Lansat de grupul Schwarz în 2022, River Cleanup Collective @Dunăre este un program de colectare a plasticului din Dunăre, ce are loc simultan în țările riverane Dunării unde Grupul este prezent.
În România, în cadrul programului River Cleanup Collective @Dunăre, atât Kaufland România, cât și Lidl România vor avea acțiuni de colectare a plasticului de pe malurile Dunării. Astfel, Kaufland România va organiza pe 3 septembrie 2022 o serie de acțiuni de ecologizare pe malurile Dunării și la vărsarea celor mai mari afluenți în Dunăre, râurile Cerna, Jiu, Olt și Argeș, împreună cu partenerul său strategic, Asociația Act for Tomorrow. Cu ocazia acestui program, Lidl România lansează România Limpede și își continuă angajamentul de a implementa programe pe termen lung pentru protejarea mediului. Astfel că, pentru a colecta plasticul de pe Dunăre, în perioada 1-7 septembrie 2022, România Limpede aduce împreună voluntari din echipa Lidl și 3 ONG-uri, cu care retailerul deja colaborează: ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului), Mai Mult Verde și WWF România, pentru a realiza acțiuni de ecologizare, cât și de educare și prevenție asupra poluării cu plastic, pentru un viitor mai bun.
Ca parte din REset plastic, strategia sa internațională din domeniul plasticului, grupul Schwarz a demarat River Cleanup Collective @Dunăre, un program de colectare a plasticului în țările riverane Dunării. Astfel, în țările în care este prezent Grupul, prin companii precum Lidl și Kaufland și prin care trece Dunărea, vor avea loc simultan, în perioada 1 – 15 septembrie 2022, acțiuni de colectare a plasticului din apa și de pe albiile fluviului. Acțiunea răspunde ariei REmove, din cadrul strategiei REset Plastic, prin care grupul Schwarz contribuie activ la eliminarea deșeurilor de plastic din mediul înconjurător. Celelalte arii din strategia REset Plastic sunt: REduce (renunțarea la plastic atunci când este posibil și sustenabil), REdesign (optimizarea ambalajelor), REcycle (închiderea circuitului reciclării), REsearch (investiții în cercetare și dezvoltare) și împreună constituie abordarea Grupului în problematica plasticului, într-o manieră holistică. Acțiunile River Cleanup Collective @Dunăre se vor desfășura în Austria, Bulgaria, Croația, Germania, Polonia, România, Serbia, Slovacia și Ungaria.
Kaufland România împreună cu partenerul strategic Asociația Act for Tomorrow, alături de care a dezvoltat programul strategic de protejare a apelor Acționăm pentru Ape – A.P.A, va organiza pe 3 septembrie 2022 acțiuni de ecologizare pe malurile Dunării și la vărsarea celor mai mari afluenți în Dunăre, râurile Cerna, Jiu, Olt și Argeș. Pentru acțiunea River Cleanup Collective sunt vizate zonele cu cele mai mari acumulări de deșeuri, ce vor fi curățate pe 3 septembrie. Voluntari din comunitatea locală și angajați Kaufland din toată țară se vor echipa cu mănuși, mincioguri și saci pentru a curăța malurile Dunării de deșeurile care sufocă natura. Pentru a acoperi zonele greu accesibile, se va interveni cu caiace, iar „vedeta” ecologizărilor va fi Ebisu, prima ambarcațiune din Europa, 100% electrică, cu zero emisii de carbon, care colectează deșeurile din apă. Ambarcațiunea, denumită EBISU după zeul japonez considerat protectorul apelor, este compusă dintr-un motor electric, alimentat cu energie din baterii model Tesla 3. Noutatea constă în încărcarea directă de la panourile solare, care îi conferă independenţă deplină în procesul de colectare a deşeurilor. Într-un interval de câteva ore, Ebisu poate colecta peste 300 kg (plastic, sticle, metal, textile), cu lățimi de până la 80 cm.
În cadrul River Cleanup Collective @Dunăre, Lidl va implementa acest program sub umbrela România Limpede, în cadrul căruia unește 3 ONG-uri cu care colaborează pe termen lung pentru protejarea mediului. ASAP, Mai Mult Verde și WWF România vor desfășura acțiuni de ecologizare a Dunării, în perioada 1 – 7 septembrie 2022. Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu în toate domeniile sale de activitate. Astfel că, cele 3 ONG-uri, împreună cu voluntari din echipa Lidl, vor participa la acțiuni de combatere a poluării cu plastic ale Dunării.
Astfel, Mai Mult Verde, asociația cu care Lidl România implementează programul Cu Apele Curate, va organiza o serie de acțiuni de ecologizare de la punctul de intrare al Dunării în țară, până la Galați. Activitățile de combatere a poluării cu plastic vor fi completate de două proiecții de filme tematice, la Giurgiu și Oltenița, menite să atragă atenția atât asupra problemei, cât și asupra soluțiilor potrivite pentru a păstra apele curate.
Mai mult, ASAP va organiza workshopuri în Giurgiu, Călărași, Brăila și Galați. Participanții vor avea ocazia să învețe cum să spele corect plasticul, folosindu-se de plasticul strâns din Dunăre de către Asociația Mai Mult Verde, ca apoi să poată realiza din acest plastic diverse obiecte utile traiului de zi cu zi.
În aceeași perioadă, WWF România va organiza o ecologizare-maraton în care vor implica autorități locale, cu opriri ale Patrulei Zero Platic în puncte-cheie din zona Deltei, unde vor fi organizate activități pentru tinerii din comunitate.
***
Despre River Cleanup Collective @Dunăre
Gândim la nivel global, acționăm la nivel local: Împreună luăm atitudine pentru un mediu curat - cu REset Plastic River Cleanup Collective de-a lungul Dunării. Contribuția noastră la strategia holistică din domeniul plasticului, REset Plastic.
#SchwarzGroupActs
#REsetPlasticRiverCleanupCollective
#REsetPlastic
#Together4CleanerRivers
#KauflandRomania
#LidlRomania
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați:
www.lidl.ro
www.corporate.lidl.ro
www.kaufland.ro
Facebook Lidl Romania
Instagram @LidlRomania
LinkedIn @LidlRomania
Twitter @LidlRomania