Cramele Recaș este prima companie producătoare de vinuri din România care își înnoiește flota auto cu 11 mașini electrice și 8 hibride. Astfel, 68% din parcul auto dedicat reprezentanților de vânzări din Cramele Recaș beneficiază de mobilitate electrică și hibridă. Mașinile electrice 100% sunt modele Renault Zoe și Nissan Leaf, iar cele hibride Mazda 3 Sedan Mild Hybrid. Acestea se află în flota auto Cramele Recaș cu scopul de a fi utilizate în activități comerciale de către forța de vânzări.
„Tranziția către mobilitatea electrică este un subiect extrem de important pentru Cramele Recaș. Deși în România se avansează într-un ritm mai lent spre adoptarea mașinilor electrice, credem că stă în puterea noastră, a companiilor, de a investi în resursele care ne asigură continuitatea dezvoltării sustenabile pe termen lung. Pentru noi, această inițiativă este una dintre piesele de puzzle care contribuie la un plan întreg spre a fi o „companie verde”. De ani buni suntem atenți la tot ce înseamnă sustenabilitate în industria în care activăm și am pus în mișcare rotițele unui mecanism care să ne facă pe noi, angajații, dar și consumatorii mulțumiți de reducerea amprentei de carbon asupra solului.“ a declarat Philip Cox, Acționar și Director de Export în cadrul Cramelor Recaș.
La nivel european, emisiile asociate cu transporturile au crescut în ultimii 3 ani și este necesară o diminuare anuală de 10% pentru a se atinge ținta europeană de reducere cu 55% a emisiilor, față de nivelurile din 1990. Prin achiziția celor 11 mașini electrice Cramele Recaș face un pas important în drumul către neutralizarea amprentei de carbon generată prin operațiunile companiei, demonstrându-și angajamentul pentru adoptarea operațiunilor și soluțiilor sustenabile. Mai mult decât atât, achiziția celor 8 mașini bazate pe tehnologia mild-hybrid se concretizează într-o reducție a emisiilor de carbon cu aprox. 46 g/km în comparație cu o mașină clasică cu ardere internă.
În acest context, Cramele Recaș își anunță contribuția către un mediu mai verde, dar și angajamentul față de proiecte sustenabile, de la achiziționarea de mașini electrice și reducerea emisiilor de carbon, la utilizarea rațională a energiei printr-un proiect major finalizat în acest an: construcția unei centrale fotovoltaice care va asigura 20% din energia necesară complexului de vinificație.
***
Cramele Recaș ocupă primul loc pe piața vinurilor din România conform cifrei de afaceri, fiind, totodată, si cel mai mare exportator de vinuri îmbuteliate din România (responsabil pentru circa 55% din tot vinul local ce ajunge peste graniță). Producătorul are parteneriate in mai multe țări, printre care: Germania, Olanda, Marea Britanie, Suedia, Statele Unite, Canada, dar şi Japonia, Coreea sau Malaezia. Producătorul bănățean exploatează o suprafață de aproximativ 1.200 de hectare de viță de vie situate în Recaș și Miniș, beneficiind de o capacitate de producție și stocare de aprox. 32.000.000 de litri pe an. Vinificatorii Cramelor Recaș, Hartley Smithers (Australia) și Nora Iriarte (Spania), au fost incluși în anul 2020 în lista celor mai buni 100 de vinificatori de la nivel mondial, în urma clasamentului realizat de revista internațională de profil The Drinks Business. Producătorul acoperă o plajă mare de segmente de piață, de la entry level la premium și super-premium, impunând, de asemenea, o diversitate gustativă a gamelor, de la albe, seci, proaspete sau baricate, până la spumante și vinuri de desert.