Lidl România continuă să susțină comunitățile vulnerabile și organizează, în parteneriat cu rețeaua Băncilor pentru Alimente, cea de-a treia ediție a campaniei de colectare de alimente în 120 de magazine din țară. Pentru a veni în sprijinul cât mai multor beneficiari, campania va dura aproape o lună, între 19 aprilie – 16 mai 2021. În această perioadă, clienții Lidl pot dona produse neperisabile în cadrul zonelor special amenajate la ieșirile din magazine. Produsele vor fi distribuite către persoane din categorii vulnerabile, prin intermediul Băncilor pentru Alimente din orașele București, Cluj-Napoca, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța și, cea mai recent inaugurată, din Craiova.
Risipa alimentară continuă să fie o problemă majoră ce produce consecințe importante atât asupra economiei, cât și asupra mediului. În România, se aruncă anual aproximativ 250 kg de alimente/locuitor, conform www.foodwaste.ro. Pentru a contribui activ la reducerea risipei alimentare și la combaterea sărăciei din țară, Lidl este partener al rețelei de Bănci pentru Alimente din România, încă de la fondarea primei astfel de organizații, în București, în 2016.
De atunci și până la 1 aprilie 2021, rețeaua națională a Băncilor pentru Alimente a colectat de la companiile partenere 5.076 de tone de alimente, care au fost distribuite către 113.000 de persoane din categorii vulnerabile, susținute în mod recurent, prin intermediul celor aproximativ 400 de ONG-uri partenere ale rețelei. Cantitatea colectată doar în primul trimestru din 2021 de către cele 7 bănci active (București, Cluj, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța) a fost de 760 de tone de alimente.
Campania de colectare de alimente adresată clienților, organizată de Lidl în această primăvară, se va desfășura în 120 de magazine Lidl din 40 de localități. Între 19 aprilie – 16 mai 2021, clienții pot dona produse alimentare în cutiile special amenajate la ieșirea din magazine, după casele de marcat. Produsele care pot fi donate sunt semnalizate la raft în magazinele Lidl participante și fac parte din categorii neperisabile, care nu necesită o temperatura specială de păstrare, precum: alimente de bază (ulei, făina, zahăr, orez, ingrediente de copt), conserve de legume, conserve de carne, conserve de fructe, paste făinoase, sosuri, lapte UHT (care se păstrează la temperatura camerei), produse de patiserie ambalate, biscuiți, cafea, ceai, dulceață și gemuri. Produsele colectate în cadrul campaniei vor fi preluate de către Băncile pentru Alimente și distribuite mai departe beneficiarilor finali, printre care se numără cămine de bătrâni și centre de plasament pentru minori, cantine sociale sau centre pentru persoane fără adăpost.
În cadrul ultimelor două ediții ale campaniei de colectare, organizate în magazinele Lidl în preajma sărbătorilor de iarnă în 2019 și 2020, clienții Lidl s-au implicat și au susținut comunitățile vulnerabile, donând în total peste 27 de tone de alimente. Lista completă a magazinelor participante poate fi consultată aici.
În plus, cu ocazia celei de-a treia ediții a campaniei de colectare de alimente organizate în magazinele Lidl, rețeaua națională a Băncilor pentru Alimente deschide o nouă Bancă regională la Craiova, care va deservi județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea și Olt, ceea ce contribuie la extinderea rețelei la nivel național. În continuare, rețeaua urmează să deschidă o nouă bancă regională și la Galați.