Pentru al doilea an consecutiv susține împreună cu AIESEC programul Food Heroes
În decursul anului 2022, Electrolux împreună cu AIESEC au desfășurat în școlile din România programul Food Heroes, prin care și-au propus să ofere elevilor noțiuni teoretice și practice despre ce înseamnă un consum responsabil de alimente, cum își pot organiza un meniu alimentar echilibrat și cum pot evita risipa alimentară. Anul acesta, au fost susținute 70 de lecții la care au participat peste 1800 de elevi, de aproape 4 ori mai mulți decât la prima ediție. Atelierele au fost completate de o serie de demo cooking-uri, susținute de doi Chefi parteneri Electrolux – Chef Liviu Lambrino și Chef Paul Siserman.
Potrivit unui studiu publicat de Organizația Națiunilor Unite, industria alimentară este în prezent responsabilă pentru 22%* din emisiile de gaze cu efect de seră. Unul dintre obiectivele la nivel grupului Electrolux este de a face din alimentația sustenabilă alegerea preferată a consumatorilor, iar un prim demers important în această direcție este educarea consumatorilor cu privire la alegerile alimentare și a modului cum pot reduce risipa alimentară în propriile locuințe. Programul Food Heroes este o iniţiativă educaţională dezvoltată la nivel global de Fundaţia Electrolux împreună cu AIESEC, care își propune să le ofere copiilor un ghid practic de cum pot adopta mai multe obiceiuri alimentare sănătoase benefice pentru organism, dar în același timp prietenoase cu mediul înconjurător.
Anul acesta, la nivel local, programul a fost implementat în 8 școli din patru orașe – București, Sibiu, Galați și Oradea. Pe parcursul a 11 săptămâni, au fost organizate 70 de ateliere care au fost susținute de peste 40 de tineri voluntari din AIESEC România la care s-au alăturat și reprezentanți Electrolux România. Sesiunile de ateliere au fost completate și de o serie de demo cooking-uri susținute de Chef Liviu Lambrino și Paul Siserman, care le-au oferit elevilor idei de cum pot pregăti o gustare sănătoasă cu fructe și legume. În urma acestor sesiuni, peste 1800 de elevi au devenit eroii alimentației.
Durata unui atelier a fost de 60 de minute, iar pe parcursul acestuia, elevii cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani au avut parte de lecții practice și teoretice. La finalul acestor ateliere, copiii au primit o diplomă de participare „Sunt un Erou al alimentației”.
„Creșterea gradului de educare și informare a consumatorilor cu privire la risipa alimentară reprezintă unul dintre angajamentele setate la nivelul grupului și pe care îl susținem și pe plan local printr-o serie de parteneriate strategice pe termen lung. Programul Food Heroes este un exemplu de bună practică care se adresează noilor generații de consumatori, care au o putere extraordinară de a schimba lucrurile și de a contribui în mod real la bunăstarea Planetei prin fiecare obicei sustenabil pe care îl adoptă. Suntem entuziasmați de rezultatele obținute la ediția din 2022 și suntem convinși că parteneriatul cu AIESEC se va extinde și pe viitor”, a declarat Teodora Juravle, Marketing Director Electrolux România.
„Am fost familiară cu proiectul încă de când am fost una dintre persoanele care facilita lecția, acum un an, unde am discutat cu elevi de clasa a XI-a despre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și cum putem avea un stil de viață mai sustenabil. După toate discuțiile avute cu ei, mă gândeam cât de mult mi-ar fi plăcut să îmi fie predate și mie, în liceu, subiecte asemănătoare. Plănuim să ajungem la cât mai mulți tineri prin proiectul acesta, și să promovăm masiv Obiectivele de Dezvoltare Durabilă tinerilor din România, cred că este mare nevoie să ne implicăm activ în atingerea lor”, a spus Diana Stanciu, membru AIESEC România.
Programul Food Heroes este o inițiativă sustenabilă lansată în 2018 de Fundația Electrolux, la nivel mondial, și își propune să contribuie la îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă pentru 2030 ale ONU.
***
Despre Electrolux
Electrolux este lider global pe piața electrocasnicelor de uz casnic, dezvoltate în colaborare cu utilizatorii profesioniști și gândite special pentru a întâmpina nevoile reale ale consumatorului. Compania oferă soluții inovatoare, proiectate cu grijă, atât pentru uzul casnic, cât și pentru cel profesional - produse precum frigidere, mașini de spălat vase, mașini de spălat rufe, aragaze, aspiratoare, sisteme de aer condiționat și electrocasnice mici. Sub mărci renumite ca Electrolux, AEG, Zanussi, Frigidaire și Electrolux Grand Cuisine, Grupul vinde în fiecare an, mai mult de 60 de milioane de produse clienților din peste 120 de piețe. Pentru informații suplimentare despre Grupul Electrolux, accesați www.electrolux.ro.
*Sursă: https://www.un.org/sustainabledevelopment/sustainable-consumption-production/