Parteneriatele au un rol esențial în reducerea emisiilor de CO2 ale companiei în lanțul valoric și în produsele sale

În cadrul unor noi acorduri de parteneriate, Grupul VELUX continuă să depună eforturi în vederea reducerii emisiilor din lanțul valoric și a decarbonizării operațiunilor proprii cu energie regenerabilă în următorii ani. Prin utilizarea aluminiului Hydro cu emisii reduse de carbon, emisiile de carbon per kilogram de aluminiu utilizat la fabricarea ferestrelor, rulourilor și roletelor VELUX vor fi reduse semnificativ. În plus, datorită parteneriatului cu Novelis, cel mai mare reciclator de aluminiu din lume, aluminiul utilizat pentru placarea ferestrelor de mansardă VELUX va avea un conținut reciclat de aproximativ 70%. Pentru a-și alimenta operațiunile din Europa cu energie electrică ecologică până în 2024, Grupul VELUX a dezvoltat un parteneriat cu furnizorul de soluții de energie regenerabilă, BayWa r.e, care va construi două parcuri solare ce vor acoperi prima simbioză de centrale solare din Spania, integrând agricultura, biodiversitatea și comunitatea cu generarea de energie regenerabilă.

Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice, COP27, s-a desfășurat anul acesta în Egipt. VELUX a participat la conferință și a adus contribuții importante la obiectivele pe care aceasta și le propune, prezentând cele mai bune practici cu privire la modul în care sectorul construcțiilor poate contribui la Acordul de la Paris.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite, ne aflăm în deceniul acțiunilor, epoca planificării și recalibrării producției s-a încheiat, trebuie să facem schimbările acum, deoarece acțiunile noastre din anii următori vor determina viitorul nostru pe planetă. În ultimii ani, VELUX a căutat în mod activ soluții pentru ca întregul său lanț să fie sustenabil și pentru a-și reduce amprenta de carbon. Rezultatele arată clar că marile companii trebuie să ia măsuri în interesul schimbării atitudinii și criteriilor partenerilor lor în ceea ce privește sustenabilitatea. VELUX s-a angajat să reducă emisiile de CO2 nu numai în ceea ce privește produsele sale, ci și în lanțul valoric al companiei, deoarece VELUX produce doar 6% din amprenta de carbon a produselor sale, în timp ce 94% din aceasta provine de la furnizorii săi. Pentru a face o diferență reală, planurile de sustenabilitate trebuie să se adreseze întregului lanț – acesta fiind modul în care VELUX încearcă să facă diferența în poziția sa de companie multinațională.

Creșterea conținutului reciclat din aluminiu de circa 30%


Parteneriatul multianual dintre Novelis și VELUX are ca obiectiv atingerea unui nivel de emisii de carbon sub 4 kg pe kilogram de aluminiu laminat furnizat până la sfârșitul anului 2024, ceea ce reprezintă cu mult sub jumătate din amprenta medie de carbon a aluminiului primar utilizat în Europa. De asemenea, cei doi parteneri urmăresc reduceri suplimentare ale emisiilor de carbon până în 2030. Astfel, aluminiul va avea un conținut reciclat de aproximativ 70%, ceea ce reprezintă o creștere de circa 30% față de ceea ce Novelis furnizează în prezent către VELUX. Reciclarea aluminiului necesită doar 5% din energie și are ca rezultat reducerea cu până la 95% a emisiilor de carbon față de producția de aluminiu primar.

Parteneriatul dintre Hydro, companie lider în domeniul aluminiului, și VELUX are ca obiectiv atingerea unui nivel de sub 2 kg de carbon emis pe kilogram de aluminiu până în 2030, ceea ce reprezintă mai puțin de o cincime din media europeană de 11,3 kg. Acest obiectiv ambițios include întregul lanț valoric al aluminiului și se bazează pe media tuturor componentelor prelucrate din aluminiu pe care Hydro le livrează către VELUX. Până la finalul anului 2022, VELUX se așteaptă ca parteneriatul să aibă ca rezultat o reducere de 15.000 – 20.000 de tone de carbon. Prin utilizarea produselor cu emisii reduse de carbon, precum Hydro REDUXA® și Hydro CIRCAL®, se vor reduce emisiile de carbon per kilogram de aluminiu utilizat la fabricarea ferestrelor de mansardă VELUX, a ferestrelor pentru acoperiș terasă și a accesoriilor (rulouri și rolete exterioare).

Hydro REDUXA® este produs folosind surse de energie regenerabilă din apă, vânt și soare, precum și o tehnologie de electroliză hipereficientă. Hydro CIRCAL® este, de asemenea, fabricat folosind energie electrică din surse regenerabile și, în plus, este fabricat din minimum 75% deșeuri reciclate de aluminiu. Hydro REDUXA® și Hydro CIRCAL® emit 4 kg, respectiv 2,3 kg de CO2 pe kilogram de aluminiu.

Două parcuri solare vor alimenta operațiunile VELUX din Europa cu energie electrică ecologică

În plus, față de aceste parteneriate, Grupul VELUX a comisionat compania BayWa r.e. cu construirea a două parcuri solare pentru alimentarea operațiunilor europene cu energie electrică ecologică până în 2024. Așa cum a fost anunțat la Conferința Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice, COP27, în Egipt, aceste parcuri vor reprezenta prima simbioză de centrale solare din Spania, integrând agricultura, biodiversitatea și comunitatea cu generarea de energie regenerabilă.

Conectate la rețea în 2023 și 2024, cele două centrale vor genera 167 GWh de energie electrică regenerabilă în fiecare an pentru VELUX, echivalentul consumului de energie electrică a aproximativ 45.000 de locuințe din Europa. 80% din totalul de energie electrică generată de centrale va fi produsă datorită contractelor bilaterale de achiziție a energiei electrice (PPAs) încheiate cu VELUX. Noile contracte de achiziție vor reduce amprenta de carbon a VELUX cu aproximativ 40.000 tone de CO2, generate anual de operațiunile și activitățile din Europa ale companiei. Totodată, energia electrică generată va acoperi 100% din operațiunile europene ale Grupului VELUX și până la 90% din consumul global.

În conformitate cu obiectivele COP27, contractul bilateral de achiziție a energiei electrice este un concept de pionierat al simbiozei centralelor solare, care integrează producția de energie solară cu natura și comunitatea pentru beneficii reciproce. Combaterea schimbărilor climatice este un obiectiv comun al întregii omeniri, iar VELUX consideră că este în interesul tuturor să avem cele mai bune rezultate în ceeace privește sursele de energie regenerabilă. Parcurile solare sunt amplasate în Spania pentru cele mai bune rezultate, dar avantajele vor fi globale.

Acordurile de parteneriat sunt esențiale pentru obiectivul Grupului VELUX de reducere a emisiilor de tip 1 și 2, tot până în 2030.

„În cadrul VELUX, ne-am luat angajamentul de a lupta împotriva schimbărilor climatice și, totodată, să fim un exemplu de leadership sustenabil. Prin aceste parteneriate, ne apropiem din ce în ce mai mult de obiectivul nostru de reducere a emisiilor generate de operațiunile noastre. Vom continua să depunem toate eforturile necesare, împreună cu partenerii noștri din lanțul valoric, și suntem convinși că împreună vom atinge acest obiectiv ambițios până în 2030”, a declarat Noemi Ritea, Director de Piața VELUX România, Ungaria și Moldova.

***

Despre Novelis

Novelis Inc. este condus de obiectivul său de a modela împreună o lume sustenabilă. Suntem lider global în producția de produse și soluții inovatoare din aluminiu și cel mai mare reciclator de aluminiu din lume. Ambiția noastră este de a fi principalul furnizor de soluții de aluminiu cu emisii reduse de carbon și sustenabile și de a realiza o economie complet circulară prin parteneriate cu furnizorii noștri, precum și cu clienții noștri din industria aerospațială, auto, a dozelor de băuturi și a produselor speciale din America de Nord, Europa, Asia și America de Sud. Novelis a avut vânzări nete de 17,1 miliarde de dolari în anul fiscal 2022. Novelis este o filială a Hindalco Industries Limited, lider în industria aluminiului și a cuprului și compania emblematică în domeniul metalelor a grupului Aditya Birla, un conglomerat multinațional cu sediul în Mumbai.

Novelis se concentrează foarte mult pe modelul său de afaceri circular și, în cel mai recent an fiscal, a utilizat în medie 57% de materii prime cu conținut reciclat în întreaga sa gamă de produse. Compania se străduiește să atingă neutralitatea în ceea ce privește emisiile de dioxid de carbon până în 2050 sau mai devreme. Pentru mai multe informații, vizitați novelis.com.

Despre Hydro

Hydro este o companie lider în domeniul aluminiului și energiei, care dezvoltă afaceri și parteneriate pentru un viitor mai sustenabil. Hydro dezvoltă industrii care contează pentru oameni și societate. Din 1905, Hydro a transformat resursele naturale în produse valoroase pentru oameni și companii, creând un loc de muncă sigur și securizat pentru cei 30.000 de angajați din peste 140 de locații și 40 de țări. În prezent, deține și operează diverse afaceri și are investiții în industrii durabile. Hydro este prezentă într-o gamă largă de segmente de piață pentru aluminiu și reciclarea metalelor, precum și pentru energie și surse regenerabile. Compania oferă o bogăție unică de cunoștințe și competențe. Hydro se angajează să deschidă calea către un viitor mai sustenabil, creând societăți mai viabile prin transformarea resurselor naturale în produse și soluții în moduri inovatoare și eficiente. Pentru mai multe informații, vizitați hydro.com.

Despre BayWa r.e. AG (BayWa r.e.)

În cadrul BayWa r.e. ne gândim la energie: cum se produce, cum se stochează și cum poate fi folosită cel mai bine pentru a permite tranziția globală la energia regenerabilă, care este esențială pentru viitorul planetei noastre.  

Suntem un dezvoltator, furnizor de servicii și soluții și distribuitor de top la nivel mondial și am adus peste 4,5 GW de energie online și gestionăm peste 10 GW de active. Suntem, de asemenea, un producător independent de energie cu o activitate de comercializare a energiei în expansiune.   

BayWa r.e. colaborează cu companii din întreaga lume pentru a oferi soluții regenerabile personalizate. Funcționând 100% neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, ne angajăm, de asemenea, în propria noastră călătorie de sustenabilitate.  În fiecare zi, depunem eforturi pentru a modela în mod activ viitorul energiei într-un loc de muncă divers, echitabil și incluziv.   

Acționarii noștri sunt BayWa AG, o companie globală în valoare de 19,8 miliarde de euro, și Energy Infrastructure Partners, un lider în investiții în infrastructura energetică.  

Despre Grupul VELUX


De peste 80 de ani, Grupul VELUX a creat medii de viață sănătoase pentru oamenii din întreaga lume, valorificând la maximum lumina naturală și aerul proaspăt. Gama noastră variată de produse include ferestre de mansardă, ferestre pentru acoperiș terasă, rulouri interioare, produse pentru protecție solară și rolete exterioare, precum și soluții de montaj și sisteme de control pentru casă inteligentă. Aceste produse contribuie la asigurarea unui climat interior sănătos și durabil, pentru muncă și învățare, pentru joacă și petrecerea timpului liber. Lucrăm la nivel global - cu operațiuni de vânzări și producție în peste 38 de țări și aproximativ 12.500 de angajați în întreaga lume. Grupul VELUX este deținut de VKR Holding A/S, o societate cu răspundere limitată deținută integral de fundații non-profit, caritabile (THE VELUX FOUNDATIONS) și de familie. În 2021, VKR Holding a avut venituri totale de 3,5 miliarde de euro, iar THE VELUX FOUNDATIONS a donat 244 de milioane de euro sub formă de donații caritabile.

Pentru mai multe informații despre Grupul VELUX, vizitați velux.com.