Junior Achievement România, în parteneriat cu Nestlé România, desfășoară programul de dezvoltare profesională “Succesul tău profesional”. În cadrul acestui proiect, cei doi parteneri derulează o serie de activități de tip learning by doing și creează contexte educaționale ce permit elevilor de liceu să dobândească o viziune mai clară asupra viitoarei profesii și asupra pașilor pe care este recomandat să-i parcurgă pentru a-și contura viitoarea carieră profesională. În perioada 5-13 mai, voluntarii Nestlé s-au întâlnit virtual cu peste 1.200 de elevi din 31 de județe. 
 
Temele abordate în webinarii au fost: „O carieră în domeniul resurselor umane”, „Ce presupune o carieră în marketing?”, „Always show up and be a team player!”, „Ce presupune un parcurs profesional în domeniul vânzărilor”. Acestea au avut rolul de a contribui la dezvoltarea cunoștințelor elevilor și la exersarea abilităților de viață potrivite luării unor decizii informate pentru viitor.
 
„Ne bucurăm să fim alături de Junior Achievement România în proiectul „Succesul tău profesional”, în cadrul căruia am desfașurat patru webinarii de orientare în carieră pe diferite domenii. Aceste interacțiuni dedicate liceenilor au înlesnit întâlnirea virtuală cu profesioniști Nestlé, care au reușit să-și împlinească aspirațiile de carieră și care, în urmă cu câțiva ani, erau asemenea lor, la început de drum, cu multe planuri și visuri. În cadrul webinar-ului pe care l-am facilitat, având ca temă parcursul unei cariere în domeniul resurselor umane, m-au surprins plăcut interesul arătat și curiozitatea celor peste 300 de tineri. Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc colegilor mei, Andra Daroiu, Livia Belu și Ionuț Constantinescu, pentru deschiderea, entuziasmul și implicarea lor în acest proiect”, spune Elena-Adriana Boldea, Talent Acquisition, Nestlé România.
 
Participanții la sesiuni au fost foarte activi, punând întrebări pertinente, arătând interes crescut față de dezvoltarea personală și având aspirații de carieră foarte diverse. Au fost alături de voluntarii Nestlé și profesorii îndrumători care sunt mentori valoroși pentru tânăra generație aflată la început de drum.
 
“Tema webinar-ului și sesiunea în sine mi s-au părut foarte utile și interesante. Am apreciat claritatea explicațiilor voluntarului Nestlé  și prezentarea foarte bine structurată. Dacă aș vrea să identific ceva ce nu mi-a plăcut, nu cred că aș găsi. Mi-a plăcut foarte mult și consider că informațiile primite în cadrul webinarelor, sunt utile și extrem de importante, indiferent de job-ul sau domeniul pe care îl vom alege în viitor”, elevă, clasa a IX-a, Colegiul Național Ion Luca Caragiale, București.
 
„Aceste sesiuni sunt extrem de utile; un plus este dat și de voluntari, și modul de a ne explica anumite lucruri! Îmi place faptul că suntem implicați în ceea ce se spune prin întrebări sau prin faptul că primim exemple concrete, lucru care este benefic pentru a ne da seama cu exactitate despre ce este vorba și cum am putea aplica, atât la școală, dar și în afara ei, o parte dintre informațiile care ne sunt transmise”, elev, clasa a XI-a, Liceul Tehnic Ion Mincu, Târgu Jiu.
 
„Prezentarea a fost foarte detaliată și derulată într-un mod plăcut. Am fost introduși în lumea marketingului și am analizat care sunt cele mai bune modalități de a face reclama unui produs. De asemenea, mi-a plăcut și faptul că prezentarea a fost interactivă. Pe scurt, aș spune că a fost foarte utilă și interesantă”, elevă, clasa a X-a, Colegiul Național Spiru Haret, București.
 
„Foarte interesantă și utilă mi s-a părut întâlnirea cu tema ”Ce presupune parcursul profesional în domeniul vânzărilor?”. Cel mai mult mi-a plăcut că am aflat și învățat lucruri noi în ceea ce privește domeniul vânzărilor și am învățat cum să te dezvolți din punct de vedere profesional. Mi-a plăcut și că s-a folosit aplicația Kahoot în timpul sesiunii”, elevă, clasa a X-a, Liceul Tehnologic Dimitrie Bolintineanu, Giurgiu.
 
În cadrul aceluiași proiect „Succesul tău profesional”, va avea loc și un eveniment online – Innovation Day – un workshop cu format interactiv, ce reunește echipe de tineri care primesc provocarea de a găsi soluții inovatoare, de îmbunătățire a unor situații inspirate din realitatea cotidiană. 
 
***
Despre Junior Achievement România
Junior Achievement România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume. În România, programele JA de tip „learning by doing" și „project based” sunt urmate anual de peste 230.000 de elevi și studenți, din peste 1.700 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2019, Junior Achievement a celebrat 100 de ani de existență. 
 
Despre Nestlé 
Inițiativele globale Nestlé:
În 2017, Nestlé a luat o serie de măsuri pentru accelerarea progresului în vederea atingerii obiectivelor pentru anul 2030, ca parte a acțiunilor de îmbunătățire a calității vieții și contribuirii la un viitor mai bun. Printre acestea se numără consolidarea programului “Nestlé for Healthier Kids”, extinderea inițiativei “Nestlé needs YOUth” și dezvoltarea activităților de management sustenabil al performanței de mediu.
 
Nestlé for Healthier Kids
Programul „Nestlé for Healthier Kids” a fost creat pentru a uni toate eforturile Nestlé care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare și formulare a produselor până la servicii de educație și nutriție inovatoare pentru un stil de viață sănătos. În România, aceste eforturi se regăsesc se concretizează prin parteneriatele cu mișcarea națională „Și eu trăiesc sănătos - SETS”, inițiat de Fundația Prais și programul „Traista cu sănătate”, inițiat de Prof. dr. Veronica Mocanu.
 
Nestlé needs YOUth 
Ambiția Nestlé în ceea ce privește inițiativa globală de tineret „Nestlé needs YOUth” este să ajute 10 milioane de tineri din întreaga lume să aibă acces la oportunități de carieră până în anul 2030. Această inițiativă globală combină și coordonează toate activitățile care susțin tinerii din întreaga lume, inclusiv eforturile Alliance for YOUth.
 
Sustenabilitate
Nestlé dorește ca produsele sale să nu fie doar mai gustoase și mai sănătoase, ci și mai bune pentru mediu. Ambiția Nestlé pentru anul 2030 este impact zero asupra mediului, apa fiind una dintre ariile prioritare.