O ediție de lux a cărții A Promised Land (Pământul Făgăduinței), de Barack Obama, purtând semnătura fostului președinte american, va fi scoasă la licitație în scop caritabil de Cărturești marți, 2 februarie, pe platforma Artmark LIVE.
 
Cartea de colecție, semnată de autor, cartonată, îmbrăcată în pânză și cu o casetă protectoare din pânză, poate fi achiziționată doar în cadrul licitației online organizate de Artmark și are ca preț de pornire suma de 100 de euro. 
 
Fondurile obținute în urma licitației vor fi donate Asociației OvidiuRO în susținerea programului “Citește-mi 100 de povești!” care își propune să doteze cu cărți cât mai multe instituții preșcolare defavorizate din România, astfel încât, la finalul celor trei ani de grădiniță, un copil să fi auzit cel puțin 100 de povești, creându-se astfel premisele necesare învățării cititului și a scrisului.
 
Barack Obama este nu doar un politician de succes, ci și un scriitor talentat care își dezvăluie cu onestitate, cu umor, cu tandrețe și sensibilitate, experiențele care l-au format, munca uriașă care stă în spatele reușitei sale, își asumă cu deconcertantă sinceritate și responsabilitate greșelile pe care le-a făcut, nu omite eșecurile din povestea sa și își privește fricile în față reușind să-și captiveze cititorii chiar dacă temele abordate sunt uneori dificile. Îmi place să cred că ideea unei licitații cu scop caritabil pentru un exemplar din ediția specială, semnată, a cărții lui Barack Obama este foarte potrivită cu idealurile și credințele fostului președinte american și mă bucur că avem sprijinul partenerilor de la Artmark în acest demers.

Este un privilegiu pentru noi, la Cărturești, să putem ajuta prin acest proiect un public la care ajungem mai greu și pentru care cărțile sunt instrumente vitale: copiii preșcolari din mediile rurale și urbane vulnerabile. Misiunea Asociației OvidiuRO este ca fiecare copil sarac din România să beneficieze de educație timpurie de calitate, iar proiectul Citește-mi 100 de povești! își propune ca în următorii 5 ani (2021-2025), toate cele 4500 de grădinițe publice din România să devină Grădinițe Biblioteci, adevărate insule de lectură pentru copii. -- Nicoleta Iordan, Cofondator Cărturești
 
Cartea cu semnătura lui Barack Obama va fi inclusă în cadrul Licitației de Artă Grafică a unui Important Colecționar Bucureștean pe platforma Artmark LIVE. Pentru a participa la achiziționarea prin licitație a acestei cărți de colecție este necesară realizarea unui cont activ pe www.artmark.ro – în doar 3 pași simpli: înregistrare, completarea datelor minime de identificare, validarea contului, cu care se poate participa online, marți, 2 februarie, ora 18:30, la licitație. Până atunci, ediția de lux poate fi vizionată, în regim gratuit, la Palatul Cesianu-Racoviță, iar online pot fi depuse oferte pentru aceasta.
 
Cartea Pământul Făgăduinței, de Barack Obama, a fost vândută în peste 3,3 milioane de exemplare, în doar prima lună de la lansare, în S.U.A. și Canada. Cartea a primit Premiul Goodreads Choice pentru cele mai bune memorii și autobiografii în 2020 și a fost desemnată una din cele mai bune cărți ale anului 2020 de către The New York Times Books Review, The Washington Posts, The Guardian și Marie Claire.
 
***
Despre Cărturești
Cărturești este prima librărie-concept din România, deschisă la finalul lui 2000 și dedicată unei noi experienţe de cumpărare și promovare a cărţii şi a produselor culturale. Devenit cel mai important lanț de librării de pe piața din România, Cărturești are în prezent 38 de spații care redefinesc ideea de librărie. Printre librăriile flagship ale brandului se numără Cărturești Carusel, inclusă în topul The Telegraph al celor mai frumoase librării din lume, Cărturești Verona, cel mai mare spațiu dedicat lecturii și ofertei de carte din București sau Cărturești Modul, o librărie de cultură vizuală care aduce în plus o grădină interioară, o galerie de artă contemporană și o cafenea.