• Platformă nouă și intuitivă – JA România oferă cadrelor didactice o procedură de înscriere simplificată și acces la resursele educaționale pe JA HUB direct din contul de profesor.
  • Programele și proiectele Junior Achievement oferă elevilor și profesorilor acces GRATUIT la rețeaua internațională JA (40 de țări din Europa și peste 100 din lume).
  • Conform evaluărilor de impact realizate, alumnii JA au mai multe șanse de angajare, înființează companii și au salarii mai mari decât ceilalți tineri, datorită experienței dobândite prin participarea la programele și proiectele JA.

 

De 30 de ani în România și de peste 100 de ani la nivel mondial, Junior Achievement (JA) este cea mai mare organizație internațională care derulează în instituții de învățământ, programe și proiecte de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională, cât și pentru dezvoltare personală.

 

JA inspiră și pregătește tânăra generație pentru a reuși în carieră și în viață, prin încurajarea inițiativei, profesionalismului și dezvoltării unor competențe esențiale pentru viața personală și profesională.

 

Metodologia IPS (Inspire – Prepare – Succeed) se aplică astfel în cadrul activităților educaționale Junior Achievement:

  • Inspire: experiență de învățare care contribuie la dezvoltarea unor cunoștințe și abilități de bază, prin acces la materiale educaționale.
  • Prepare: experiență de învățare care dezvoltă abilități, atitudini și competențe, prin acces la webinare, traininguri, cursuri, workshop-uri.
  • Succeed: experiență de învățare aplicată care oferă oportunități în lumea reală a locurilor de muncă, prin acces la Incubatoarele JA de joburi și antreprenoriat, job shadow sau practică.

 

În anul școlar 2022-2023, la programele, proiectele și competițiile Junior Achievement (JA) România, au participat peste 267.000 de tineri și 5.000 de profesori, din 1.957 de instituții de învățământ preuniversitar și superior din 721 de localități.

 

Pentru anul școlar 2023-2024, sesiunea de înscrieri adresată profesorilor se derulează pe platforma JA Hub (https://jar.ro/inscriere), în perioada 6 septembrie – 6 octombrie. Oferta educațională JA este disponibilă în broșură (https://jar.ro/brosura).

 

Prin parteneriatul cu Ministerul Educației și cu sprijinul financiar al comunității de afaceri, JA România pune gratuit la dispoziția instituțiilor de învățământ programe, proiecte și competiții de tip learning by doing și project-based pentru învățământul primar, gimnazial, liceal și universitar. Suplimentar, sunt oferite o serie de module practice, cu activități similare celor din economia reală, menite să dezvolte competențele necesare tinerilor în profesie și în viață.

 

Instituțiile de învățământ înscrise, profesorii, elevii și studenții au acces la platforma educațională JA Learn și la pachetele educaționale JA – de la materiale pentru derularea activităților la clasă, training, consultanță și evaluări, până la participarea la proiecte și competiții naționale și internaționale, derulate în peste 100 de țări din rețeaua Junior Achievement.

 

Conținuturile JA naționale și internaționale pot fi derulate la clasă ca disciplină opțională (CDS/CDL) sau în altă formă de implementare (extracurricular, auxiliar la o altă disciplină, în cadrul orei de dirigenție sau în programele Școală după Școală și Școala altfel).

 

Indiferent de materia predată, cadrele didactice au posibilitatea de a opta pentru înscrierea la programele și proiectele JA asociate următoarelor discipline:

 

Educație antreprenorială – elevii și studenții sunt stimulați să-și formeze o gândire antreprenorială, utilă pentru a deveni inovatori, a-și asuma riscuri, a accepta provocări și a căuta soluții creative, indiferent dacă lansează o afacere sau se angajează.

 

Educație economică și financiară – elevii învață să gândească economic, să evalueze costurile și beneficiile pentru diferite decizii și să caute soluții alternative în situații variate. Cunoașterea mediului financiar și abilitățile de a gestiona banii sunt esențiale pentru a ne descurca în sistemele economice complexe din prezent. Tinerii își vor îmbogăți cultura financiară, vor căpăta încredere în ei și vor fi inspirați să adopte un comportament responsabil.

 

Dezvoltare personală – cuprinde activități special concepute pentru elevii din clasele 0-IV, anii în care cei mici trec prin cele mai importante transformări: tranziția de la familie sau grădiniță către școală, descoperirea unui mediu complet diferit și a unui nou ritm de învățare într-o diversitate de domenii.

 

Orientare profesională – elevii sunt ajutați să înțeleagă importanța continuării studiilor și cum pot descoperi valorile și pasiunile pentru alegerea unei viitoare profesii.

 

Prin activități de tip learning by doing și project-based și prin implicarea directă a consultanților voluntari din mediul de business în procesul educațional, programele, proiectele și competițiile JA apropie școala de viață și de realitatea economică, sprijinind elevii să-și însușească o serie de abilități și cunoștințe necesare dezvoltării personale și profesionale.

 

Cum se poate înscrie un profesor?

Începând din luna septembrie, după consultarea broșurii educaționale disponibilă la https://jar.ro/brosura și în funcție de disciplinele dorite, profesorii interesați își vor deschide un cont nou de utilizator pe platforma JA Hub, folosind linkul https://jar.ro/inscriere și vor încheia un acord pentru implementarea programelor și proiectelor Junior Achievement.

Resursele educaționale sunt GRATUITE, adaptate pentru învățământul hibrid (în clasă și în mediul online) și accesibile de pe calculator/tabletă/telefon.

Profesorii care aleg aceste programe la Curriculum la Decizia Școlii (CDS) sau Curriculum în Dezvoltare Locală (CDL) primesc gratuit materiale tipărite, în limita locurilor disponibile.

Un cadru didactic se poate înscrie la maximum două discipline JA, având posibilitatea de a accesa toate resursele aferente programelor și proiectelor specifice disciplinelor alese.

 

***

 

Despre Junior Achievement (JA) România

Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională, cât și pentru dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume.

În România, programele JA de tip „learning by doing“ și „project based” au fost parcurse în anul școlar 2022-2023 de peste 267.000 de elevi și studenți din 1.957 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri.

În 2022, organizația a urcat pentru a patra oară în Top 10 ONG-uri din lume și a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org