AVON Cosmetics România, prin Campania pentru Sănătatea Sânilor, şi Kaufland România organizează în perioada 02 noiembrie - 06 decembrie 2017 o campanie naţională de testări gratuite pentru depistarea cancerului la sân. Astfel, în parcările Kaufland din 8 orase (Oradea, Braşov, Târgu Mureș, Sibiu, Iaşi, Ploieşti, Craiova şi Constanţa) sunt asteptate peste 1000 de femei într-un spatiu special dedicat, în care un specialist al Rețelei Private de Sănătate REGINA MARIA va realiza gratuit ecografii mamare. Este pentru prima oară când două dintre cele mai implicate social companii şi o reţea privată de sănătate îşi alătură forţele pentru sănătatea româncelor.
 
Cancerul de sân este cel mai frecvent întâlnit neoplasm al femeilor, reprezentând 25,2%1 din totalul cazurilor de cancer. 36% este procentul mortalităţii din cauza acestei boli în ţara noastră, mai mare decât media europeană (29%) inclusiv decât cea mondiala (31%).* 
 
România este ţara europeană cu cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul la sân, deşi nu are incidenţa cea mai mare. Explicaţia? Amânăm vizita la medic pentru controlul periodic la sân şi deseori ajungem când lupta cu boala devine mult mai grea (stadiile III şi IV) Vestea bună? Cancerul la sân are 94% şanse de vindecare atunci când e depistat în stadii incipiente (0 şi I).  **
 
În 2016, CancelCancer a însemnat 10 marşuri de informare şi o amplă campanie de testări gratuite. Anul acest proiectul CancelCancer, îşi propune să vină mai aproape de românce şi cu sprijinul  Kaufland România devine şi mai puternic. 
 
Cancel Cancer este îndemnul nostru către fiecare femeie să amâne orice motiv pentru care nu ajunge la medic pentru consultul anual.  Trebuie să învăţăm să ne oferim timp, să nu ne mai temem şi înţelegem că depistat la timp, cancerul de sân poate fi vindecat. 
 
***
Despre AVON
De 20 de ani în România, AVON schimbă lumea femeilor, atât prin frumuseţe şi oportunitate de carieră, cât şi prin lupta pentru sănătatea lor. Prin Campania pentru Sănătatea Sânilor, Avon sprijină femeile diagnosticate cu cancer la sân, dar derulează şi programe de prevenţie, donând până acum până acum peste 3 milioane de dolari. Investiţiile au vizat dotarea a 11 centre oncologice cu aparatura medicală performantă, 2 caravane rurale pentru depistarea cancerului la sân, programe de consiliere medicală şi psiholocică şi campanii de educare. 

Despre Kaufland
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1250 de magazine în 7 țări și o rețea de 115 magazine în România. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale. Pe lângă educație, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Pentru mai multe informaţii vizitaţi www.kaufland.ro
 

_____________________________________________________________________________________________________________________
*1.Sursa cifrelor este studiul din 2012 al Agenției Internaționale de Cercetare a Cancerului din cadrul OMS, Globocan (www.globocan.iarc.fr)
**2. Organizația Mondială a Sănătății