In vara 2014 insa, cautand de lucru, i-a intalnit pe oamenii de la SC Electric Navinstal SRL si pe doamna Simona Iosifescu, managerul firmei. Acela a fost momentul in care s-a nascut ideea proiectului si in care au decis sa-l sprijine pe Dorin si pe alti tineri ca el. 

Cunoscand experienta fundatiei noastre in domeniul serviciilor sociale, ne-au invitat ca impreuna sa derulam acest proiect. Astfel, pentru un an, din resurse financiare ale firmei, cinci tineri care au crescut in centre de plasament au beneficiat de sprijin in dezvoltarea personala si de abilitati, de formare profesionala si angajare, de mentorat, de un apartament in care sa locuiasca si sa invete sa traiasca independent, de sustinerea constanta a unui instructor educator. In acest fel, tinerii au facut pasi reali spre a avea o viata mai buna.

Firma a ales nu doar sa faca o sponsorizare, ci sa canalizeze resurse spre a avea impact intr-o nevoie importanta identificata in comunitate, si anume tinerii care au crescut in centre de plasament si care nu sunt pregatiti pentru viata. Mai mult decat atat, si-au propus ca oamenii din firma sa se implice personal: cinci dintre ei s-au implicat voluntar si au fost mentori pentru tineri. Au facut-o cu bucurie si au avut posibilitatea sa devina mai constienti de mediul din care acesti tineri provin si de nevoile pe care le au.

SC Electric Navinstal SRL, fara a fi o companie cu mii de angajati sau cu resurse financiare spectaculoase, este un exemplu de firma cu viziune in ceea ce priveste implicarea sociala. 

Intrebati despre motivatia implicarii lor, ca oameni si ca firma, ne raspund simplu si firesc: “N-am facut decat sa dam inapoi, catre comunitate, catre oameni aflati in nevoie, putin din ceea ce primim noi.”

Aceasta atitudine ne inspira, ne incurajeaza si ne da sperante pentru cei vulnerabili din comunitatea noastra. 
Le multumim pentru incredere si pentru colaborare partenerilor nostri de la SC Electric Navinstal SRL. 

Finantarea proiectului s-a realizat integral utilizand prevederea Codului fiscal conform careia firmele pot scadea din impozitul pe profit sumele oferite sponsorizare, in limita a 20% din impozit si a 0,3 % din cifra de afaceri. 

Reprezentati o firma? Alegeti si dumneavoastra sa investiti o parte din impozit in beneficiul copiilor si tinerilor vulnerabili din comunitatea noastra. Impreuna putem gasi cele mai bune cai de a face aceasta. 
 
Anca-Aurora Chiosea
Responsabil Comunicare 
Fundatia Cuvantul Intrupat 
 
www.cuvantulintrupat.com 
info@cuvantulintrupat.com 
0236-411695