Banca Comercială Română organizează cea de-a doua ediție a concursului de desene „Școala Banilor Bine-Crescuți”, în cadrul căruia vor fi premiate 10 școli finaliste. La prima ediție a acestei competiții, peste 100 de școli din întreaga țară s-au întrecut pentru titlul de „Școala Banilor Bine-Crescuți”.

„Continuăm să aducem educația financiară alături de copii prin activități care le fac plăcere și îi ajută să învețe despre bani într-un mod relaxant. În ediția din acest an avem provocări noi pentru ei și abia așteptăm să vedem cum își vor folosi creativitatea pentru a descrie în culori banii, resursele, inclusiv de mediu, și alegerile inteligente din viața lor”, a declarat Nicoleta Deliu-Pașol, Director Comunicare, Banca Comercială Română.

„Anul acesta, în concursul Școala Banilor Bine-Crescuți am introdus o temă nouă, în linie cu preocupările europene legate de mediu. Ne dorim să îi îndemnăm pe copii să se gândească mai bine la cum au grijă de resursele mediului înconjurător. Viitorul este despre sustenabilitate și alegeri smart, eco-financiare. Iar pentru acest viitor, asumat, responsabil, sustenabil, îi pregătim de acum pe cei mici. Educație eco-financiară, iată care va fi, de altfel, tema celui de-al treilea volum din <<Școala Banilor Bine-Crescuți>>, aflat în pregătire la editura Univers”, a declarat Cristina Andone, scriitor Școala Banilor Bine-Crescuți.

Cum pot participa școlile la competiție?


Concursul se va organiza în perioada 13 octombrie – 15 decembrie. Cadrele didactice sunt invitate să înscrie lucrările elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani, în format A4, pe una dintre temele: „Economisesc pentru visul meu’’, „La ce ne ajută banii?’’ sau „Avem grijă de resursele mediului înconjurător’’. Lucrările pot fi realizate în orice tehnică de compoziție: ulei, acuarelă, creion, peniță, colaj, ceracolor, etc.

Concursul va avea două etape:


Etapa 1: 13 octombrie - 15 noiembrie
În cadrul primei etape, toate școlile din România sunt invitate să înscrie lucrările elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani pe site-ul www.scoaladebani.ro. Fiecare școală poate să înscrie un număr de maximum 12 lucrări în competiție. Nu vor fi acceptate mai multe înregistrări în concurs din partea aceleiași școli.

Se recomandă școlilor ca cele 12 lucrări să fie realizate de elevi cu vârste diferite, câte două pentru fiecare categorie de vârstă (2 pentru 6 ani, 2 pentru 7 ani, 2 pentru 8 ani, 2 pentru 9 ani, 2 pentru 10 ani și 2 pentru 11 ani), pentru o jurizare cât mai corectă.

Intermediar, în perioada 15 noiembrie – 3 decembrie vor fi evaluate lucrările înregistrate în competiție și vor fi alese cele 10 școli finaliste.

Etapa 2 (Finala): 6 - 15 decembrie
Desenele școlilor finaliste vor fi publicate pe pagina de Facebook Școala Banilor Bine-Crescuți și vor putea fi votate în perioada 6-15 decembrie, până la ora 18:00. Școala cu cele mai apreciate lucrări va câștiga titlul de „Școala Banilor Bine-Crescuți”.

Toate școlile finaliste vor primi câte 50 de cărți „Școala Banilor Bine-Crescuți” și ateliere gratuite de educație financiară susținute de autoarea cărții, Cristina Andone, și de profesorii Școlii de Bani, precum și diplome de participare.

Școala câștigătoare va primi titulatura “Școala Banilor Bine-Crescuți” și următoarele premii:
● cărți pentru toți elevii din școală cu vârsta între 6 și 11 ani;
● 20 de cărți Școala Banilor Bine-Crescuți pentru biblioteca școlii;
● crearea unui “Colț de educație financiară” în școală;
● expunerea desenelor în cea mai apropiată sucursală BCR de școala câștigătoare.

Pentru informații suplimentare legate de înscrierea în concurs, reprezentanții școlilor pot trimite întrebări pe adresa scoaladebani@bcr.ro. Regulamentul concursului poate fi accesat aici.

***
Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 18 centre de afaceri și 16 birouri mobile dedicate companiilor și 370 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproape 1.800 de echipamente, aproximativ 11.400 POS-uri și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.