Fundația Eidos, în parteneriat global cu fundația londoneză The Democracy and Culture, lansează inițiativa UNFINISHED DEMOCRACY. Proiectul își propune să exploreze noi modalități de consolidare și transformare a democrației, în toate formele ei, într-o lume în continuă schimbare.

Pe 20 mai, sub umbrela UNFINISHED DEMOCRACY, va avea loc o sesiune de consultări cu un grup de 200 de oameni, selectați printr-un proces deschis de înscriere, cu scopul de a identifica soluții concrete și modalități de a face democrația în România și în întreaga regiune mai solidă. UNFINISHED Democracy face parte din planul Building Blocks for Democracy și este una dintre cele cinci consultări civice pe care The Democracy and Culture Foundation le desfășoară anul acesta în toată lumea, după ce în 2022 a cercetat alături de experți aceeași cinci piloni ai democrației: (1) oameni, (2) partide - bani și influență, (3) vot, (4) informare și dezinformare și (5) echilibru între puterea legislativă și cea executivă.

Achilles Tsaltas, Președintele The Democracy & Culture Foundation, a declarat că „democrația reprezentativă este cea mai bună alternativă la democrația directă. Dialogul permite consensul, promovează inovația și diminuează impactul negativ al decalajelor de dezvoltare precum cel digital. Evenimentul de la București va pune în lumină aceste subiecte, va da voce cetățenilor implicați și le va oferi ocazia să vadă rezultatele implicării lor.”

Cei care își doresc să participe la consultările civice din 20 mai se pot înscrie completând următorul formular https://eidosfoundation.typeform.com/unfdemro. Numărul de participanți este limitat la 150 de locuri în persoană și 50 online, iar selecția va fi realizată de către institutul internațional de sondaje Atlas Intel.

În aceeași zi, la Ateneul Român din București, va avea loc un eveniment excepțional, la care vor participa 800 de lideri cheie din diferite domenii și industrii, esențiali pentru susținerea unei democrații puternice. În cadrul acestui eveniment vor avea loc prezentări susținute de invitați speciali, se vor anunța concluziile sesiunii de consultări, dar și rezultatele unui research amplu pe subiectul democrației aplicat pe cel mai mare eșantion realizat vreodată în România.

Cristian Movilă, președintele Fundației Eidos, a declarat că „nu cred că a existat un moment în istoria recentă a regiunii noastre în care democrația și implicarea cetățenilor activi să fie mai importante ca ACUM. Cu un război la graniță, cu situații incerte în mai toată regiunea, cu trenduri și grupări extremiste și naționaliste care galopează către inima cetățenilor, promovarea democrației, în toate formele ei, este critică. E nevoie de un kilometru zero în construcția și adaptarea democrației pentru viitor, unde sectorul privat, cu cel non-profit, alături de societatea civilă și policy makers să dezbată și să creeze cadrul perfect pentru o democrație sănătoasă, iar acel punct poate fi UNFINISHED Democracy.”

***

Mai multe informații despre etapele proiectului se pot afla pe site-ul www.unfinisheddemocracy.org și pe paginile de social media ale fundației Eidos și ale festivalului UNFINISHED.

Parteneri media: DIGI 24, digi24.ro
Parteneri principali: Banca Transilvania, Leroy și Asociații, Microsoft
Parteneri strategici: Atlas Intel., Consiliul Rectorilor, Universitatea din București, Universitatea Politehnică din București, Confederația patronală Concordia, Berggruen Institute
Parteneri tehnici: Sessions, 360 Revolution
Partener monitorizare: Zelist Monitor, standardul de facto în monitorizarea online din România

Despre UNFINISHED Democracy

UNFINISHED Democracy este o inițiativă a Fundația EIDOS și a Fundației pentru Democrație și Cultură care este în asociere cu The New York Times și în cooperare cu Națiunile Unite, Fundația Kofi Annan și City of Athens, care prezintă un Premiul anual pentru Democrație.

Despre Fundația Eidos
Fundația Eidos este o organizație non-profit cu sediul în București, România, având ca misiune susținerea și dezvoltarea durabilă a practicilor culturale inovatoare la nivel global și multidisciplinar. Eidos operează la intersecția dintre creativitate, tehnologie, filosofie și antreprenoriat, organizând evenimente, programe educaționale, cercetare experimentală și suport pentru producția proiectelor artistice. Printre evenimentele organizate de Eidos se numără festivalul multidisciplinar UNFINISHED, expoziția itinerantă World Press Photo și EIDOS Talks.

Despre The Democracy and Culture Foundation

The Democracy & Culture Foundation este o organizație non-profit care identifică noi modalități de a îmbunătăți procesele democratice și rolul culturii oferindu-le spațiu să prospere. Aceștia se angajează în conversații constructive cu experți și cetățeni pentru a formula soluții sub formă de politici pe care le promovează pentru a asigura schimbări de durată. Fundația se concentrează pe subiecte presante, de la migrație la dezinformare și schimbări climatice, pe care mai apoi le supune unui proces colectiv de brainstorming și democrație debilerativă pentru a propune soluții concrete puse în aplicare prin propriile programe și ale organizațiilor partenere.