Fundația Comunitară București și ING Bank România continuă să dezvolte Platforma de mediu pentru București, program strategic inițiat împreună pentru a face Capitala un oraș mai bun pentru locuitorii săi. Astfel, ING Bank România realizează o nouă rundă de investiții în valoare de două milioane de euro care va contribui la protejarea zonelor naturale urbane din București prin proiectul Asociației Parcul Natural Văcărești și va susține „În zona ta”, un program dedicat microcomunităților din București care translatează problemele de mediu în soluții pentru comunitate.
Având ca scop comun tranformarea Capitalei într-un oraș bun de locuit, Fundația Comunitară București și ING Bank România adresează prin Platforma de mediu pentru București probleme importante pentru locuitorii orașului și continuă să investească strategic, pentru a soluționa problemele complexe de mediu care afectează Bucureștiul. Din noua rundă de investiții, 1,25 de milioane de euro merg către protejarea, cunoașterea și conservarea a cinci noi arii naturale urbane în București, pe modelul Parcului Natural Văcărești, iar 750.000 de euro merg către proiectul „În zona ta”, care susține inițiativele de mediu venite din micile comunități ale orașului.
„Lunca” Dâmboviței la intrarea în Lacul Morii, Pajiștea Petricani, lacurile Dobroiești și Valea Saulei (parte a „salbei” de lacuri de pe Râul Colentina), precum și Pădurea Băneasa, vor fi zonele urbane din București care vor beneficia de conservare prin această finanțare. Cu o suprafață totală de aproximativ 1.400 de hectare, acestea adăpostesc un patrimoniu natural bogat, inclusiv specii variate de păsări, mamifere, reptile și amfibieni, care merită recunoscut și protejat.
În același timp, printr-un apel la implicarea civică, Fundația Comunitară București invită oamenii din 43 de comunități bine delimitate să-și transforme nemulțumirile în idei, ideile în proiecte și proiectele în acțiuni, ca parte a programului „În zona ta”. Până la 1 februarie, împreună cu CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, Fundația realizează o cercetare pentru a identifica problemele de mediu ale locuitorilor din comunitățile respective, dar și pentru a intra în contact cu persoane dornice să se implice în rezolvarea acestora prin intermediul unor activități comunitare, oferindu-le ulterior posibilitatea de a-și înscrie ideile într-un incubator de proiecte. Apoi, alături de specialiști, ideile oamenilor din zonă pot fi transformate în proiecte de mediu viabile, urmând ca la finalul incubatorului, proiectele selectate să primească finanțare și alte resurse pentru implementare.
„Misiunea ambițioasă de a transforma Bucureștiul într-un oraș mai bun pentru locuitori începe cu aerul pe care îl respirăm și mediul în care trăim, cu impact în starea de bine și calitatea vieții oamenilor. Capitala a devenit un oraș tot mai aglomerat, prin dezvoltarea accelerată în multiple arii, lucru care ne face uneori să pierdem din vedere costurile cu care vine acest ritm. Tocmai de aceea, ne bucurăm să avem alături parteneri care înțeleg nevoia bucureștenilor de a trăi sănătos în orașul lor, sustenabil și modern. Totodată, lansăm apel către oameni pentru a identifica și a se implica în rezolvarea problemelor ce țin de comunitatea din care fac parte, pentru că doar împreună reușim să ne bucurăm cum merităm de orașul nostru”, spune Alina Kasprovschi, director executiv Fundația Comunitară București.
Platforma de mediu pentru București este un program strategic dezvoltat de Fundația Comunitară București pentru ING Bank România, care se află deja în al doilea an de existență. Lansat în 2022, programul își propune să transforme problemele de mediu cu care oamenii se confruntă în proiecte viabile pentru București și bucureșteni. Platforma de mediu pentru București a fost creată pentru a aduce împreună specialiști din societatea civilă, din mediul academic și din companii, firme și cetățeni, activiști, politicieni și administrație, pentru a acționa coordonat în vederea rezolvării problemelor complexe de mediu care afectează Bucureștiul.
„Prin Platforma de mediu, am promis comunității, alături de Fundația Comunitară București, că vom pune bazele unui spațiu neutru de colaborare, ce permite inițiativelor civice să fie testate, iar apoi extinse. Cele două inițiative întăresc intervenția strategică pentru un oraș bun de trăit. Vin atât ca o confirmare a rezultatelor din primii doi ani de finanțare, dar și ca dovadă a evoluției pe care o are comunitatea din jurul Platformei. Asociația Parcul Natural Văcărești deține expertiza și experiența de a scala nivelul de protecție realizat pentru Delta Văcărești în alte zone cu un potențial uriaș de biodiversitate urbană, în timp ce prin inițiativa În Zona ta, avem încredere că vom aduce cetățenii mai aproape de soluții foarte concrete pentru protecția mediului în București. Totodată, ne bucurăm că programul În Zona ta va contribui și la soluții pentru adaptări în oraș, în vecinătatea sediilor ING”, adaugă Alexandra Maier, Manager de Sustenabilitate la ING Bank România.
Până la această rundă de investiții, Platforma de mediu pentru București a susținut 13 proiecte care au vizat transformarea Capitalei într-un oraș mai bun de trăit, finanțări totale de 3,6 milioane lei, 520.000 de beneficiari direcți și indirecți și o comunitate de peste 100 de stakeholderi. În 2023, programul a lansat 3 apeluri de finanțare în managementul deșeurilor, biodiversitate urbană și eficiență energetică și și-a dublat bugetul de finanțări prin noile parteneriate, cu PENNY Romania și ENGIE România.
Comunitatea Platformei de mediu pentru București a devenit o voce a organizațiilor și grupurilor de mediu din Capitală. A facilitat dezbaterile dintre autoritățile locale și legislative și societatea civilă despre modificări legislative despre spații verzi și urbanism sau campanii de advocacy cum este Centura Verde.
***
Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 12 ani, a finanțat peste 800 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu 4,7 milioane de euro. Fundația Comunitară București este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 17 fundații comunitare din țară. Pentru mai multe detalii, vizitați www.fundatiacomunitarabucuresti.ro.
Platforma de mediu pentru București, inițiată de Fundația Comunitară București împreună cu ING Bank România, urmărește dezvoltarea participativă a unei viziuni de mediu pentru București și Ilfov. Platforma aduce laolaltă organizații non-profit, grupuri de inițiativă civică, autorități publice și companii pentru a crea impactul colectiv necesar pentru a transforma Capitala într-un oraș în care locuitorii duc o viață sănătoasă și se simt bine, iar companiile prosperă fără să fie expuse unor riscuri legate de mediu. Programul a pus la dispoziție un buget în valoare de 3,6 milioane de lei în cadrul a cinci runde de finanțare și a susținut deja implementarea a 13 proiecte de mediu din București și Ilfov.
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,4 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, și singura bancă cu creștere organică, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci.
Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri. În România, misiunea se reflectă în acțiunile de responsabilitate socială prin contribuția la pilonii strategici de sănătate financiară și protecția mediului, dar și prin implicarea în proiecte sociale ce își propun susținerea comunităților locale și a persoanele care se află în situații dificile.