Arta și frumosul și-au găsit locul în casa poeziei, alături de poeți consacrați din toată lumea. Echipa CEZ și Fundația Activity Caraș-Severin au deschis porțile celui mai important festival de poezie din județ în prezența invitaților din cele 12 țări. Lumea poeziei poate fi descoperită, timp de 3 zile, până pe 26 iunie.
Festivalul „Porțile Poeziei” transformă Municipiul Reșița în capitala poeților veniți din Statele Unite ale Americii, Japonia, Italia, Polonia, Muntenegru, Serbia, Croația, Cehia, Ungaria, Lituania și Bulgaria. Noutatea din acest an o reprezintă prezența unui invitat special, nominalizat la premiul Nobel pentru literatură, Gjeke Marinaj, din SUA.
Partener al celui mai important eveniment artistic al Banatului de munte
„Am crescut împreună, ne dezvoltăm împreună – promovăm valorile patrimoniale și spirituale ale Banatului de munte. Pentru TMK Hydroenergy Power, parte a Grupului CEZ în România, Festivalul Internațional „Porțile Poeziei” este înainte de toate un eveniment de suflet, căruia îi suntem alături încă de la debutul său din 2011, marcând și primul nostru an de activitate în județul Caraș-Severin.”, Liviu Gavrilă, Director Direcția Regenerabile.
Impact pe termen lung în comunitatea locală
CEZ rămâne un partener de nădejde al comunităților din aria sa de activitate și susține programe care promovează domenii strategice precum sănătate & wellbeing, educație, mediu și dezvoltare regională. Derulăm inițiative și proiecte sustenabile, cu impact pe termen mediu și lung în colaborare cu autoritățile locale, instituțiile publice sau de învățământ și cu ONG-uri.
Prin implementarea proiectelor de responsabilitate socială, în comunitatea locală din Caraș-Severin, am investit peste 260 mii LEI, în perioada 2017-2021. Susținerea proiectelor de CSR în 2021 a totalizat o investiție de peste 2 milioane de LEI, la nivelul Grupului.