Prin folosirea lăzilor pliabile reutilizabile sustenabile EPS, Kaufland România și-a redus amprenta de carbon cu peste 3.500 de tone în anul 2021.

Astfel, rezultatele înregistrate i-au asigurat companiei, pentru al doilea an consecutiv, certificatul de sustenabilitate din partea Euro Pool System, principalul furnizor de logistică în domeniul ambalajelor reutilizabile pentru produse proaspete din Europa.

Acest rezultat vine în urma deciziei Kaufland de a introduce utilizarea lăzilor pliabile EPS pentru transportul de legume și fructe, în locul ambalajelor de unică folosință din carton.

În calitate de retailer important pe piața locală, Kaufland și-a luat angajamentul de a integra sustenabilitatea în toate acțiunile sale. Pe lângă reducerea propriei amprente de carbon, compania investește în mijloace prin care îi ajută și pe clienții și partenerii săi să își limiteze impactul asupra mediului.

Pentru acest certificat, au fost luate în calcul cele peste 10 milioane de rotații ale lăzilor EPS, pe parcursul anului 2021.

Instrumentul de calcul a fost dezvoltat de fundația Stiftung Initiative Mehrweg (SIM) din Germania, aprobat anterior de institutul Fraunhofer IBP din Stuttgart. Fundația a fost înființată în 1996 cu scopul de a crește gradul de conștientizare a reducerii deșeurilor în industria retailului.

Kaufland se implică constant în acțiuni de protejare a mediului înconjurător și și-a asumat să susțină și să contribuie la atingerea celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD-uri) lansate de Organizația Națiunilor Unite (ONU), printre care se numără Viața terestră, Acțiune climatică și Consumul și Producția Responsabile.

***

Despre Kaufland România


Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.450 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de peste 152 de magazine în România. În 2021, Kaufland România a primit pentru a patra oară certificarea Best Buy Award, care atestă că este lanțul de magazine cu cel mai bun raport calitate – preț de pe piața locală. Kaufland deține și distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Obiectivul nostru este să aplicăm cele mai inovatoare tehnologii în domeniul retail, astfel încât clienții să se bucure de produse proaspete, la cel mai bun raport calitate-preț, prin promovarea sustenabilității și a produselor locale. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.