Lansată în 2016 sub umbrela „Orașul Antreprenorilor” de către Impact Hub și ING Bank, Startarium este astăzi cea mai complexă platformă pentru antreprenorii aflați la început de drum. Aceasta oferă gratuit toate instrumentele de care aceștia au nevoie, de la implementarea ideii până la scalarea afacerii. În cei cinci ani de activitate, ING Bank a investit în Startarium peste trei milioane de euro, ceea ce a făcut posibilă dezvoltarea continuă a platformei și sprijin constant pentru startup-urile din comunitate.
Construită pe patru piloni - învățare, practică, mentorat și finanțare – Startarium a format o comunitate de peste 47.000 de membri, a publicat peste 500 de materiale utile antreprenorilor și a înregistrat peste 600.000 de vizitatori. Din 2016 și până în prezent, Startarium a susținut conturarea a peste 5.000 de afaceri, iar peste 100 de antreprenori români au fost ghidați gratuit de mentori pentru accelerarea dezvoltării startup-urilor lor. Per total, Startarium a deschis startup-urilor românești accesul la finanțări ce depășesc 800.000 de euro în ultimii cinci ani.
„An de an, ne uităm cu mândrie la felul în care Startarium crește și devine un real sprijin al mediului de afaceri din România. În special în contextul din prezent, astfel de proiecte de susținere sunt cruciale pentru revenirea economiei. Asta pentru că ele contribuie la încurajarea celor proaspeți în ale antreprenoriatului să își pună ideile în practică, respectiv a celor care au avut dificultăți să se reinventeze prin programe precum RE:BUILD. Pe măsură ce revenirea la noul normal se apropie de orizont, suntem alături de clienții noștri și cei ce vor să meargă pe această cale deopotrivă, pentru a-l construi împreună mai bun, mai sustenabil”, a subliniat Silvia Mihăilescu, Director Marketing, Comunicare și CSR, ING Bank România.
Startarium informează și despre instrumentele de finanțare disponibile pentru afaceri. Secțiunea de „Finanțare nerambursabilă 2021” este actualizată atunci când apar oportunități noi, de la apeluri pentru agricultură și mediu la cele pentru digitalizare, inovație sau antreprenoriat social. În plus, antreprenorii pot obține finanțare prin crowdfunding și găsesc informații despre programele Startarium prin care pot obține finanțare. Sub umbrela Startarium au fost organizate până în prezent multiple programe și competiții pentru antreprenori, printre care PitchDay, programul de incubare Startarium INC, Crowdfunding Makeathon sau Startarium RE:BUILD.
Parcursul antreprenorilor în Startarium, pe scurt
În Startarium antreprenorii învață, ghidați pas cu pas, cum să treacă de la idee la plan de afaceri, cum să înceapă și să administreze o afacere, cum să își construiască și valideze soluția, cum să ajungă la clienți și cum să obțină bani și resurse ca să înceapă propria afacere. De asemenea, învață și cum să construiască, să dezvolte și să crească startup-ul odată lansat. Altfel spus, antreprenorii obțin o imagine de ansamblu și află care sunt provocările din viața unui startup, dar și cum să le depășească.
Pentru cei care deja cunosc provocările începutului sau stăpânesc informațiile învățate chiar în Startarium, platforma oferă și un pilon de practică. Cu ajutorul instrumentelor și modelelor de lucru esențiale pe care le au la dispoziție în platformă la secțiunea ”PRACTICĂ”, ei testează diferite scenarii în care pot funcționa, pe baza cărora discută mai departe cu mentori, consultanți și investitori pe care îi pot descoperi în secțiunea ”GĂSEȘTE ALIAȚI”. Astfel, platforma oferă și posibilitatea de a descoperi cum funcționează mentoratul și de a aplica pentru propriul mentor, care îi ghidează și le clarifică drumul prin prisma propriei sale experiențe de business. Totodată, antreprenorii au acces și la consultanți cu care să lucreze pe o nevoie de business practică, concretă și aplicată.
Nevoile antreprenorilor
Pentru a afla care sunt nevoile antreprenorilor și ce apreciază cel mai mult participanții la programe pentru startup-uri, Startarium realizează în mod constant sondaje în rândul comunității sale. În topul priorităților pentru antreprenor se află obținerea de finanțare pentru susținerea afacerii, găsirea de noi clienți și intrarea pe noi piețe, participarea la programe de suport de tipul incubatoarelor și acceleratoarelor de startup-uri, dar și creșterea vânzărilor, reducerea costurilor și găsirea de oameni potriviți în vederea extinderii afacerii.
***
Despre Startarium
O inițiativă 100% privată, Startarium este cea mai complexă platformă pentru antreprenori la început de drum, lansată în 2016 de Impact Hub Bucharest și ING. Startarium oferă acces gratuit, național, online, la toate resursele necesare pentru a lansa și a crește o afacere de succes: conținut educațional, mentorat de business, proiecte de incubare și accelerare, instrumente moderne de finanțare precum platforma proprie de crowdfunding și competiția de pitching Startarium PitchDay.
ING
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări.
Înființată în 1994, ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, și singura bancă cu creștere organică, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,6 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri și Mid-Corporate și Wholesale Banking.
Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri.