Cu o lună înainte de Ziua Copilului, Banca Comercială Română lansează concursul de desene „Încredere în culori”, adresat tuturor copiilor și adolescenților din București, cu vârsta cuprinsă între 6 și 15 ani.
Concursul se desfășoară în perioada 5 mai - 20 iunie, iar înscrierile în competiție se fac până pe data de 2 iunie. Pentru a participa, elevii trebuie să realizeze un desen în format A3, pornind de la tema concursului, „Încredere în culori”, urmând ca acesta să fie încărcat de către profesori sau părinți pe site-ul BCR.
Desenele vor fi jurizate ținând cont de trei elemente:
• Compoziție vizuală – 30 puncte
• Armonie cromatică – 35 puncte
• Originalitate – 35 puncte
Juriul va fi format din: Ioana-Lavinia Streinu - Inspector școlar pentru arte vizuale, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Ana Cristina Grigoroiu – profesor Arte vizuale la Școala Europeană București (SEB); Gina Badea (BCR), Tatiana Stancu (BCR).
Pentru fiecare clasă (clasa Pregătitoare, clasa I, clasa a II-a, clasa a III-a, clasa a IV-a, clasa a V-a, clasa a VI-a, clasa a VII-a, clasa a VIII-a) se vor acorda premiile I, II și III. Premiile pentru participanții situați pe locul I de la fiecare categorie vor fi reprezentate de un depozit la termen în valoare de 1000 de lei net, deschis pe numele câștigătorului, iar participanții clasați pe locurile locurile II și III vor fi primi kituri de pictură în valoare de 300, respectiv 200 de lei.
Lucrările câștigătoare, precum și cele considerate că au o abordare originală, vor fi expuse în cadrul unei expoziții la sediul central al BCR în perioada 19-20 iunie. Pentru a respecta măsurile de distanțare, vizitele vor fi realizate pe bază de programare. Cei care doresc să se înscrie, trebuie să intre pe pagina dedicată, unde pot găsi mai multe detalii, precum și Regulamentul concursului.
* * *
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private și a băncilor de locuinţe.
BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 18 centre de afaceri și 16 birouri mobile dedicate companiilor și 370 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproape 1.800 de echipamente, aproximativ 13.000 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.
* *
Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene. 47.400 de angajați deservesc 16,1 milioane de clienți în cadrul a 2.230 de filiale din 7 țări (Austria, Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Croația, Serbia). La sfârșitul trimestrului III 2020, Erste Group deținea active totale în valoare de 272 miliarde EUR.
Photo by Phil Hearing on Unsplash
Photo by Phil Hearing on Unsplash