Can Art&Design Festival, concurs organizat pentru al treilea an consecutiv, a devenit o formă de educaţie ecologică în ceea ce priveşte revalorificarea dozelor din aluminiu într-o manieră creativă. Această ediţie a reunit peste 80 de lucrări înscrise în cele patru secţiuni - Can Bag Design,  Design, Hand-made Adulţi şi Hand-made Copii. Câştigătorii au fost premiaţi în cadrul Galei EveryCanCounts România, organizată cu scopul de a premia atât rezultatele deosebite ale concursului, cât şi partenerii programului de colectare.
 
Can Art&Design Festival (www.candesignfestival.ro) este un concurs cultural-artistic organizat de Asociaţia Alucro, ce desfăşoară în România programul european Every Can Counts, dedicat colectării dozelor din aluminiu. Concursul s-a desfăşurat în perioada septembrie – decembrie 2016, cu scopul de a sprijini creativitatea celor atraşi de domeniul reciclării creative şi designului, dar şi de a contribui la creşterea importanţei reciclării dozelor din aluminiu în viziunea populaţiei în ansamblu.
 
Premiile celor patru secţiuni de concurs au fost acordate miercuri, 7 decembrie, în cadrul Galei EveryCanCounts România, în prezenţa Amabasadorului Poloniei în România, Marcin Wilczek, care a susţinut această ediţie a  concursului.
 
Un „Ceas în stil Steampunk”, realizat de Alexandra Florea, a fost vedeta secţiunii Design, unde tema a constat în realizarea unui obiect din doze de aluminiu care să aibă funcţionalitate. Tema pentru secţiunea Can Bag Design a constat în realizarea unui design de sacoşă care să ilustreze concepţia artistului asupra reciclării dozelor din aluminiu. Lucrarea câştigătoare a fost realizată de Luana Prigoreanu, care prin lucrarea „Mind your cans. Recycle.” a încercat să sublinieze că impactul pe care îl are realitatea timpului de degradare în mediu a dozelor de aluminiu  depăşeşte o viaţă de om.
 
La secţiunile Hand-made Copii şi Hand-made Adulţi, tema „Can City” a făcut câştigătoare două proiecte realizate impecabil şi care nu sunt doar o reproducere a unui obiect din mediul urban, ci transmit şi o emoţie aparte. „Magic Chain Carousel”, lucrare realizată de Alexandra Putineanu, a atras atenţia juriului care i-a acordat punctaj maxim şi a transformat-o în câştigătoare. Lucrarea realizată de Georgian Vlăsceanu ilustrează un simbol a ceea ce numim oraş, prin reproducerea Turnului Eiffel, şi a devenit anul acesta reprezentativă pentru secţiunea dedicată copiilor.
 
Prezent în România cu ocazia Galei Every Can Counts, Maarten Labberton, Director Packaging, Asociaţia Europeană a Aluminiului a transmis un mesaj de mulţumire companiilor care au grijă de mediu şi încurajează angajaţii să recicleze, cât şi o încurajare către toţi cei care ar putea deveni parte din programul Every Can Counts dedicat colectării şi reciclării dozelor din aluminiu, pus la dispoziţie gratuit.
 
„Felicit câştigătorii acestei ediţii şi nu doar pe ei, ci pe toţi cei care în aceşti trei ani s-au lăsat inspiraţi de temele propuse de noi şi au înscris atâtea proiecte reuşite”, declară Adina Magsi, Director General Alucro.
 
Imagini cu lucrările înscrise în această ediţie sunt disponibile în galeria foto de pe pagina de Facebook a concursului, www.facebook.com/CanDesignFestival.
 
Parteneri media: StudentiIQ, MemoPlus, Modernism, Kudika, Garbo, Designist, The Trends, StiriONG.ro, NonGuvernamental, Lumea in Trend, Gratuitor, Arhitectura Verde.