Fundația Serviciilor Sociale Bethany continuă inițiativele din domeniul educației destinate copiilor din mediul rural prin proiectul „Rădăcini ale speranței: sprijinind copiii din mediul rural aflați în situații de vulnerabilitate prin activități non-formale” finanțat de PEPCO România, în cadrul programului PEPCOlandia implementat la nivel local de Organizația Umanitară CONCORDIA. Proiectul beneficiază de o finanțare în valoare de 7500 de lei și se va desfășura în perioada iunie – august 2024.
 

Proiectul a fost inițiat ca răspuns la nevoile copiilor din zonele rurale, cu accesibilitate redusă la oportunități și resurse de dezvoltare. Provocările cu care se confruntă copiii din aceste zone includ accesul limitat la resurse educaționale, la mobilier și echipamente școlare actualizate, precum și dificultăți în dezvoltarea competențelor de socializare, de educație non-formală, participare la tabere si excursii.
 

Oportunități de educație non-formală pentru copiii din mediul rural.

Scopul proiectului este de a oferi unui număr de 60 de copii din satele Iazul Vechi și Hălceni, comuna Șipote, județul Iași, oportunități și resurse pentru dezvoltarea personală, socială și educațională într-un mediu sigur și stimulativ prin desfășurarea activităților non-formale. Copiii vor explora interese și lucruri noi, își vor dezvolte abilități practice și își vor manifesta creativitatea. Activitățile non-formale vor contribui la consolidarea încrederii în sine și la îmbunătățirea relațiilor interpersonale între copiii din comunitățile rurale defavorizate.
 

Activitățile au debutat cu celebrarea zilei de 1 iunie în comunitate și continuă cu activități de joc, socializare, vizionare de film, excursie în Iași într-un context în care vor fi încurajate voluntariatul și implicarea civică alături de reprezentanți ai PEPCO România.

 

***
 

Despre Fundația Serviciilor Sociale Bethany

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany este o organizaţie non-guvernamentală care urmăreşte îmbunătăţirea vieţii persoanelor dezavantajate, în special a copiilor, a tinerilor şi a familiilor acestora, oferind servicii sociale şi promovând practici profesioniste în asistenţa socială. Cu 30 de ani de activitate în România, programele fundației vizează activități de terapie recuperatorie pentru copiii cu dizabilități, proiecte de încurajare a educației de calitate în mediul rural și, în general, promovarea unor practici profesioniste în lucrul cu copiii care provin din medii dezavantajate. Nu în ultimul rând, Fundația Serviciilor Sociale Bethany promovează voluntariatul și filantropia ca modalități de implicare în viața comunității. 

Mai multe detalii se regăsesc pe www.bethany.ro