În 2022, CEZ și Narada au soluționat împreună 9 alerte înscrise pe platforma HartaEdu, ultima dintre acestea concentrându-se pe reabilitarea spațiului de la Școala Gimnazială Seaca din județul Olt. Pentru a contribui la o educație cât mai bună a elevilor, biblioteca școlii a fost amenajată cu parchet, mobilier și o imprimantă nouă, în urma unei activități la care au participat 17 voluntari din cadrul companiei.
Episodul 5: continuăm investiția în bibliotecile școlare
Ultimele date furnizate de Institutul Național de Statistică indică faptul că, în ultimii 32 de ani, peste jumătate din bibliotecile din România au fost închise. La Școala Gimnazială Seaca din județul Olt, biblioteca școlii se afla într-o sală improvizată, cu rafturi și volume învechite, așa cum era semnalat pe platforma HartaEdu.
Pentru a o transforma într-un spațiu funcțional, compania CEZ – partener unic HartaEdu pentru regiunea Oltenia, a direcționat noi resurse importante pentru viitorul tinerilor:

„Fiecare elev din România ar trebui să aibă acces la o bibliotecă. Cu acest gând ne-am îndreptat către comunitatea din Seaca, județul Olt. Alături de voluntari cu experiență, dar și de colegi aflați pentru prima oară la o astfel de acțiune, am îndeplinit dorința unor tineri de a se forma pentru viitor. Îi încurajăm pe elevi să se bucure de acest spațiu multifuncțional în care plăcerea pentru lectură și învățare se îmbină cu momentele de socializare și relaxare.” - Ondrej Safar, CEO CEZ România.
„O parte importantă a misiunii Narada este demersul de a democratiza accesul la educație pentru fiecare copil, astfel încât să-și poată îndeplini potențialul maxim atât pe plan profesional, cât și emoțional și social. Amenajarea unei biblioteci și crearea unui spațiu dedicat activităților culturale și chiar de relaxare, reprezintă un pas important în realizarea misiunii noastre și nu vom ezita să ne folosim de orice oportunitate pentru a da șansa copiilor să aibă parte de o educație modernă, mulată pe nevoile lor de azi.” - Georgiana Milescu, Manager Comunicare Narada.
„Un vis devenit realitate - amenajarea sălii de bibliotecă a Școlii Gimnaziale Seaca. Un spațiu funcțional care să răspundă nevoilor elevilor, dar și ale profesorilor, care își pot desfășura lecțiile în afara sălii de clasă. Acest lucru a devenit posibil cu ajutorul echipelor Narada și CEZ, care s-au implicat în susținerea procesului educațional. Vă mulțumim din suflet că ați ales să ne sprijiniți, pentru că fără ajutorul vostru nu am fi reușit!” - Mia Minciună, Director al Școlii Gimnaziale Seaca, comuna Seaca, județul Olt.
Anul 2022 cu șanse egale pentru școlile din zona Olteniei
Trăgând linie, anul 2022 ne-a adus mai aproape de asigurarea șanselor egale și a condițiilor potrivite de învățare pentru generația viitorului:
Echipa CEZ continuă să demonstreze că #energiavinedelaoameni și rămâne un susținător al educației de calitate, ca un drept esențial al tuturor tinerilor din comunitate.
Divizia Oameni și Brand
CEZ România