În aceste zile este instalat la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara un nou cazan termic, ce va ajuta la încălzirea saloanelor, a cabinetelor medicale și a birourilor unității sanitare. Noul echipament a fost amplasat în clădirea care adăpostește centrala termică a spitalului. Unitatea sanitară avea două asemenea dispozitive pentru producerea agentului termic, însă, unul dintre ele a suferit o avarie majoră, iar reparația lui nu ar fi fost rentabilă. Astfel, s-a optat pentru înlocuirea echipamentului. Noul cazan, obținut ca urmare a unei donații făcute de magazinele Profi, are o putere nominală de aproape 1000 de kW și produce agent termic care, la ieșirea din echipament, are o temperatură de 70 de grade Celsius.
“Exact ca în cazul bătrânului panou electric, înlocuit în urmă cu câteva săptămâni, exista riscul unei avarii. O asemenea defecțiune la sistemul de producere a agentului termic ar fi dus la imposibilitatea încălzirii spitalului. Noi am fost singura unitate sanitară din Timișoara care nu a avut de suferit din cauza crizei de la compania de termoficare Colterm. Spitalul nostru a avut în permanență căldură și apă caldă. În condițiile în care Spitalul Victor Babeș este vârful de lance în lupta anti COVID 19, nu am vrut să riscăm ca în acestă iarnă să rămânem fără căldură. Cu un cazan defect, orice avarie la cel de-al doilea echipament ne-ar fi lăsat în frig. De aceea, am optat pentru achiziționarea unui cazan nou”, spune prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
"Imediat ce am aflat de la primarul Dominic Fritz că spitalul riscă să rămână în frig în această iarnă, am căutat și am găsit resursele necesare pentru a-l pune la adăpost față de această amenințare,” a declarat Călin Costinaș, Director general adjunct Profi. “Această contribuție se înscrie în seria acțiunilor noastre consecvente în favoarea sănătății, acțiuni ce au inclus dotarea unui vaccinobuz care să faciliteze vaccinarea în județ, donații de echipamente specializate și a unui vehicul frigorific ce permite DSP Timiș să transporte vaccinurile la temperaturile recomandate de producatori, pentru a menționa doar câteva dintre acestea”.
Noul cazan este complet automatizat. Temperatura este monitorizată și reglată cu ajutorul unui calculator. Din cauza greutății, de peste 1,5 tone, a fost necesară folosirea unei macarale pentru montarea lui.
“Vreau să le mulțumesc primarului Dominic Fritz și companiei Profi România care a donat suma de 30.000 de euro necesară achiziționării cazanului. De asemenea, vreau să îi mulțumesc producătorului echipamentului, și asta pentru că, dacă de obicei, din momentul comenzii și până la livrarea dispozitivului trec 8 -10 săptămâni, furnizorul a înțeles necesitatea achiziției cât mai rapide a cazanului, astfel încât a făcut posibilă aducerea lui într-o săptămână. Multe dintre investițiile care s-au făcut în ultimii ani la Spitalul Victor Babeș au fost posibile datorită ajutorului comunității locale. De la echipamente medicale la instalații electrice și, iată, acum termice, de la medicamente la paturi pentru bolnavi și chiar lenjerie, de la alimente la apă sau chiar amenajări interioare. Toate acestea înseamnă pentru noi o recunoaștere a eforturilor depuse în acești aproape doi ani de luptă împotriva unui virus care ne-a schimbat tuturor viețile. Pentru toate astea va mulțumim!”, spune prof. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.
Primele probe cu noul cazan vor fi făcute săptămâna viitoare, după instalarea completă a echipamentului de automatizare, urmând ca, după aceea, sistemul de termoficare să funcționeze la capacitate maximă.