Fundația BricoDépôt își continuă an de an misiunea de a contribui la îmbunătățirea condițiilor de locuit, precum și la îmbunătățirea calității și siguranței vieții, în comunitățile vulnerabile. Numai anul trecut, 10.150 de beneficiari au fost sprijiniți prin programele susținute de Fundația BricoDépôt, care a investit 278.500 de euro în bani și în produse.
„ADN-ul Fundației BricoDépôt este construit pe implicarea în comunitate, astfel încât, pas cu pas, fiecare familie să aibă un loc frumos și cald numit „ Acasă”. Prin proiectele noastre, ale Fundației BricoDépôt, ne străduim să reducem anual numărul celor care trăiesc în condiții precare și să le asigurăm acestora o locuință sigură și primitoare, pentru că noi credem cu adevărat că putem influența starea de bine, schimbând în bine condițiile de locuit. ”, spune Cătălin Mazilu, Director Operaţiuni, Brico Dépôt România şi Membru ȋn Consiliului Director al Fundaţiei BricoDépôt.
Donații în valoare de 100.000 de euro, în bani și produse, pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit ale comunităților vulnerabile
În anul 2022, Fundația BricoDépôt a investit peste 250.000 de lei în bani și 25.000 lei în produse dedicate campaniei „Casele bune schimbă vieți”. Astfel, ONG-urile participante au primit finanțarea necesară pentru proiectele de îmbunătățire, renovare sau construcție a locuințelor destinate familiilor din comunități vulnerabile.
De asemenea, Fundația BricoDépôt a contribuit cu 50.000 de euro în scopul construirii Centrului Comunitar din comuna Preutești, județul Suceava. Banii au fost investiți pentru a asigura componenta de energie verde, prin dotarea cu 100 de panouri fotovoltaice, ce asigură autonomie energetică prin soluții sustenabile și contribuie la eficientizarea costurilor de operare.
Fundația BricoDépôt acționează prin oameni pentru oameni
Prin cele șase acțiuni de voluntariat desfășurate pe parcursul anului 2022, cei 120 de voluntari Brico Dépôt au investit peste 400 de ore pentru a veni în sprijinul celor 185 de beneficiari ai Fundației. Aceștia au organizat două târguri interne, cu strângere de fonduri, și s-au alăturat acțiunilor organizate de ONG-urile partenere, astfel încât să asigure accesul la educație și la un cămin în care copiii din comunitățile vulnerabile și familiile acestora să își poată asigura un trai decent și un mediu propice de învățare și dezvoltare.
„Într-un an plin de provocări, voluntarii Brico Dépôt au continuat să se mobilizeze și să investească resurse proprii de timp, bani și competențe pentru a fi alături de familiile care încă au nevoie de sprijin. Suntem mândri și fericiți pentru o echipă atât de unită și solidară, pentru bunătatea și umanitatea de care dau dovadă de fiecare dată”, spune Georgiana Brehuescu, Manager Fundaţia BricoDépôt şi consilier ȋn Investiţii Comunitare, Dépôt România.
Tot pentru oameni, a avut loc proiectul-pilot de integrare în muncă pentru 5 persoane vulnerabile
Alături de Asociația Social Incubator, Fundația BricoDépôt a asigurat integrarea în magazinele Brico Dépôt a tinerilor care au părăsit orfelinatele sau centrele de plasament în care au crescut și care acum caută să dobândească independență. În plus, două târguri interne în beneficiul a peste 400 de beneficiari din cămine și centre de plasament au fost organizate cu ajutorul colegilor Brico de Ziua Copilului și de Crăciun.
Mobilizarea rapidă pentru ajutorul trimis de urgență refugiaților
Aproximativ 70.000 de euro, în bani și produse, au fost donați pentru mai mult de 3.000 de beneficiari ucraineni. Cu ajutorul ONG-urilor din linia întâi, dar și a voluntarilor Brico Dépôt de la magazinele locale, aceștia au primit ajutor de urgență, produse de necesitate imediată și adăposturi temporare.
Tot pentru refugiații ucraineni, Fundația BricoDépôt, alături de Habitat for Humanity și de Fundația FARA, a mobilizat peste 90.000 de euro în bani și produse pentru aproximativ 1,800 de beneficiari. Resursele au fost investite în proiectul „Un adăpost sigur departe de casă”, precum și pentru repararea Centrului „Rafael”.
Fundația BricoDépôt își continuă misiunea și în anul 2023. Astfel, prin campania „Casele bune schimbă vieți”, ONG-urile care dezvoltă proiecte de îmbunătățire, renovare sau construcție a locuințelor destinate familiilor din comunități vulnerabile vor avea ocazia și anul acesta să primească finanțare în bani și produse. În plus, Fundația BricoDépôt va continua să sprijine proiectul „Un adăpost sigur departe de casă”, prin parteneriatul cu Habitat for Humanity.
***
Despre Brico Dépôt România
Brico Dépôt România este parte a grupului Kingfisher, o companie internațională în domeniul îmbunătățirii locuinței, ce deține peste 1.350 de magazine în 8 țări din Europa. În România, produsele și serviciile noastre sunt apreciate săptămânal de milioane de clienți, fie că aceștia aleg să ne treacă pragul celor 35 de magazine din ȋntreaga ţară sau preferă să cumpere online. În Brico Dépôt România, credem că toată lumea ar trebui să aibă o locuință în care să se simtă bine, aşadar obiectivul principal este ca activitatea de reamenajare a locuinţei să devină accesibilă tuturor. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: www.bricodepot.ro și pagina de Facebook Brico Depôt România.
Despre Fundaţia BricoDépôt
Fundaţia BricoDépôt a fost înființată ȋn 2019, de către Brico Dépôt România, având drept obiectiv principal susținerea proiectelor de îmbunătăţire a condiţiilor de locuit, a calităţii şi a siguranţei vieţii, ȋn comunități dezavantajate din Romȃnia. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați: https://www.bricodepot.ro/fundatie/.