NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din România, vine în sprijinul comunităților locale prin amenajarea a 4 noi spații de vaccinare, două de tip drive-thru ce vor fi operaționale în parcările centrelor comerciale Shopping City Timișoara și Shopping City Râmnicu Vâlcea, dar și două spații, special amenajate în incinta City Park Mall Constanța și Shopping City Satu Mare.
Spațiile alocate sunt oferite cu titlu gratuit către administrația locală, respectiv DSP, pentru implementarea procesului de vaccinare a populației din județele Timiș, Vâlcea, Satu-Mare și Constanța. În continuarea inițiativei lansate, cu succes, la Shopping City Sibiu, în februarie, prin amenajarea unui centru de vaccinare în incinta centrului comercial și după deschiderea primului centru de vaccinare drive-thru din țară la Deva, în aprilie, aceasta acțiune răspunde, în continuare, demersului de a susține autoritățile și sectorul medical în această perioadă în care sănătatea tuturor este prioritară.
Începând de mâine, 7 mai, interval orar 08-20:00 persoanele din județul Timiș care doresc să se vaccineze, o pot face în cadrul parcării centrului comercial Shopping City Timișoara, unde, cu sprijinul Primăriei locale va deveni operațional primul centru de vaccinare tip drive-thru din oraș. La nivelul centrului de vaccinare sunt prevăzute patru fluxuri de vaccinare, fără programare, direct din mașină. Acțiunea va fi desfășurată ca parte a proiectului Maratonul Vaccinării „Pune umărul pentru Timișoara”.
La Shopping City Satu Mare, acțiunea de vaccinare se va desfășura în parcarea centrului comercial, prin intermediul a 4 fluxuri de vaccinare pietonale, pe durata a trei zile, începând de vineri, 7 mai, ora 14:00, până duminică, 9 mai, ora 20:00.
La Shopping City Râmnicu Vâlcea, centrul de vaccinare va fi deschis în parcarea centrului comercial, în zilele de 8 și 9 mai, interval orar 10:00 - 18:00, fiind primul punct de vaccinare drive-thru din județ.
Pe de altă parte, la City Park Mall Constanța va fi deschis timp de două weekend-uri, 14-16 mai și 4-6 iunie, un centru de vaccinare în incinta mall-ului. Spațiul dedicat din piațeta principală va fi special amenajat și delimitat de restul spațiilor de retail, accesibile publicului larg.
Toate spațiile de vaccinare amenajate în colaborare cu NEPI Rockcastle vor dispune de doze de vaccin Pfizer-BioNTech. Persoanele interesate nu au nevoie de programare pentru a se putea vaccina. Mai multe detalii se pot găsi pe site-urile direcțiilor de sănătate publică locală.
Reamintim că NEPI Rockcastle investește constant în soluții avansate de protecție implementate în toate centrele comerciale din portofoliul grupului, respectând măsurile de siguranță recomandate de autorități.
Datorită acestor acțiuni, 10 centre comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle la nivel local au primit Certificatul de Conformitate Covid Compliant în urma unui amplu proces de cercetare realizat de către compania suedeză Safe Asset Group.
***
Despre NEPI Rockcastle
Despre NEPI Rockcastle
NEPI Rockcastle este principalul investitor și dezvoltator de proprietăți comerciale din Europa Centrală și de Est. Grupul deține un portofoliu excepțional de proprietăți cu poziție cheie în România, Polonia, Slovacia, Croația, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Serbia și Lituania, și se dezvoltă în continuare printr-un program de expansiune pe alte piețe din Europa Centrală și de Est. Cultura și strategia NEPI Rockcastle se concentrează pe planificare, calitatea execuției, sustenabilitate, etică și evaluarea timpurie a riscurilor.
În 2021, compania a devenit membru European Council of Shopping Places (ECSP) și U.S. Green Building Council (USGBC). ECSP este asociația europeană pentru retail care oferă o voce unitară unei industrii care proiectează, creează, finanțează, dezvoltă și administrează locuri ancorate în zona retail. În cadrul USGBC, NEPI Rockcastle, prin statutul de Gold Member, își consolidează poziția de lider în industria de retail real estate, prin transformarea proprietăților în domeniul dezvoltării durabile a construcțiilor, reducând astfel impactului asupra mediului.
În România, NEPI Rockcastle deține 20 de centre comerciale în cele mai importante orașe din țară: Mega Mall, Promenada Mall, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Vulcan Value Centre, Iris Titan Shopping Center, Shopping City Timișoara, City Park Mall Constanța, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Shopping City Galați, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, Shopping City Piatra Neamț, Shopping City Satu Mare, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Shopping City Buzau, Shopping City Târgu Mureș, Pitești Retail Park.