Baileys anunță că a primit certificarea B Corp, devenind cel mai mare brand global de băuturi spirtoase care s-a alăturat mișcării B Corp până acum. Dovadă a angajamentului companiei de a aduce o schimbare pozitivă, certificarea B Corp este confirmarea faptului că Baileys îndeplinește înalte standarde de performanță, răspundere și transparență verificate în domenii precum beneficii pentru angajați și sprijin caritabil, dar și practici în lanțul de aprovizionare și materii prime. În cadrul procesului riguros de certificare în domeniile Clienți, Guvernanță, Angajați, Mediu și Comunitate, zonele de impact în care Baileys a primit cel mai mare punctaj au fost Angajați și Mediu.
Această certificare recunoscută la nivel global este cea mai recentă validare obținută de Baileys în parcursul spre sustenabilitate al brandului și susține planul Diageo mai amplu de acțiune pentru sustenabilitate pe termen de 10 ani, ‘Society 2030: Spirit of Progress’. Prin intrarea în comunitatea B Corp, Baileys devine una dintre cele 5.500 de companii certificate dinîntreaga lume care își propun să creeze o economie mai incluzivă, regenerativă și echitabilă pentru oameni și planetă.
La calcularea punctajului pentru capitolul Angajați au fost luate în considerare toate aspectele legate de experiența angajaților, inclusiv egalitatea și diversitatea. Începând cu 2022, ponderea femeilor în echipa de conducere Baileys este de 75% și toți angajații Baileys au acces la beneficii majore, cum ar fi șase luni de concediu anual plătit pentru părinți.
Punctajul Baileys la capitolul Mediu reflectă mobilizarea companiei în sensul asigurării unui impact pozitiv de-a lungul întregului lanț. Aici este inclusă reducerea cantității de apă utilizată în fabrici și trecerea la alimentarea lor 100% cu energie electrică din surse regenerabile.
Pentru a susține impactul asupra mediului la nivel de fermă, Baileys lucrează îndeaproape cu cooperativa de fermieri Tirlán, sprijinind fermierii irlandezi care furnizează delicioasa smântână irlandeză ce reprezintă ingredientul principal al lichiorului Baileys Irish Cream. Baileys și Tirlán colaborează din anul 1974, investind concret în comunitățile de fermieri irlandezi prin Inițiativa Sustenabilă pentru Smântână din 2013 și Academia de Agricultură Sustenabilă lansată în 2022.
Jennifer English, Global Brand Director pentru Baileys a precizat: „Suntem încântați de prezența noastră în mișcarea B Corp, o comunitate de branduri care, prin activitatea lor, generează schimbări pozitive pentru oameni și planetă. Noi credem că a te delecta cu o specialitate deosebită este un act ce dă dovadă de grijă nu doar față de noi, ci și față de lumea din jurul nostru. Suntem cel mai mare brand global de băuturi spirtoase care intră în mișcarea B Corp și ne dorim să colaborăm cu comunitățile B Corp de pe piețele globale și să ne asigurăm că, prin dimensiunea sa, compania noastră poate aduce un impact pozitiv. Deși este o recunoaștere importantă pentru Baileys, suntem conștienți că putem face chiar mai mult. Ne pregătim deja să aducem noi inițiative în drumul nostru spre îndeplinirea angajamentelor asumate pentru anul 2030.”
Ewan Andrew, Președinte, Responsabil Global pentru Lanțul de Aprovizionare&Achiziții și Director Sustenabilitate, Diageo a declarat: „Vrem să creăm băuturi pe care consumatorii să le iubească, fără a pierde din vedere parcursul brandului spre sustenabilitate și planul Diageo mai amplu de acțiune pentru sustenabilitate pe 10 ani. Certificarea B Corp este o extraordinară recunoaștere pentru Baileys și echipa care a făcut eforturi pentru a realiza acest lucru, de la producătorii de lactate până la companiile de transport și toți ceilalți implicați.”
Informații despre Baileys sunt disponibile pe Baileys.comși detalii despre planul Diageo ‘Society 2030: Spirit of Progress’ sunt disponibile în planul nostru ‘Society 2030: Spirit of Progress.
***
Despre Baileys
Baileys este o specialitate adecvată pentru adulți, lansată în Irlanda în 1974 și disponibilă în prezent pe 153 de piețe la nivel mondial. Deținută de Diageo plc, Baileys ocupă locul 7 între toate băuturile spirtoase distilate din întreaga lume. Echilibrul delicios dintre smântâna irlandeză, whisky și băuturi spirtoase fine definește lichiorul original Baileys Original Irish Cream. Portofoliul Baileys include Original Irish Cream, Salted Caramel, Espresso Crème, Strawberries & Cream și Colada. Pentru informații suplimentare, accesați www.baileys.com.
Despre Diageo
Diageo este lider global pe piața băuturilor alcoolice, având un portofoliu remarcabil de băuturi cuprinzând branduri de renume precum whisky-urile Johnnie Walker, Crown Royal, JεB și Buchanan’s, vodca Smirnoff, Cîroc și Ketel One, dar și Captain Morgan, Baileys, Don Julio, Tanqueray și Guinness.
Diageo este o companie globală ale cărei produse se vând în mai bine de 180 de țări din întreaga lume. Compania este listată atât la Bursa din Londra (DGE), cât și la Bursa din New York (DEO). Pentru mai multe informații despre Diageo, oamenii, brandurile și performanțele companiei, vizitați www.diageo.com. Pentru informații despre consumul responsabil de alcool, inițiative și modalități de a împărtăși cele mai bune practici, vizitați platforma globală de resurse a Diageo, www.DRINKiQ.com. Urmăriți-ne pe Twitter și Instagram pentru noutăți și informații despre Diageo: @Diageo_News și @Diageo.
Celebrăm viața în fiecare zi, pretutindeni.
www.diageo.com/en/society-2030
Despre B Lab
B Lab transformă economia globală în beneficiul tuturor oamenilor, comunităților și planetei. Ca lider în schimbarea sistemelor economice, rețeaua noastră globală creează standarde, politici, instrumente și programe pentru afaceri și noi certificăm companii — cunoscute drept B Corps — aflate în prima linie. În prezent, comunitatea noastră este alcătuită din 400.000 de angajați în peste 5.000 de companii B Corps din 80 de țări și 155 de industrii și peste 200.000 de companii își gestionează impactul cu instrumente precum B Impact Assessment și SDG Action Manager. B Lab a creat peste 50 de statute corporative și a condus eforturile în vederea adoptării acestora la nivel global pentru a permite guvernanța factorilor implicați, și peste 10.000 de companii utilizează acest cadru legal. Pentru a afla mai multe și a intra în această mișcare, accesați www.bcorporation.net.