Harvest este un program internațional care facilitează donarea de alimente, prin intermediul căruia KFC își propune să contribuie la reducerea risipei alimentare și să ofere sprijin persoanelor din mediile defavorizate. Pe plan local, programul Harvest a fost implementat în luna noiembrie 2017, inițial ca o platformă-pilot, și funcționează după modelul sistemului internațional. În peste 3 ani de activitate, beneficiarii programului, printre care copii, bătrâni, familii nevoiașe, persoane cu dizabilități, au primit produsele donate de KFC România, care au fost pregătite în cadrul fiecărei asociații, pentru asigurarea mesei zilnice. În total, au fost colectate și distribuite peste 4.200 kg de carne de pui, din restaurantele KFC din 4 orașe ale țării: București, Cluj, Brașov și, recent, Oradea.
În luna martie, KFC România a semnat un nou parteneriat local, cu Banca Regională pentru Alimente Oradea. Programul este implementat în toate restaurantele KFC din Oradea - KFC Drive Thru, KFC Era Park, KFC Lotus Center, de unde reprezentații asociației preiau săptămânal alimente care ajung ulterior la beneficiarii finali. KFC ajunge astfel la 14 restaurante care derulează programul Harvest în România.
„Reducerea risipei alimentare ar trebui să reprezinte o preocupare constantă pentru viitorul nostru și al generațiilor următoare, cu atât mai mult în perioade sensibile, precum cea pe care o traversăm în prezent. Pandemia de coronavirus a accentuat și mai mult inegalitățile de șanse, prin urmare fiecare efort care poate contribui la estomparea acestor efecte negative nu trebuie neglijat. Datele oficiale arată că aproximativ 40 de milioane de persoane din UE își permit o masă ce conține carne doar de trei ori pe săptămână, astfel că ne bucurăm să anunțăm extinderea programului Harvest în 2021, cu ajutorul noului nostru partener local – Banca Regională pentru Alimente Oradea, care va intermedia donarea de alimente din cele 3 restaurante KFC existente în Oradea. În prezent, colaborăm activ cu patru asociații, respectiv Banca Regională pentru Alimente Cluj, Caritas București, Bucuria Darului Brașov și Banca Regională pentru Alimente Oradea. Ne dorim să extindem în continuare acest program și să creăm o rețea sustenabilă prin care nu doar reducem risipa alimentară, dar totodată reușim să educăm și să creștem calitatea vieții persoanelor din mediile defavorizate”, a declarat Claudia Porojan, Senior PR & CSR Manager, Sphera Franchise Group.
"După frumoasa colaborare dintre Harvest și Banca pentru Alimente Cluj, ne bucurăm că am extins colaborarea și în Oradea. În 2020 am primit foarte rar produse din carne în Bihor, iar acum, de când am început să primim donațiile Harvest, reușim să oferim o mai mare varietate nutrițională persoanelor aflate în nevoie din organizațiile cu programe sociale pe care le susținem.
Din păcate, în România există peste 4,5 milioane de oameni în risc de sărăcie și excluziune socială, iar în mediul rural 60% dintre familii nu își pot asigura hrana zilnică. Între timp, 6.000 de tone de alimente bune de consum se risipeau, din lipsa unui mecanism de preluare și redistribuire a acestora în condiții optime. Proiectul Banca Pentru Alimente are menirea să schimbe aceste statistici. Avem deja depozite și echipe în toate regiunile țării și muncim zi de zi să preluăm și să redistribuim această hrană atât de necesară oamenilor ce trăiesc în situații de risc.
Spunem adesea în echipa de la Oradea că om cu om se face raiul și mulțumim fiecărui om care contribuie la misiunea noastră! Le mulțumim tuturor oamenilor minunați care ne sunt alături ca angajați ai unei companii donatoare sau ai unui sponsor ce ne susține cheltuielile logistice, ca angajați sau voluntari ai organizațiilor beneficiare ce duc alimentele în comunitate sau ca voluntari și promotori ai Băncii pentru Alimente. Să li se întoarcă înmiit faptele și gândurile lor nobile!" - a declarat Gabriela Vereș, președinta Băncii pentru Alimente Oradea.
Banca Regională Pentru Alimente Oradea și-a început activitatea în 10 martie 2020, fondată de Gabriela Veres, Florin Deblea și Gabriel Sescu. Companiile partenere au donat în primul an 516 tone de alimente, în valoare de 4,2 milioane RON. Aceste produse ce au putut fi salvate de la risipă au fost distribuite cu ajutorul a 70 de organizații beneficiare ale băncii, la peste
19,000 de persoane aflate în situații vulnerabile. În 2021, Banca își intensifică activitatea în județele din regiunea sa, cu misiunea de a contribui la reducerea sărăciei, foametei și risipei alimentare, sprijinind asociațiile cu programe sociale și caritabile din Bihor, Sălaj, Maramureș, Satu Mare.
Proiectul Banca pentru Alimente a început în România în 2016, prin fondarea Băncii pentru Alimente București și s-a extins cu sprijinul Federației Europene a Băncilor Alimentare în toată țara prin Băncile regionale din Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova, Galați. În 5 ani rețeaua a colectat 5076 tone de alimente de la peste 100 de companii și le-a donat spre mai mult de 400 de organizații, ca ajutor alimentar recurent pentru 113.000 de persoane aflate în situații vulnerabile.
KFC România caută în mod activ parteneri în programul Harvest, astfel încât să se extindă la nivel național pentru a avea un număr și mai mare de beneficiari și un impact mai puternic în comunitățile locale. La nivel de program, introducerea unei organizații nonguvernamentale ca partener presupune verificarea unor standarde obligatorii: o bucătărie complet echipată care să dețină toate autorizațiile legale, condiții de transport care să permită menținerea unei temperaturi adecvate a produselor, ustensile pentru gătit ș.a.
Programul Harvest este implementat la nivel internațional în mai multe țări, precum: SUA, Puerto Rico, Marea Britanie, Canada, Spania, Italia, Africa de Sud, iar acum în Europa de Est. În aceste țări, restaurantele KFC donează, în fiecare an, aproape 1,600 de tone de alimente bogate în proteine, către organizațiile nonguvernamentale.
***
Despre Sphera Franchise Group S.A.
Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria de food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell.