, Didier Drogba (Côte d’Ivoire), celebrul fundaș Michel Salgado de la Real Madrid (Spania), fostul jucător de la Arsenal Londra, Andrey Arshavin (Rusia), fostul căpitan al echipei naționale a Portugaliei, Vitor Baia și multe alte celebrități.

Programul social internațional Fotbal pentru Prietenie, organizat de Gazprom, a fost lansat în anul 2013. Proiectul reunește băieți și fete cu diferite naționalități și abilități fizice. Scopul proiectului este acela de a dezvolta abilitatea copiilor de a juca fotbal și de a le inspira respectul pentru alte culturi și naționalități. Valorile cheie susținute și promovate de participanții în cadrul proiectului sunt prietenia, egalitatea, corectitudinea, sănătatea, pacea, devotamentul, victoria, tradiția și onoarea.