De peste patru ani, Miele România susține casa Sf. Iosif din București și se asigură că dorințele celor 25 de copii aflați în grija centrului de plasament ajung în fiecare an la Moș Crăciun. Listele speciale cu dorințe și scrisorile pentru Moș sunt pregătite din timp, iar echipa Miele are grijă să le citească și să le îndeplinească, pentru ca cei mici să găsească sub brad cadourile dorite în dimineața de Crăciun.
De altfel, magia sărbătorilor e prezentă aici pe tot parcursul anului, prin intermediul diferitelor acțiuni pe care Miele le organizează în mod frecvent. Casa Sf. Iosif a fost dotată cu electrocasnice performante în valoare de peste 10.000 de euro, precum mașină de spălat rufe profesională, uscător de rufe profesional, combină frigorifică sau cuptor, astfel încât copiii să se bucure de un mediu primitor și cald. Pentru că educația e foarte importantă în formarea și dezvoltarea celor mici, la începutul pandemiei copiii au primit din partea Miele laptopuri, cu ajutorul cărora participă la școala online. De asemenea, cei mici au parte și de surprize la aniversarea zilelor de naștere, de la care nu poate lipsi un tort delicios.

„Miele este o afacere de familie, tocmai de aceea ne dorim să fim alături de marea familie a celor 25 de copii de la centrul de plasament Sf. Iosif. Prin acțiunile pe care le susținem, ne propunem să le oferim acces la resursele necesare pentru a crește într-un mediu cât mai apropiat de cel al unei familii. Prețuim fiecare eveniment petrecut alături de copiii din centru, mai ales că prietenia pe care am dezvoltat-o cu casa Sf. Iosif este una specială, care ne încarcă cu energie pozitivă”, a declarat Camelia Matei, Brand Activation Manager, Miele România.
„Cel mai important pentru acești copii, dincolo de ajutorul material pe care îl primesc, este să simtă ca fac parte dintr-o familie. Tocmai de aceea, momentele acestea de sărbătoare, create și cu ajutorul Miele sunt esențiale, mai ales că între noi și echipa Miele s-a creat deja o legătura strânsă de prietenie. Suntem recunoscători pentru implicare și suntem încrezători într-un parteneriat de lungă durată”, a spus Cătălin Saulea, Psiholog, centrul de plasament Sf. Iosif.
***
Despre Miele
Miele este cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, precum aparatură de gătit, de coacere și de gătit cu aburi, produse de refrigerare, aparate de cafea, mașini de spălat vase și produse de îngrijire pentru haine și pardoseli. Acestei linii de produse i se adaugă mașinile de spălat vase, mașinile de spălat rufe și uscătoarele pentru uz comercial, precum și aparatura de spălare-dezinfectare și sterilizare a instrumentelor destinate utilizării în activitățile medicale și de laborator (Miele Professional).
Compania Miele, fondată în 1899, are opt filiale de producție în Germania și câte o filială în fiecare dintre țările următoare: Austria, Cehia, China și România. Cifra de afaceri a companiei în anul 2020 a crescut la aproximativ 4,5 miliarde de euro, cu 70,5% vânzări în afara Germaniei. Miele este reprezentată prin filiale proprii și de importatori în aproape 100 de țări. Compania Miele se află în proprietatea celei de-a patra generație a familiei fondatoare, are o forță de muncă de aproximativ 20.900 de persoane, cu 11.050 de angajaţi în Germania. Sediul companiei se află în Gütersloh/Westphalia, Germania.