MOL România și Fundația Pentru Comunitate anunță începerea înscrierilor pentru ediția a 13-a a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Suma alocată sponsorizării proiectelor pentru 2021 este în valoare de 400.000 de lei. În cadrul celor 12 ediții anterioare ale programului, au fost finanțate 227 proiecte cu peste 4.042.000 lei.
Până în prezent, prin intermediul programului, aproximativ 13.000 de copii cu boli cronice sau cu nevoi speciale au beneficiat de diferite forme de terapie.
24 septembrie 2021, Cluj – MOL România și Fundația Pentru Comunitate dau startul înscrierilor pentru concursul de proiecte din cadrul celei de-a 13-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor, destinat organizațiilor non-guvernamentale care derulează proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale pentru copiii cu nevoi speciale sau cu boli cronice.
Fondul alocat acestei ediții este de 400.000 de lei, iar finanțarea maximă care poate fi obținută de către un ONG este de 25.000 de lei. Înscrierea aplicațiilor se poate face până la data de 24 octombrie, inclusiv.
„Organizațiile finanțate prin intermediul Programului MOL pentru sănătatea copiilor ne-au câștigat admirația prin profesionalismul dovedit în noul context generat de pandemie. Am apreciat în mod special creativitatea de care au dat dovadă pentru a reuși să pună în aplicare terapiile atât de necesare copiilor, ținând cont de restricțiile impuse și noile norme de distanțare socială. Suntem extrem de mândri și bucuroși să putem continua acest proiect care are o încărcătură emoțională uriașă și este catalizatorul unei energii pozitive, care ne face să privim cu speranță spre viitor”, a declarat Camelia ENE, CEO & Country Chairman MOL România.
Desfășurat on-line, evenimentul de lansare al ediției 2021 a reunit reprezentanții celor 18 ONG-uri care au beneficiat de finanțare la ediția precedentă. Aceștia au prezentat rezultatele proiectelor derulate în perioada februarie-august 2021, prin intermediul cărora au oferit terapie și tratament unui număr de 773 de copii cu nevoie speciale. De asemenea, în cadrul evenimentului au fost prezente și organizațiile care au fost nevoite să reprogrameze derularea proiectelor finanțate în anul 2019. Totodată, au fost prezentate proiectele care au inclus activități de terapie prin artă (muzică, desen, pictură), terapie prin joc, terapii emoționale (marionete, jocuri de rol, psihodramă pentru copii, povești terapeutice), integrarea senzorială, terapie ocupațională și terapii asistate de animale.
Premiul MOL pentru sănătatea copiilor 2020 a fost acordat Asociației VAR din București, pentru proiectul intitulat Amprenta sunetului. Acest proiect a avut ca scop valorificarea realităților comunității preadolescenților și adolescenților hipoacuzici, purtători de implant cohlear, prin intermediul atelierelor on-line bazate pe tehnici de terapie prin joc, dramaterapie, arte vizuale – film, fotografie și tehnologie. Proiectul, pentru care Asociația a reușit să producă și un film unic despre realitățile cu care se confruntă tinerii hipoacuzici, a fost răsplătit cu acest premiu, care le oferă finanțare maximă în valoare de 25.000 de lei, fără a se înscrie în concursul de proiecte de anul acesta, în plus, un reprezentat va deveni membru in juriul Programului.
„Fundația Pentru Comunitate asigură o informare permanentă despre Programul MOL pentru sănătatea copiilor. Evenimentul de lansare de anul acesta s-a transformat într-o veritabilă conferință de specialitate, în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele proiectelor implementate cu succes la edițiile anterioare, devenind o sursă extrem de valoroasă de informare. Înscrierile pentru noul concurs de proiecte au început și se pot face on-line, pe site-ul Fundației www.pentrucomunitate.ro”, a declarat András Imre, Director Executiv al Fundației Pentru Comunitate.
Prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor, organizațiile non-guvernamentale pot beneficia de o sumă de maximum 25.000 lei sub formă de pre-finanțare pentru un proiect care urmează să fie implementat în perioada decembrie 2021 - august 2022. Termenul limită pentru înscrierea on-line a cererilor de finanțare este 24 octombrie 2021, iar suma totală alocată sponsorizărilor este de 400.000 lei. De la lansare și până în prezent, prin Programul MOL pentru sănătatea copiilor au fost alocate fonduri în valoare de 4.042.000 lei pentru derularea a 227 de proiecte de terapie prin artă și terapie emoțională, incluzând peste 12.800 de beneficiari în activitățile lor, prin intermediul ONG-urilor.
În cadrul evenimentului au fost prezentate și rezultatele ediției a V-a a Cupei MOL pentru sănătatea copiilor, eveniment organizat de către Asociația Hip -Tep din Aiud. Acesta este primul și unicul concurs național de călărie terapeutică, având un rol important în reintegrarea copiilor cu nevoi speciale.
Programul MOL pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România. Anunțul programului precum și formularul de înscriere pot fi accesate pe site-ul www.pentrucomunitate.ro.
***
Despre MOL România
MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 25 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 243 de stații de servicii, 2 depozite de carburanți, la Giurgiu și Tileagd și un terminal LPG la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de aproximativ 250 de angajați proprii. MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, MOL MultiBonus, recompensat de 2 ori cu locul I pentru calitate în clasamentul programelor de loialitate din România în cadrul cercetării de piață QUDAL. Începând cu anul 2018, MOL România este parte a proiectului NEXT-E care vizează instalarea a 40 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților în care operează, printr-o platformă extinsă de programe sociale precum Premiul Mentor, Program MOL pentru sănătatea copiilor sau Permis pentru viitor.
Despre Grupul MOL
Grupul MOL este o companie de petrol și gaze internațională integrată și independentă, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 40 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume și peste 100 de ani de experiență în industrie. Activitățile de explorare și producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 75 de ani în domeniul hidrocarburilor. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 9 țări, iar cele de explorare în 14 țări. Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproximativ 1.933 de stații de servicii în 10 țări din Europa Centrală și de Est, dintre care 243 în România.
Despre Fundația Pentru Comunitate
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină de asemenea copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și reabilitarea lor.