Și în 2021, în cadrul EC_Special, Lidl România se implică pentru al treila an consecutiv în renovarea castelului Bánffy din Bonțida. Astfel, pentru fiecare recipient PET sau doză de aluminiu colectată prin intermediul aparatelor de colectare selectivă automată amplasate în incinta festivalului, Lidl România va dona câte 1 leu pentru reabilitarea monumentului. Aceste aparate se vor găsi atât în Bonțida, cât și în Cluj-Napoca și au fost amplasate de către retailer, în parteneriat cu GreenPoint Management. Inițiativa face parte din programul Environment First, prin care Lidl România și Electric Castle și-au propus să reducă amprenta ecologică a festivalului. Programul are ca obiective atât educarea participanților la festival în ceea ce privește colectarea selectivă, cât și implementarea unor soluții concrete pentru a gestiona ariile cu cel mai mare impact asupra mediului, din cadrul evenimentului.

În ultimii doi ani, Lidl România a susținut renovarea castelului Bánffy cu peste 194.500 de lei. În 2019, prin intermediul inițiativei Royal Bank of Plastic, au fost donați 94.500 lei, cu sprijinul tuturor celor care au folosit automatele de colectare selectivă din cadrul festivalului. Anul trecut, chiar dacă festivalul nu a avut loc, Lidl a continuat să investească în susținerea lucrărilor de reabilitare a monumentului istoric, printr-o donație în valoare de 100.000 lei. Cu ajutorul acestei sume, au fost realizate lucrări interioare în cadrul clădirii principale a castelului, construcția unor scări interioare și a unei rampe de acces, care fac legătura între două segmente separate ale etajului. În continuare, sunt vizate lucrări de restaurare a unor porți și uși aferente clădirii principale și de la grajduri, precum și dezvoltarea infrastructurii pentru a facilita accesul turiștilor la castelul Bánffy.

În cadrul EC_Special, ce are loc în perioada 6 – 15 august 2021, Lidl România, în parteneriat cu GreenPoint Management, a amplasat trei aparate de colectare selectivă automată, dintre care două vor fi la Bonțida (unul în zona de Food Court din incinta festivalului și unul în camping) și unul în Cluj-Napoca (lângă magazinul Lidl din Piața Unirii). Prin intermediul acestora, pot fi colectate recipiente PET și doze de aluminiu, fiecare ambalaj însemnând o donație de 1 leu din partea retailerului pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a castelului.

În plus, Lidl România va realiza și alte demersuri de responsabilitate față de mediu în cadrul festivalului, precum amplasarea a 20 de stații de colectare separată pentru deșeuri reciclabile și resturi menajere. De asemenea, compania încurajează consumatorii să adopte un comportament responsabil și pune la dispoziție alternative biodegradabile pentru toate recipientele de servire (pahare, farfurii, tacâmuri) la Fresh bar-uri și Spice bar, câteva dintre hotspot-urile Lidl din cadrul festivalului.

Toate inițiativele Lidl România în domeniul reducerii cantității de deșeuri din plastic se înscriu în strategia REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Aceasta cuprinde cinci zone de acțiune – de la reducerea cantității de plastic din ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și eliminarea completă a acestui material, până la inovare și educare în domeniu.

Hotspot-urile Lidl România la EC_Special – Printre noutăți se numără 2 magazine Lidl într-un format adaptat festivalului, unul în Bonțida și, în premieră, unul și în Cluj-Napoca

Lidl România este partener strategic al festivalului Electric Castle din 2017, iar participanții la festival s-au obișnuit deja cu surprizele pe care retailerul le pregătește an de an. În 2021, Lidl le-a pregătit participanților o serie de hotspoturi speciale, atât în Bonțida, cât și în Cluj-Napoca. Astfel, în ambele locații, Lidl va avea câte un magazin adaptat la formatul din acest an al festivalului. Anul acesta, magazinul de pe domeniul castelului Banffy – deschis în perioada 6-8 august - este amplasat în vecinătatea zonei de Food Court și are o fațadă realizată preponderent din materiale lemnoase. Mai mult, în premieră, Lidl va avea un magazin și în Cluj-Napoca, în vecinătatea scenei din Piața Unirii, deschis în perioada 9-15 august.

În perioada 6-8 august, cei care vor ajunge la Bonțida se vor putea bucura, și anul acesta, de zona de grill oferită de Lidl, dar și de un Spice & Salsa Bar, unde vor avea la dispoziție o varietate de condimente și sosuri preparate de către bucătari.

Cei care vor ajunge la Cluj-Napoca, în perioada 9-15 august, vor putea achiziționa sucuri și gustări proaspete pregătite din fructele și legumele din Piața Lidl, la cele 2 fresh baruri, de pe Strada Kogălniceanu și din zona Cetățuie. Tot în zona Cetățuia, la EC Garden, Lidl a amplasat un pian, unde vor avea loc show-uri dedicate. În plus, Lidl a pregătit și o instalație de New Media, instalația Skytower, un mix de lumină, mișcare și muzică, prin care artistul Alex Czetwertynski va reinterpreta Turnul Parașutiștilor, un simbol al sportului de performanță, construit pe Dealul Cetățuia acum peste 60 de ani.

***
Despre Lidl
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.

Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț. În spatele operațiunilor din magazine, din centrele logistice și din sediile centrale stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central de la Neckarsulm. În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.