Compania românească de produse și servicii software de afaceri de tip ERP, Pluriva s-a alăturat evenimentului Karpatia Horse Show 2023 ca partener pentru inovaţie şi a susţinut organizarea competiției pe parcursul celor trei zile, în perioada 22 – 24 septembrie, pe Domeniul Cantacuzino din Floreşti, judeţul Prahova.

 

„Este de datoria noastră, în calitate de companie de top din piaţa de soft ERP să susţinem sportul hipic din România, călăreți care ne reprezintă ţara la probele clasice, de dresaj şi cu obstacole în cadrul unui festival complex de amploarea Karpatia Horse Show. Ne onorează parteneriatul pentru inovaţie cu acest eveniment ecvestru, unic în sud-estul Europei şi astfel să avem ocazia să sprijinim un sport atât de nobil şi precis, precum echitaţia, mai ales când au loc competiţii ecvestre internaţionale la care participă şi români”, declară Georgian Roşu, General Manager, Pluriva.

 

„Prin această acţiune, Pluriva îşi aduce contribuţia la festivalul eleganţei hipice. Participanții au oferit spectatorilor un spectacol de măiestrie la probele de călărie, de înalt nivel. Ne considerăm o companie creativă, care pune accent pe inventivitate şi ori de câte ori avem ocazia, inovăm, aşa cum am fost inspiraţi în weekendul trecut de tenacitatea concurenţilor care au parcurs un traseu plin de obstacole, chiar şi prin apă sau au sărit peste ziduri”, declară Melania Tudor, Operations Manager, Pluriva.

 

Aproximativ 1.500 de clienţi Pluriva, companii din domenii cheie precum distribuție, producție, servicii, retail și eCommerce, accesează sau sunt în proces de implementare a aplicaţiei Pluriva ERP.

 

***

 

Despre Pluriva

Pluriva este o companie românească de dezvoltare de software, fondată în anul 1998 de către antreprenori români şi a început activitatea cu doar trei persoane care se ocupau de dezvoltarea aplicaţiei şi de implementarea ei, un program software de contabilitate şi gestiune dedicat depozitelor. Depozitele din România au fost printre primii clienţi ai companiei prin implementarea unui soft care să îi ajute în organizarea activităţii.

 

În prezent, Pluriva are 51 de angajaţi, în biroul din Bucureşti, localizat în Business Center din str. Preciziei, nr. 1 unde dezvoltă şi implementează software ERP pentru aproximativ 1.500 de clienţi din domenii diverse. În portofoliul Pluriva, regăsim companii precum Dobrogea Grup, Lensa, OTI Group, Jerry's Pizza, Spartan, TipTop, Meli Melo, Zipper, Savini Due, Hofigal, Agropan, Sartorom, Fresenius România, Global Technical Services, Euromedia, Unior Tepid, BDO, Superbet, Advance, Centrul Medical Monza, Afi Sport, Cominox, Leonidas, Magic Jackpot, Rădăcini Motors, Maristar, OPTIPLUS, NIS Petrol,  Netopia, Patiseria Tineretului, RIN, Romprest, Sanamed, Smartree, Simtel, Straumann, Valmand.

 

Pluriva continuă şi anul acesta să fie Partenerul pentru inovaţie al concursului ecvestru Karpatia Horse Show 2023, un parteneriat cu tradiţie pentru companie, început cu ani în urmă.

Pentru detalii, accesaţi https://www.pluriva.com