Începând cu luna iunie, Orange România aduce știința mai aproape de inimile a  6.250 de elevi și le oferă posibilitatea să învețe, prin metode active, materiile din programa şcolară considerate cele mai dificile – fizica și chimia. 

Acest lucru va fi posibil prin formarea a 125 de profesori de științe care vor utiliza pentru predarea la clasă metode moderne în lucrul cu elevii, punând accent pe investigații, experimente și proiecte inedite. Obiectivul proiectului este ca Fizica și Chimia să devină în scurt timp materiile preferate ale elevilor.

”Fizica altfel” și ”Chimia altfel” sunt cele două proiecte prin care organizația Centrul de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE) a început schimbarea sistemului formal de educație din România. Acest lucru a fost posibil prin crearea unei comunități de ”profesori altfel” care îşi propune să pregătească elevii pentru ziua de mâine susţinându-i să înţeleagă şi să poată să-şi explice singuri fenomene noi. Elevii trebuie să învețe cum să folosească aceste informații pentru a rezolva problemele cu care se confruntă în viața de zi de zi, acum și în viitor.
 

”Comunitatea ”profesorilor altfel” numără în acest moment peste 1.800 de profesori, însă cu sprijinul Orange România, vom reuși să mai formăm încă 125 de profesori la nivel național. Dincolo de faptul că prin utilizarea la clasă a investigației elevii pot descoperi singuri explicațiile fenomenelor discutate la ore, un câștig important este că ei realizează încet-încet că lumea fizică și, mai general, lumea din jur are o logică, iar logica aceasta ei o pot desluși singuri”
, a declarat Cristian Hatu, președintele CEAE.

Peste 6.250 de elevi vor beneficia de noua abordare la clasă și vor fi implicați în proiecte și investigații la care nici nu s-au gândit până acum sau nu și-au imaginat că s-ar putea realiza în școlile de stat. 
 

”Orange România investeşte în educaţia din România de 20 de ani, timp în care ne-am îndreptat atenţia către pregătirea elevilor şi studenţilor pentru profesiile pe care le vor avea la dispoziţie în viitor. Dincolo de programele pe care le dezvoltăm pentru elevi, un factor esenţial în pregătirea lor sunt profesorii. Aceştia vor instrui generaţii întregi de elevi, îi vor învăţa cum să gândească, cum să se dezvolte şi cum să contribuie fiecare la progresul tehnologic, având ca punct de pornire ştiinţele exacte. Ne onorează parteneriatul cu CEAE şi ne bucurăm că putem contribui la un proiect care a ajuns deja la performanţe remarabile.”
a declarat Veronica Dogaru, Corporate Communication Manager, Orange România.

CEAE va posta în perioada următoare, pe pagina de website www.ceae.ro și pe pagina de Facebook  și datele la care vor începe cursurile.