Caroli Foods Group organizează în acest weekend (14-15 mai), cu sprijinul Federației Române de Natație și al Asociațiilor de Pentatlon Modern și al primăriei locale, "Cupa Caroli" la înot. La competiție vor participa copii cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, înscriși în 14 cluburi sportive, atât din Argeș cât și din țară. Concursul va consta în probele de liber, spate, bras și fluture ce se vor desfășura după sistemul seriilor contracronometru. Prima probă de ștafetă va începe sâmbătă, la ora 9.

"Vom încuraja mereu talentul și performanța. Caroli Foods Group susține eforturile campionilor de mâine și îi ajută să facă primul pas spre podium. Răspunzând nevoilor comunității noastre, organizăm o competiție în care putem să implicăm tineri înotători, dornici să atingă excelența, chiar în orașul unde este situată fabrica noastră. Prin Cupa Caroli ne propunem să recompensăm eforturile continue ale tinerilor campioni, dar și ale părinților acestora", declară Roxana Manolescu, CEO Caroli Foods Group.

"Nu putea exista un moment mai bun pentru a găzdui o astfel de competiție. Bazinul proaspăt refăcut avea nevoie de o competiție de acest calibru. Comunitatea de înotători din județul Argeș are nevoie de un flux constant de competiții și, datorită Caroli Food Group, performanța primește un sprijin constant. Suntem încrezători că participanții se vor mândri cu rezultatele lor", a concluzionat domnul Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești.

"Mă bucur să văd cum, prin intermediul Caroli Foods Group, comunității de natație i se acordă sprijinul binemeritat. Pentru mulți tineri înotători, Cupa Caroli poate deveni o oportunitate importantă în vederea dezvoltării lor. În plus, mă bucur că atât Caroli Foods Group, cât și autoritățile locale au decis să valorifice la maximum bazinul de înot recent acoperit, într-un mod foarte rapid și eficient", a adăugat Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern.

Cupa Caroli este deschisă atât fetelor, cât și băieților cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani. În cadrul competiției vor fi acordate peste 100 de premii și medalii.

***

Despre Caroli Foods Group

Caroli Foods Group este liderul local în domeniul produselor din carne ambalate din România și unul dintre cei mai de succes producători de produse din carne din Europa de Sud-Est. Compania a fost înființată în 1994 și oferă în prezent un portofoliu extins de peste 200 de produse sub cinci mărci: Caroli, Campofrio, Sissi, Maestro și Primo. Compania are o fabrică în Pitești și importante facilități logistice în toată țara, o flotă considerabilă și o rețea de distribuție extinsă.
Pentru mai multe informații, vizitați www.carolifoodsgroup.ro, www.caroli.ro, www.sissi.ro, www.campofrio.ro, www.maestronatural.ro