OMV Petrom, cea mai mare companie integrata de energie din Europa de Sud-Est, a început etapa plantărilor de toamna din cadrul campaniei „România plantează pentru mâine” cu un eveniment de plantare in apropierea Petrom City.
Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Cred cu tărie că un viitor verde începe cu fiecare dintre noi, cu fiecare copac plantat, aproape de casă, sau parte dintr-o viitoare pădure. Puietul cu numărul 1.000.000, la care am ajuns, este o dovada a angajamentului OMV Petrom în contextul schimbărilor climatice, dar și a dorinței de a face bine a miilor de voluntari implicați în programul România plantează pentru mâine.”
Campania de plantare, care a început în luna martie 2020, se derulează pe parcursul a trei ani și este sprijinită de OMV Petrom cu 4.6 milioane de euro. Acțiunile de împădurire se desfășoară cu sprijinul a șase ONG-uri recunoscute pentru contribuțiile aduse protecției mediului înconjurător din România – Act for Tomorrow, Mai Mult Verde, Plantăm fapte bune în România, Pădurea Copiilor, Viitor Plus și Asociația Parcul Natural Văcărești.
În aceasta toamnă vor avea loc plantari în 19 localități din 13 județe: Berveni (Satu Mare), Parcul Natural Văcărești și Colegiul Media (București), Comarnic, Brazi, Ploiești, Scorțeni, Urlați (Prahova), Talpa (Teleorman), Giurgiu (Giurgiu), Moinești (Bacău), Urziceni (Ialomița), Ovidiu (Constanța), Mărăcineni, Berca (Buzău), Mănești (Dâmbovița), Celaru, Breasta (Dolj), Buftea (Ilfov), Vasilații (Călărași).
În cadrul campaniei „România plantează pentru mâine”, au fost dezvoltate alte trei proiecte pilot în România: plantarea pădurilor miniaturale urbane, primul studiu care măsoară stocarea emisiilor de carbon prin păduri, în colaborare cu Forest Design și o componentă educațională destinată apropierii elevilor de natură: pădurea educațională.
Rolul pădurilor urbane este acela de a stoca emisiile de carbon, de a îmbunătăți calitatea aerului, dea reduce zgomotul, de a crește biodiversitatea și de a preveni efectul de seră. Prima pădure urbană a fost plantată în această primăvară la Moinești, urmând ca, în lunile noiembrie și decembrie, să fie plantate în Buftea, în Giurgiu și la Colegiul Media din București alte trei păduri urbane.
OMV Petrom susține și cercetarea în domeniul captării carbonului și finanțează prima inițiativă din România de calcul și prognoză a stocării de carbon din pădurile deja plantate în cadrul campaniei. Aceasta este realizată de Forest Design prin tehnica scanării LiDAR (3D Laser) și presupune digitalizarea informațiilor obținute. Mai multe detalii pe https://www.forestdesign.eu/Portal/.
Pădurea Educațională este un proiect desfășurat în parteneriat cu Asociația Pădurea Copiilor menit să aducă copiii mai aproape de natură și, totodată, de a-i face mai responsabili prin evidențierea multiplelor beneficii pe care pădurea le oferă.
***
Despre OMV Petrom
OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de 53 milioane bep în 2020. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și țările învecinate prin intermediul a 789 benzinării, la sfârșitul lunii iunie 2021, sub două branduri, OMV și Petrom.
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51% din acțiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,6% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 7%, iar 21,4% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București și la Bursa de Valori Londra.
OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu contribuții de aproximativ 32 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 - 2020.
Din 2007, OMV Petrom a integrat în strategia sa de business principiile responsabilității corporatiste. În perioada 2007 - 2020, compania a alocat aproximativ 72 milioane euro pentru dezvoltarea comunităților din România, concentrându-se pe protecția mediului, educație, sănătate și dezvoltare locală.
Pe 29 iulie 2020, OMV Petrom și-a anunțat sprijinul pentru recomandările emise de Task Force on Climaterelated Financial Disclosures (TCFD, Grupul operativ pentru publicarea informațiilor financiare referitoare la schimbările climatice) privind riscurile și oportunitățile asociate schimbărilor climatice.