- Peste 1.000 de elevi din București și regiunea Oltenia vor fi implicați în activitățile proiectului
- Voluntarii OMV Petrom vor ajuta elevii să dobândească abilități esențiale pentru o carieră profesională de succes
Junior Achievement Romania și OMV Petrom anunță o nouă ediție a proiectului „Aptitudini esențiale pentru succesul tinerilor din comunitatea ta”, care contribuie la apropierea liceenilor de realitatea economică și la înțelegerea oportunităților profesionale în meseriile de astăzi și mâine.
Dezvoltarea atât a abilităților personale, cât și a celor profesionale este promovată și în ediția de anul acesta prin participarea elevilor la activități care îi încurajează să-și asume responsabilitatea în identificarea soluțiilor pentru nevoile sau provocările comunităților din care fac parte, demonstrând competențe precum eficiență, inovație, organizare și autocoordonare.
În plus, elevii vor fi implicați în activități de orientare profesională care își propun să le dezvăluie mai detaliat peisajul actual al oportunităților de carieră, să le contureze abilitățile necesare pentru a le urma și să le ofere alternative pentru pregătire și evoluție în domeniu.
Pe parcursul tuturor acestor activități, elevii vor interacționa frecvent cu voluntarii de la OMV Petrom, beneficiind de experiențele profesionale și personale ale acestora, pentru a primi feedback, recomandări și pentru a dobândi o înțelegere mai profundă a modului în care procesul decizional și planificarea influențează fiecare etapă a vieții.
Ionut Ciubotaru, VP Business Development OMV Petrom: „Suntem mândri că și în acest an o mie de tineri pot interacționa cu voluntari din comunitatea de afaceri, printre care se numără și angajați ai OMV Petrom, în cadrul proiectului <<Aptitudini esențiale pentru succesul tinerilor din comunitatea ta>>. Cu ajutorul acestor voluntari, tinerii își pot dezvolta competențele esențiale pentru tranziția spre piața muncii și pentru viața de adult. Acest proiect face parte din strategia OMV Petrom de implicare activă în dezvoltarea comunităților în care activează și oferă tinerilor oportunități valoroase de dezvoltare personală.”
„Proiectul a fost despre cunoaștere și autocunoaştere, despre a învăța lucruri noi și, ulterior, despre a le împărtăși cu ceilalți. Însă, mai mult decât atât, genul acesta de eveniment te învață cum să te comporți în public, cum să faci un research corect, iar mai apoi cum să fii persuasiv în argumentare. Nu contează dacă faci parte din echipa câștigătoare, dar, cel puțin, eu mă simt câștigător!” – elevă Colegiul Național Frații Buzești din Craiova, jud. Dolj, participantă la ediția din 2023 a proiectului
Cu o colaborare continuă de opt ani, Junior Achievement Romania și OMV Petrom au furnizat pentru mii de elevi posibilitatea de a participa gratuit la activități de învățare practică și de a interacționa cu voluntari din comunitatea de afaceri. Interacțiunea constantă cu voluntarii proiectului îi sprijină pe elevi în dobândirea abilităților și cunoștințelor esențiale pentru trecerea la piața muncii și pentru dezvoltarea lor ca viitori adulți.
***
Despre Junior Achievement (JA) România
Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară, de orientare profesională și dezvoltare personală, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing“ și „project based” sunt urmate anual de peste 254.000 de elevi și studenți din 1.898 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2023, organizația a urcat pentru a cincea oară în Top 10 ONG-uri din lume și a primit a doua nominalizare la Premiul Nobel pentru Pace. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org
Despre OMV Petrom
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.
OMV Petrom este o companie în care, la sfârșitul anului 2023, acționarii români dețin peste 43% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 22,5% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.
OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu circa 42 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 - 2023. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 18 miliarde de euro.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 - 2023, compania a alocat circa 160 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.
Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climate-related Financial Disclosures (TCFD), Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice. OMV Petrom raportează anual progresul realizat în ceea ce privește implementarea acestor recomandări.