Lidl România, în parteneriat cu Rețeaua Băncilor pentru Alimente din România, organizează cea de-a unsprezecea colectă de alimente, în perioada 13 – 15 decembrie 2024, pentru a sprijini comunitățile defavorizate din întreaga țară. Campania se va desfășura în toate magazinele Lidl din România, oferind clienților posibilitatea de a dona produse alimentare neperisabile în cutiile special amenajate la ieșirile din magazine, imediat după casele de marcat. Toate alimentele donate vor ajunge de sărbători la persoane vârstnice, copii și adulți în prag de sărăcie, precum și la persoane cu dizabilități aflate în grija ONG-urilor partenere ale rețelei.

 

Potrivit datelor recente ale Institutului Național de Statistică (INS), anul trecut, în România, numărul persoanelor sărace a fost de circa 3,97 milioane, iar aproape 32% dintre români se aflau în risc de sărăcie în 2023, comparativ cu media europeană de 21,4%. Dintre familiile cu copii, cele mai puternic afectate de sărăcie au fost cele formate din doi adulţi cu trei sau mai mulţi copii (63,3%), iar în zonele rurale, ratele naționale ale riscului de sărăcie sunt de aproape șase ori mai mari decât în orașe. Acestea sunt doar o parte dintre datele care subliniază necesitatea continuării inițiativelor de colectare a alimentelor destinate pentru a sprijini persoanele vulnerabile.

 

A unsprezecea colectă de alimente desfășurată de Lidl România și Rețeaua Băncilor pentru Alimente va avea loc în toate cele 363 de magazine Lidl din țară. Între 13 și 15 decembrie, clienții pot dona produse alimentare neperisabile, în cutiile special amenajate cu sprijinul FEPRA, partenerul retailerului pentru managementul ambalajelor, la ieșirea din magazine, după casele de marcat. Aceste produse vor fi preluate de către Băncile pentru Alimente și distribuite mai departe către ONG-urile partenere care au în grijă persoane vulnerabile din cămine de bătrâni și centre de plasament pentru minori, cantine sociale sau centre pentru persoane fără adăpost. La fel ca în ultimii 6 ani, și la această ediție a campaniei de colectare participă toate Băncile Regionale pentru Alimente din rețeaua națională, care acum sunt în număr de 9: București, Cluj-Napoca, Roman, Brașov, Oradea, Timișoara, Constanța, Craiova și Galați.

 

Pentru a veni în sprijinul acestor persoane, clienții Lidl sunt invitați să doneze alimente neperisabile, precum: alimente de bază (ulei, făină, zahăr, orez, ingrediente de copt), conserve de legume, conserve de carne, conserve de fructe, paste făinoase, sosuri, lapte UHT, produse de patiserie ambalate, biscuiți, cafea, ceai, dulcețuri și gemuri.

 

La ultima ediție a colectei de alimente, desfășurată în luna aprilie a acestui an, s-au strâns peste 181 de tone de alimente, cea mai mare cantitate de alimente donată de la prima ediție a colectei și până în prezent. În total, din 2019, peste 525 de tone de alimente au fost donate cu ajutorul clienților Lidl România și au ajuns în comunitățile vulnerabile din întreaga țară.

 

În calitate de partener fondator al Băncii pentru Alimente, Lidl România s-a alăturat misiunii de sprijinire a comunităților vulnerabile încă din 2016, de la fondarea primei astfel de organizații, în București. De atunci și până în prezent, compania a investit peste 15.600.000 lei în dezvoltarea rețelei de Bănci pentru Alimente din România și a donat, în total, peste 2.400 de tone de produse alimentare și non-alimentare.

 

 

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați:

www.lidl.ro

www.corporate.lidl.ro

www.surprize.lidl.ro

Facebook Lidl Romania

Instagram @LidlRomania

Youtube LidlRomania

Twitter Lidl Romania