GreenPoint Management, prima companie din domeniul implementării obligațiilor privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP), care prezintă anual un raport de sustenabilitate, în mod voluntar, a fost recunoscută și anul acesta drept una dintre cele mai sustenabile companii din România. Organizația a primit Silver Recognition în cadrul Romania CST Index 2021, cel mai important studiu privind sustenabilitatea corporativă din România, realizat de agenția independentă de consultanță The Azores.

De altfel, GreenPoint Management este prima și singura companie din domeniul său de activitate care este inclusă printre cele mai sustenabile companii la Romania CSR Index 2020 și CST Index 2021.

Greenpoint Management a contribuit la gestionarea corectǎ a peste 254.000 de tone de deșeuri de ambalaj în 2020, potrivit informaţiilor incluse în cel de-al treilea Raport de Sustenabilitate al companiei.

Distincția este acordată în urma analizării informaţiilor non-financiare despre guvernanţa sustenabilităţii, impactul economic, de mediu şi social. De asemenea, compania a primit premiu pentru sustenabilitate și anul trecut, în cadrul Romania CSR Index 2020, fiind prima companie din domeniul gestionării deşeurilor din România recunoscută pentru sustenabilitate.

Un punct subliniat în raport este buna guvernanță corporativă, esențială atât în desfășurarea activității unei organizații precum GreenPoint Management, cât și pentru raportarea către clienți și autorități. Sunt descrise sistemele de analiză, monitorizare și control pentru absolut toate procesele din cadrul companiei. Diversitatea și egalitatea de șanse au fost constant susținute și în cursul anului 2020: femeile în funcții de management au înregistrat un procent de 33%. De asemenea, 12% dintre angajați au obținut promovarea, ceea ce dovedește dezvoltarea constantă a echipei.

„Este o mare bucurie să confirmăm din nou, după distincția primită anul trecut, faptul că rămânem o companie nu doar performantă, ci și implicată în mod direct și constant la schimbarea în bine din România. Căutăm să inovăm din dorința de a găsi cele mai eficiente soluții pentru noi, pentru parteneri și pentru comunitate și investim constant în tehnologie și oameni, în pofida crizei pandemice care a afectat întreg eco-sistemul. Această distincție ne onorează și ne motivează să continuăm în același ritm pentru a susține accelerarea economiei circulare și întregul sistem de recuperare a resurselor, acționând pentru mediu și pentru sănătatea oamenilor”,
a declarat Irina Ionescu, Director General GreenPoint Management.

În pofida contextului pandemic, GreenPoint Management a înregistrat creșteri atât în ceea ce privește numărul de clienți în portofoliu, cât și cantitățile preluate pentru atingerea țintelor de reciclare și valorificare, păstrându-și poziţia de lider de piaţǎ naţional în domeniul managementului deşeurilor şi în 2020. Activitǎţile de implementare a obligaţiilor producǎtorilor au generat pentru companie cifra de faceri de 134 mil lei în 2020, iar cantitatea de deşeuri gestionatǎ a înregistrat o uşoarǎ creştere faţǎ de anul precedent.
 

“Felicit echipa Greenpoint pentru elaborarea unui raport de sustenabilitate în conformitate cu standardul internațional Global Reporting Initiative și pentru rezultatul obținut în Romania Corporate Sustainability & Transparency Index! Este o companie care nu are obligativitatea legală de a raporta și pentru care acest exercițiu înseamnă alocarea unor resurse considerabile. Mă bucur de fiecare dată când pot să îi ofer ca exemplu pentru a încuraja și alte companii medii și mijlocii să urmeze procesul raportării sustenabilității”,
a declarat Alina Liciu, The Azores Sustainability & CSR Services.

În anul 2020, valoarea totală a fondurilor alocate de GreenPoint Management proiectelor de sustenabilitate, dezvoltate cu ajutorul a 23 parteneri, a ajuns la peste 700 de mii de lei, aproape dublu faţǎ de anul anterior. Pe parcursul întregului an, GreenPoint Management a promovat în mod constant proiecte de conştientizare a importanței colectării separate, printre acestea numărându-se sesiuni de training, conferinţe și dezbateri, sau campanii pentru reciclare desfășurate alături de parteneri.

GreenPoint Management a continuat implementarea de noi proiecte care încurajează educația și colectarea separată a deșeurilor, anul trecut implicându-se activ în 13 campanii de promovare în domeniul reciclării sau revalorificării deșeurilor de ambalaje. Totodată, compania a fost prezentă în toate cele 41 de județe ale țării și în Municipiul București și a avut colaborări cu prestatori de servicii, în toate regiunile țării, pentru îndeplinirea obiectivelor de reciclare ale producătorilor, în creștere față de anul precedent.

Raportul de Sustenabilitate al GreenPoint Management publicat recent, aferent anului 2020, este realizat după standardele internaționale GRI, iar GreenPoint Management publică din propria inițiativă un astfel de raport, fără a avea o obligație legală în acest sens.

***
Despre GreenPoint Management

GreenPoint Management este o companie care implementează obligativitatea răspunderii extinse a producătorilor (OIREP). Licențiată de Ministerul Mediului, organizația preia obligațiile privind gestionarea ambalajelor introduse pe piața națională și atinge țintele de reciclare/valorificare pentru clienți. Portofoliul companiei include firme de renume din domenii de activitate precum retail, FMCG, distribuție, producție, sănătate.

GreenPoint Management este certificată internațional pentru standardele de management ISO de către Lloyd's of London.