Datorită eforturilor constante de protejare a planetei, reflectate în multiple strategii și inițiative cu rezultate dovedite, Auchan Retail România primește o triplă recunoaștere în cadrul galei „Sustainability in Business”, organizată de The Diplomat-Bucharest. Compania a obținut marele premiu la categoria „Leadership în sustenabilitate”, alături de distincția „Brandul anului în sustenabilitate”, iar campania de colectare a uleiului alimentar uzat a fost desemnată „Proiectul anului” la categoria de management al deșeurilor și resurselor.

În ultimii ani, sustenabilitatea a devenit tot mai mult un factor de diferențiere pentru companii din toate industriile. Durabilitatea și soluțiile eficiente implementate cu scopul de a răspunde provocărilor de mediu au ținut agenda a numeroase business-uri, deopotrivă din România și economia globală. Însă transformarea în ceea ce privește procesele durabile necesită o autoanaliză profundă, resurse financiare dedicate, implementarea digitalizării și a soluțiior bazate pe tehnologie, iar o companie sustenabilă este aceea al cărei scop și acțiuni se bazează în mod egal pe preocupări financiare, de mediu, sociale și de guvernanță.

În acest context, pentru a discuta cele mai relevante noutăți și tendințele din domeniu, The Diplomat – Bucharest a organizat pe 9 iunie The Sustainability in Business Forum, unde reprezentantul companiei, Corina Dospinoiu, a participat, în calitate de speaker, urmat de Gala Premiilor pentru Sustenabilitate, în cadrul căreia au fost recunoscute performanțele companiilor, liderilor și inițiativelor dedicate cauzei în ultimul an.

Auchan Retail România a fost marele câștigător la categoria „Leadership în sustenabilitate” și, totodată, a primit distincția „Brandul anului în sustenabilitate”. Printre criteriile de selecție la nivel de companie s-au regăsit: intersectarea concretă a strategiei de sustenabilitate cu cea corporativă, dezvoltarea și promovarea unor proiecte durabile în companie și industrie, alături de perseverență în susținerea lor, implicarea puternică și angajamentul din partea conducerii în această direcție, crearea de valoare cuantificabilă prin performanțele durabile implementate.

Totodată, retailerul a primit și recunoaștere pentru performanțele campaniei de colectare a uleiului alimentar uzat, desemnată proiectul anului la categoria „Managementul deșeurilor și resurselor”. Printre criteriile de selecție la nivel de proiect se numără: prezentarea clară a strategiei și abordării, cu planuri de acțiune concrete de implementare, stabilirea unor indicatori cu privire la performanțele economice, de mediu și sociale, obiective ambițioase, dar realiste. În plus, proiectul reprezintă un exemplu de bună practică pentru alte organizații, cu potențial de extindere la nivel de industrie.

„Aceste premii ne onorează și ne motivează să continuăm puternic acțiunile de prezervare a planetei, prin crearea unui ecosistem responsabil de producție și consum. Sustenabilitatea face parte din ADN-ul companiei, fiind un deziderat permanent în toate deciziile de business, cât și în operatiuni. Dezvoltarea sustenabilă poate fi realizată doar în mod colectiv, alături de colegii nostri, clienții și partenerii noștri de afaceri, cărora le mulțumim pentru toată implicarea lor. Nu este prea târziu să contribuim împreună la un viitor mai sustenabil, atât pentru planetă, cât și pentru generațiile viitoare”, a declarat Corina Dospinoiu, Head of CSR, Auchan Retail România.

Sustenabilitatea, o piatră de temelie a fundației businessului Auchan Retail

Sustenabilitatea reprezintă un element cheie al businessului Auchan Retail, iar compania acordă o atenție deosebită tuturor direcțiilor și inițiativelor de durabilitate. Spre exemplu, Auchan Retail și-a adaptat strategia în concordanță cu Acordul de la Paris, care își propune să limiteze încălzirea globală la 1,5 - 2 grade Celsius până în 2050 versus perioada pre-industrială. Astfel, compania va integra în fiecare segment al strategiei de business obiective clare, menite să contribuie la un viitor sustenabil, prezervând planeta. În această direcție, Auchan va miza pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul celor 3 Scopuri, mizand pe patru perimetre de acțiune: energie, echipamente frigorifice, transporturi și produse.

Planul Climat 2030 vine ca o completare a demersurilor deja existente desfășurate în cadrul companiei sub umbrela sustenabilității. Auchan Retail România desfășoară o serie de proiecte strategice care vizează: alimentația sănătoasă, reducerea risipei alimentare, diminuarea amprentei de carbon, reciclarea și politicile de eliminare a plasticului pe întreg lanțul valoric, încurajarea unui stil de viață responsabil și a solidarității. Totodată, compania oferă un mediu de lucru care promovează egalitatea de șanse și diversitatea.

Pentru susținerea întregii activități de sustenabilitate, Auchan semnează acorduri cu toți partenerii săi prin care aceștia se angajează să respecte politicile sale de etică comercială, iar la nivel de companie a fost înființat un Comitet Etic, cu rolul de a se asigura de respectarea valorilor etice în cadrul companiei și în relația cu terții. De asemenea, retailerul susține producătorii locali, colaborând cu peste 85% furnizori români, în timp ce gama alimentară este formată din peste 90% produse românești.

Campania de reciclare a uleiului uzat, reprezentativă pentru performanțele Auchan Retail România în aria sustenabilității

Una dintre cele mai apreciate campanii de sustenabilitate inițiate și dezvoltate de Auchan Retail România, cea care promovează reciclarea uleiului alimentar uzat, este un exemplu reprezentativ pentru performanțele obținute de companie la capitolul sustenabilitate și implicarea societății în inițiative de mediu. Proiectul presupune colectarea uleiului alimentar utilizat de către consumatorii casnici și colectarea acestuia în hipermarketurile Auchan, de unde este apoi transportat și reciclat de către o firmă autorizată. La demararea proiectului, retailerul și-a propus implicarea a peste 130.000 de oameni și colectarea a peste 220.000 litri de ulei până la finele anului 2021, iar rezultatele au atins și depășit așteptările. Cele mai recente date centralizate arată că până la sfârșitul lunii mai 2022 s-au colectat 390.000 de litri, de la 275.000 de clienți.




***
Auchan România are în portofoliu 243 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 5 supermarketuri și 205 magazine de ultraproximitate MyAuchan, din care 196 în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, permanent. În 2021, Auchan a obținut medalia Customers’ Friend și statutul Customers’ Friend - Superior Excellence.

Auchan România realizează o serie de acțiuni importante pentru promovarea activităților de responsabilitate socială şi integrare a tinerilor, dar şi programe pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor etc. Printre proiectele pe care compania le-a desfășurat se numără plantarea a 100.000 de copaci prin proiectul Mobilizatron, realizarea filmului “România neîmblânzită”, primul documentar despre natura României, precum și amenajarea a două unități de suport medical pentru pacienții cu forme noncritice de Covid-19. În prezent, Auchan are mai multe proiecte active: Zero Risipă, Programul național de colectare a uleiului uzat, Programul de Sustenabilitate Personală, precum și multe alte acțiuni menite să ajute mediul înconjurător și societatea.