Fundația Comunitară București și Decathlon România lansează cea de-a treia ediție a programului ”Sportul pentru toți”, prin apelul de proiecte pentru școlile gimnaziale și liceele cu efectiv școlar de minim 500 de elevi.

Cea de-a treia ediție a programului ”Sportul pentru toți” beneficiază de parteneriatul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, care va ajuta la diseminarea informațiilor despre program în școlile și liceele din București, precum și de sprijinul Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri (AICPS).

Sunt căutate școlile sau liceele cu un efectiv școlar de peste 500 de elevi, dintre care peste 20% elevi cu cerințe educaționale speciale sau elevi care provin din medii vulnerabile.

Valoarea totală a programului de finanțare pentru anul 2023 este de 240.000 de lei (aprox. 48.000 de euro), prin care se pot susține 2-3 școli, pentru reabilitarea de terenuri sportive în aer liber. Reamenajările propuse se vor încadra într-un buget maxim de 80.000 lei, sau, în condiții speciale, într-un maxim de 120.000 lei.

Detalii complete despre criteriile de eligibilitate, procesul de selecție, precum și formularele de aplicație sunt disponibile pe site-ul programului.

Calendarul programului:

• Consultări: 6 aprilie 2023, 13 aprilie 2023;
Închiderea perioadei de înscriere a propunerilor de proiect: 26 aprilie, ora 18:00;
• Selecția proiectelor eligibile: 27 aprilie 2023;
• Anunțarea proiectelor lista scurtă: 12 mai 2023;
• Vizite școli lista scurtă și depunerea propunerilor finale: 12 mai – 6 iunie 2023;
• Interviuri: 7-9 iunie 2023;
Anunțare câștigători: 9 iunie 2023;
• Contractare proiecte câștigătoare: până pe 20 iunie 2023;
• Implementarea proiectelor: 20 iunie – 20 noiembrie 2023;

Programul „Sportul pentru toți”, derulat de Fundația Comunitară București, Fundația Comunitară Timișoara, Fundația Comunitară Brașov și Fundația Comunitară Prahova împreună cu Decathlon România, urmărește crearea unor condiții și contexte mai bune pentru ca cetățenii să poată practica sport din plăcere și în siguranță. În 2023, inițiatorii fac echipă pentru a oferi copiilor și tinerilor facilități sportive atractive în școli și licee, pentru o creștere sănătoasă.

În primele ediții ale programului, au fost renovate și echipate facilitățile sportive din 10 școli din București, în care studiază 11.051 elevi. La nivel național, programul a ajuns în 24 școli unde studiază 24.421 elevi.

***

Fundația Comunitară București aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 11 ani, a finanțat peste 700 de proiecte și burse din București și Ilfov, cu 3.9 milioane de euro. Fundația Comunitară București este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 17 fundații comunitare din țară. Pentru mai multe detalii, vizitaţi www.fundatiacomunitarabucuresti.ro

Decathlon, cel mai important retailer european de articole sportive, deține în momentul de față 28 de magazine la nivel național, la care se adaugă și platforma online, fiind prezent pe piața de retail sportiv din România încă din 2009, cu aproximativ 1600 de coechipieri în 2022. Decathlon oferă iubitorilor de sport articole și echipamente pentru mai mult de 80 de sporturi, conform celor mai înalte standarde de calitate și inovație în domeniu, păstrând in permanență obiectivul strategic de a face sportul accesibil cât mai multor români prin oferirea unui raport calitate - preț foarte bun. Magazinele includ produse aparținând mărcilor proprii, precum: Quechua, Btwin, Domyos, Nabaiji, etc, dar și altor mărci internaționale, adresându-se atât începătorilor, cât și sportivilor de nivel avansat sau profesionist. Incepand cu 2005, Decathlon colaborează cu mai mulți producători industriali, fabricând astfel chiar în România produse marcă proprie pentru drumeții montane, trekking și escaladă (încălțăminte), dar și pentru ciclism (articole textile și biciclete pentru adulți și copii), vândute în întreaga Europă cu eticheta "Fabricat în România".